Am ajuns străinul cu visele amputate
un ciot de copil rostogolit la întâmplare
pe un plan cu aşteptări iluzorii
cu o privire grea de piatră
cât să cadă în punctul de lumină liniştitor
al unui ospiciu în care se învaţă
că nu mai e util să ascunzi stele în ochi
doar să te chinuie amintirea vagă
a unui caiet colorat până-n temelii
şi încuiat de două ori cu un lacăt peste care se lasă uitare
o dată în adâncul unui neuron pe cale de dispariţie
a doua oară în inima unei case
care trosneşte cu amăraciunea unui bătrân nostalgic
inimă care închide în ea lumea prafului
a filelor posedate de ielele unor semne fără păcat
moloz care m-a alcătuit cândva într-o pulbere
ce-mi înălţa trupul ca pe un balon cu aer cald
inimă fantomă care-şi îmbie locatarii la muţenie
un cap de păpuşă pe sarcoagul unei cărţi de poveşti
îngeri pictaţi erodând lemnul icoanei spre o evadare
pe lemn scrijelit pe urme de celuloză
copii de poezie jucându-şi eternitatea sub galbenul vremii
locatari abandonaţi într-un pod
în care mi-am rupt petalele şi le-am lăsat la presat