Joc vrăjit

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 4,00 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––––

Eu nu scriu poezie,
acest lucru îl fac doar poeţii,
nişte fiinţe alese de Dumnezeu,
nu de oameni.
Eu doar mă joc,
mă joc de-a culesul prin lanul alfabetului.
Uneori alerg toată ziua şi nu obosesc
adunând cu grijă literă cu literă,
până strâng un buchet uriaş.
Apoi le aşez pe albul paginii,
potrivindu-le câte una, câte două,
câte trei sau mai multe…
cum îmi vine.
Le-nvăţ să se ţină de mână.
Atunci literele încep să vorbească.
Uneori  spun adevărate poveşti:
de iubire, de dor, de alean…
Ştiu foarte multe lucruri
despre mine, despre tine, despre noi…
De cele mai multe ori
pornesc la cules noaptea,
mai ales când luna,
ca un vas de cleştar,
stă agăţată de cer,
cu un colţ în jos.
Se spune că e lună nouă
şi aduce noroc.
Bunica spunea că aduce secetă,
oricum eu tot ponesc la cules,
altfel nu pot,
m-aş îmbolnăvi de tristeţe.
Mai număr stelele din Carul Mare,
sau licuricii de pe deal,
mai adun o literă – petala de mac
apris ca obrazul fetelor îndrăgostite,
altele albastre ca izvoarele de munte,
ori marea plină de talazuri…
şi aşa, până în zori, buchetul este gata.
Atunci iau literele, le framânt,
precum aluatul din care bunica făcea pâine.
Le aşez la dospit şi aştept un semn,
semnul care nu se poate descrie în cuvinte,
ci doar se simte.
Când soseşte… musai mă trezesc
şi-n miez de noapte.
Atunci pun aluatul
în cuptorul căptuşit cu materie cenuşie.
Aici, cu o căldură aparte,

începe să răsară un preparat
delicat, plin de arome şi-nţelesuri.
De bucurie îi dăruiesc un strop din inima mea
să se bucure de iubire
şi-l sărut… până începe să prindă viaţă.

Acest articol a fost publicat în numărul 58

Lăsaţi un răspuns