Silviu Someşanu

Cresc picioarele-n pantofi de zapadă
Degetele ies afara la lumină, clopoţind,
Mă zbat să-nfloresc în lemn de zadă
La porţile tăcerii, iubire împărţind.

O vampă pierdută-n interjecţii fluide
Îmi desţeleneşte abisul între margini,
Loveşte refuzul cu insinuări candide
Şi stoarce prezentul bolnav în imagini.

Se frânge durerea, se spintecă destinul
Cu umbre fugare se acoperă locul,
În golul tăcerii primeşte preaplinul
Aşa cum se cerne, o să-mi fie norocul.

Şi miza e mare pe fluturi se plimbă
Ca noaptea pe întinderi străine cu ape,
Între roţi luceferi lumina şi-o schimbă
Încearcă prin timp tunelul să-şi sape.

Drumul e lung prin gânduri şi-n vise
În viaţă suntem împreună-n concurs,
La porţile tăcerii intrarile-s deschise
Mă-ntunec şi timpul aproape s-a scurs.