Silviu Someşanu

Femeie, dragostea ta şi-ascute colţii
Pe când în arbori plânge luna
Ca o mireasă spre altar, întotdeauna
Lumini reverberând sub arcul bolţii.

Se urcă visu-n sevele gândirii
În toiul desfătării prin sinapse
Cu o atingere sălbatică pe coapse
Abia scăpată din ghearele popririi.

Trec sturzii peste havuzul din grădină
Precum invadatorii peste holde
Flămânzi, încrâncenaţi şi fără solde
Să jefuiască noaptea de ultima lumină.

Îţi desenez portretul tău cu fluturi
Pe un fundal albastru înseninat,
Şi înger dintr-odată încreştinat
Din aripi, ploaia începi s-o scuturi.

Tu eşti femeia ce-mi aşază jugul
Ca să suport a dragostei povară grea
Prin ochiul trist ce cade dintr-o stea
Se aprinde sub picioare rugul.