Silviu Someşanu

Cresc picioarele-n pantofi de zapadă
Degetele ies afara prin găuri de frig,
Mă zbat să-nfloresc în lemn de zadă
La porţile tăcerii, iubirea o strig.

O vampă pierdută-n interjecţii fluide
Îmi desţeleneşte abisul între margini,
Loveşte refuzul cu insinuări şi decide
Să stoarcă prezentul bolnav din imagini.

Se frânge durerea, se spintecă destinul
Cu umbre fugare se acoperă locul,
În golul tăcerii primeşte preaplinul
Aşa cum se cerne, o să-mi fie norocul.

Şi miza e-n joc pe fluturi se plimbă
Cu noaptea pe întinderi străine de ape,
Între roţi luceferi lumina şi-o schimbă
Încearcă prin timp tunelul să-şi sape.

Drumul aleargă prin gânduri şi vise
Prin viaţă străbat un singur parcurs,
La porţile tăcerii intrarile-s deschise
Mă-ntunec şi timpul aproape s-a scurs