Între inefabil şi tonuri din Noile Hebride

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––

Cîteodată mă dor cuvintele
la capătul dinspre nord al iernii,
alteori sîngerez sub frînghii de ape şi-mi pare
că nu mai aud nici măcar întrebările, pe care de obicei
mi le pun singură, ameţită de soare
şi regretul de a nu-mi fi de ajuns poteca şerpuită
la care duce Karuma.

De mîine mă voi privi din nou în oglindă
mai tulbure, mai gri,
cu un suflet bîntuit de îndoieli
de parcă asta mi-ar fi singura datorie
irepetabilă,
a failure of feeling, altfel, nimic care să mă deruteze
din ceea ce se cheamă un peisaj obişnuit
într-o altă ordine, după colţ, pe furiş
crengile unor arţari bătrîni amestecîndu-se cu lumina
într-o formă de fugă la două voci,
noi înşine străini în propria-ne viaţă.

Dincolo de formele cu care ne-a obişnuit
neoclasicismul,simt gustul palmelor tale
şi ştiu că ne aparţinem cu ochii închişi
pînă la sfîrşit.

Acest articol a fost publicat în numărul 65

Lăsaţi un răspuns