Anişoara Iordache 

epoleţi
de chiciură pe umerii dezgoliţi ai serii.

o altă zi.

femei care-şi ascund faţa-n voalul străveziu al dimineţii, coboară scările-asemeni filomelelor
ce simt in piept bătaia nemiloasă a crivătului.
grăbite se indreaptă spre punctul de intoarcere al destinului-raza vieţii dintâi reflectată in a raiului oglindă.

visul pescăruşului infrigurat, de pe pervazul ferestrei;
visul cerşetorului flămând din colţul străzii;
visul soldatului rănit de nedreptate;
visul ghemuit din lacrima copilului,
admonestat de nepăsarea vremii,
infăşoară
gâtul inelar al universului.
respiraţia lui de-abia se aude printre arcadele-mpietrite ale zilei

valuri născute din abis, ridică braţele: cer ajutor.
apoi
ingenunchează implorând… in locul oamenilor: “iertare!”

spre seara:
Cuvântul curaţă fântâna-la timpul cuvenit
deschide poarta:
alai de ingeri luminoşi, cântând din trâmbiţe anunţă venirea Lui

oricât de departe ar fi,
nădejdea
se-ntoarce şi străbate uscatele galerii de sentimente omeneşti.
indârjită sapă-n suflet fereastră:
cealaltă faţă eclipsată de tristeţe, puţin câte puţin se luminează.

“mă-ntorc spre Tine, Doamne,
mă-nchin in faţa Ta
şi-Ti spun plângând de dorul spre nesfârşit al zborului:
bine-ai venit
in suflet,
bucurie nestăvilită a
iubirii!”