Robert-Marius Dincă

Bucăţica de hârtie plimbată de colo-colo de vântul ce sufla tăios, rămase lipită pe unul dintre geamurile magazinului din sens. După câteva minute, şeful o observă şi îl trimise pe unul dintre angajaţi să o dea jos.
-Lucică, du-te şi dă jos chestia aia de pe geam, că se vede din stradă.
Lucică se îndreptă în reluare spre uşa de la intrare, cu gândurile total aiurea. Cu o zi în urmă, făcuseră inventar şi era obosit şi nervos, căci începuseră la ora şapte seara, după terminarea programului şi încheiaseră la cinci dimineaţa. Apucase să ajungă acasă, să facă un duş, să bea o gură de cafea şi se întorsese la muncă. La ei, ca la nimenea. Nici măcar nu mâncase, dar nici nu avea chef. Parcă toate lucrurile de pe lumea asta îşi pierduseră rostul. Raionul lui în magazin cuprindea toate nimicurile posibile, de la CD-uri, prelungitoare, până la nenorocitele de zeci de modele de cabluri şi astea la inventar întotdeauna, erau ba încurcate între ele, ba lipsă. De data asta fuseseră şi încurcate şi lipsă. Gaură de opt mii de lei.
„O să-ţi oprim din salariu, ce să fac, dacă n-ai grijă!?”
Să-i oprească din care salariu, ăla de şase sute de lei? Deci ăştia erau nebuni şi el, mai nebun ca ei, că încă mai lucra acolo. Calculatorul magazinului, unde erau stocate produsele, era controlat din server de la Bucureşti şi ăia făceau modificări după bunul lor plac, modificări pe care angajaţii proşti precum el, le plăteau din buzunar. Era ciudat să vezi că primeşti o sută de cabluri, să vinzi cincizeci, să verifici pe calculator câte mai ai, să fie bine şi totuşi a doua zi, să se schimbe totul. Să îţi apară că trebuie să mai ai peste o sută şi să fii luat la întrebări în legătură cu lipsa lor.
De câte ori nu se certase cu ei… Degeaba, totul era degeaba. Erai furat pe faţă, „legal”.
Deschise uşa magazinului, dezlipi hârtia de pe geam, se mai uită o dată în spate şi plecă.
Şeful ieşi afară şi ţipă după el, dar nu se întoarse decât pentru o clipă, cât să-i arate un deget ridicat şi-şi continuă drumul. Când trecu de trecerea de pietoni, începu în sfârşit să respire. Pentru o perioadă de timp, uitase cum era să faci asta. Să respiri fără ca ceva să-ţi apese pieptul. Liber… Aruncă hârtia fără să se uite la ea.
Aceasta fu luată de vânt şi dusă mai departe. Trecu pe lângă geamul unui bar pe care stătea scris mare de cel puţin şase luni de zile: „Angajăm ospătari, contract de muncă permanent”, dar nimeni nu mai făcea greşeala asta, căci patronului i se dusese vestea că se foloseşte de tine până trebuie să te plătească şi apoi te dă afară şi îşi continuă zborul dezlânat, până în faţa unei scări de bloc murdare. Acolo, se amestecă atât de bine printre chiştoacele de ţigări şi cojile de seminţe, încât, pentru o clipă, dădu impresia că niciodată, nimeni nu o va găsi. Dar femeia îmbrăcată ponosit, cu făraşul şi mătura-n mână, o zări şi o ridică curioasă. Se aşeză pe una din scări şi încercă să descifreze ce era scris pe ea. Îi era greu să facă asta, pentru că nu fusese dată la şcoală şi o vară mai îndepărtată, o învăţase să citească, dar asta odată şi trecuse cam multă vreme de când nu mai practicase „sportul” ăsta.
„Nu…mai vrea…u nim…ic! M-am sătur…at de toate! De ce nu înţe…legi că tot ce am făcut a fost pen…tru tine? Ţi-am spus că tu eşti singu…rul care m-a înţeles vreod…ată. Cu ce te-am rănt…rănit, de m-ai scos din viaţa ta ca pe o zi de marţi cu trei ceas…uri rele? Stau pe marginea bloc…ului. Ăsta e mesaj…ul meu de adio. Sper să nu-l găs…eşti niciodată! După tot ce mi-ai făcut, nu meriţi! Tu nu eşti om! Un om nu are voie să se joace cu cuv…intele în halul ăsta! Ăsta e biletul meu de sinc…, sinucid…,sinucidere. Adio!”
-Sinucidere…, mormăi femeia. Parcă am mai auzit cuvântul ăsta…
Dacă era să fie şi ea o femeie citită, înţelegea mai multe, dar cu atâtea pe cap şi mai ales la vârsta ei, că avea nepoţi de se duceau la şcoală… Era prea târziu pentru asta! Poate în altă viaţă…
Tocmai se pregătea să se apuce de curăţenie, când observă în faţa blocului de vizavi multă lume strânsă la un loc şi apoi apărură în viteză două maşini: Salvarea şi Poliţia.
Curioasă, plecă spre locul cu pricina să vadă ce se întâmplă. Îşi făcu loc prin mulţimea de oameni, dar când văzu fata de nici măcar douăzeci de ani zdrobită de asfalt, lăsă să-i scape biletul din mâna şi începu să-şi facă cruce.
Hârtia cu o întreagă poveste scrisă în câteva rânduri, fu luată iar de vânt şi pierdută pentru totdeauna…

4 comentarii la “Îngeri- fragment de roman”