Elena-Simona Popescu

Cer negru să aruncă ca un pumn de pământ
peste câmpul cu mlaştini roşii
dezolarea se aşterne cu fast
la carnavalul unde moartea apărută
ca un Hristos
îmbrăţişează trupuri improprii
resuscitându-le viaţa de apoi cu un sărut
în orgia durerii

ochi holbaţi rătăcesc târându-şi cearcănele
caută locul de tihnă unde să-şi arunce restul de viaţă
amestecat cu noroi cu foame cu sete cu sânge

tremurând
suflete molii se ascund cât mai adânc între coaste
să nu le prindă ploaia metalică

vântul ridică la cer
trupurile de hârtie
ale iubitelor care nu mai sunt la adăpost

rugăciuni neterminate zac prăbuşite în stomac
dorm soldaţii dorm
cu ochii de sticlă
privind un alt cer