Jurnalul unui student introvertit

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

==============================

Studenţia este acea perioadă-n viaţă, când „a greşi” este sinonim cu „a învăţa”. Din păcate nimeni nu­ ne mai spune că acei ani reprezintă, fără doar şi poate, momentul de desfrâu maxim, unde inocenţa se transformă-n vinovăţie, iar claritatea se află la un singur pas de nebunie. Clujul este pentru mulţi o Mecca a României. Olteni, bănăţeni, maramureşeni, moldoveni, chiar şi basarabeni, un amalgam de copii crescuţi în diferite regiuni ale ţării, care se aventurează într-o junglă urbană, în epicentrul Transilvaniei, în speranţa de a-şi clădi un viitor sau „viitorul”.

România trece printr-o perioadă de criză, care este atât de lungă, încât pentru mulţi, criza devine deja o normalitate. Procentul şomajului creşte în fiecare an, iar companiile private încep să „cumpere” ţara. Politicienii promit, iar muncitorii plătesc. Educaţia se afla într-o scădere continuă, tot mai mulţi liceeni nu-şi trec Bacalaureatul, iar ce-i care, totuşi,  reuşesc să-l treacă, sunt priviţi ca nişte eroi, necontenit de nota pe care o obţin, ci izbânda în sine este apreciată, până la urma, la traseul pe care îl ia ţara, chiar şi mediocritatea devine un succes. În fiecare an se închid facultăţi şi secţii în cadrul Universităţiilor din întreaga ţară, asta se datorează numărului tot mai scazut de absolvenţi ai liceului, care doresc să urmeze o facultate, mulţi preferând să plece la rude în altă ţară sau, pur şi simplu, se simt mulţumiţi să stea şi să spargă seminţe în faţa blocului.

Trăind în această criză, mulţi tineri, din oraşe uitate de lume,  şi-au creat o imagine grandioasă a Clujului, mitul indistructibil al unui oraş salvator, un loc pe pământ unde toate păcatele pot fi iertate, un refugiu imaginar, un loc în care oricui i-se poate oferi o şansă de a scăpa de mediocritatea nefastă a României. Aceasta este, de altfel, inocenţa la care m-am referit. Acea puritate juvenilă, care se reflectă în ochii oricărui fost elev, în momentul când se află în autobuz, deasupra Feleacului şi priveşte oraşul. Nimeni nu poate păta acea emoţie, pentru că este una care vine din interior, din dorinţa sălbatică de a realiza ceva mare, de a nu fi o simplă umbră bătută de soare. Promotorul acestui sentiment este frica, teroarea de a eşua, de a te întoarce în acel cămin izolat din care ai venit, frica de a fi uitat pe vecie şi neputinţa de a te mai privi în oglindă, pentru că te dezgustă ceea ce vezi în ea.

Într-o Românie în care totul se stinge uşor, Clujul este mai aprins ca niciodată, probabil datorită studenţiilor, care îl fac un adevărat centru universitar. Ziua vezi tineri alergând pe fiecare stradă, studenţi plimbându-se lipsiţi de griji, fete care bârfesc pe o banca şi în acelaşi timp tastează haotic pe telefon, băieţi care fac batjocură unul de celălalt sau cupluri care se ţin de mână zâmbind amoros după orice sărut călduros. Noaptea, insă, începe nebunia. Inocenţa devine vinovăţie, precum ziua devine noapte. Cluburi umplute până la nivelul în care devi expert în parfumuri, iar baruri unde disctuţiile curg la fel de des ca şi alcolul. Droguri, sex, alcol şi distracţie toată noaptea. A doua zi totul este uitat, toţi îşi reiau viaţa cotidiană, de parcă nimic nu s-a întâmplat. Cu timpul, acea inocenţă se pierde, se murdăreşte treptat, noapte după noapte, până cand te trezeşti şi vezi că băiatul care privea Clujul de pe Feleac cu atâta emoţie s-a pierdut undeva prin cluburile şi barurile, care atunci păreau să aibe atâta sens, însă acum sunt doar amintiri la fel de trecute, precum fericirea superficială care l-a schimbat. Din acel punct mai există doar un pas spre nebunie. O nebunie metaforică, care să evidenţieze starea de degradare suferită. Când totul era atât de clar, iar scopurile erau construite pe o fundaţie solidă, totul părea să aibe un sens logic, un motiv bine întemeiat. În timp fundaţia solidă se degradează dacă nu este îngrijită şi inevitabil se va prăbuşii, iar odată cu ea şi scopurile şi logica şi dorinţa de a fi „altcineva”.

Redresarea este posibilă. Sincer nu consider că studenţii trebuie să evite viciile din perioada facultăţii, tocmai de aici pleacă şi afirmaţia cu care am inceput aceste rânduri, ei trebuie să greşească, este necesar ca ei să-şi piardă inocenţa şi să înveţe nebunia, întrucât doar astfel, aceştia, pot să judece binele de rău. Dacă o sută de studenţi deschid Cutia Pandorei şi măcar unul izbuteşte să vadă ce-i înăuntru şi să o închidă la loc, înainte să-l distrugă, atunci acel student, acel om, este pregătit să schimbe lumea.

Acest articol a fost publicat în numărul 83

Lăsaţi un răspuns