Robert-Marius Dincă

Capitolul 7 „Vine un moment când trebuie să alegi în ce
să-ţi transformi tristeţea: în nebunie sau inspiraţie…”

- Nu pricep!, făcu Porcul. De ce îi ducem televizorul înapoi, dacă nu merge?
- I-l ducem înapoi, pentru că e televizorul lui.
- Păi şi ce dacă e al lui?
- Cum să-ţi explic, mormăi Cocoşatul căutând din ochi ceva care să-i aparţină lui Porcul. Uite, zise, să zicem că maşinuţa asta a ta cu telecomandă, la care ţii tu atât de mult, ar ajunge cumva la Moşul…
- Adică, cum s-ajungă? Păi ar rămâne fără baterii până acolo, că e mult de mers!
- Mă! Am zis cumva… Dacă ar ajunge la Moşul, tu nu ai vrea să o recuperezi, că doar e maşinuţa ta nu? Chiar dacă ar fi stricată, dar ai vrea-o înapoi, nu?
-Ce?!, izbucni Porcul. S-a stricat maşinuţa?
- Nu mă, e doar un mod de-a spune…
- Păi atunci, medită Porcul căzut pe gânduri, tu vrei să spui că Moşul ăla e hoţ? Mi-ar fura el mie maşinuţa?
-Auzi mă Porcule, am început discuţia de la ceva şi uite unde am ajuns! Hai, las-o aşa! Ia televizorul şi hai să mergem!
Porcul ridică televizorul şi rămase nemişcat.
- Hai, ce faci?, zise Cocoşatul, indicându-i uşa de la intrare. Hai că e deschisă, ieşi!
- Tu primul!
Cocoşatul pufni şi ridică din umeri. Porcul sprijini televizorul cu o mână de perete şi cu cealaltă se chinui să încuie uşa.
- Maşinuţa mea, mormăi, tu cred că vroiai să-i duci maşinuţa…
- Ce zici?, făcu Cocoşatul.
- Nimic!, îi răspunse Porcul. Ce nu am voie să nu zic nimic?!…
În sinea lui, Cocoşatul îl înjură cu năduf. Câteodată Porcul reuşea să-l scoată din minţi. De fapt mai cam mereu, dar cu toate astea într-un fel ciudat ţinea la el, căci Porcul era ca un copil într-un corp de adult, era…prost! Of, cât de prost era…
Cocoşatul chicoti.
- De ce râzi?, se miră Porcul.
- De nimic!, îi răspunse Cocoşatul. Ce nu am voie să râd de nimic?
- Hi-hi!, chiţăi Porcul. Ce face omul, face şi maimuţa!…
Cocoşatul începu să râdă de-a binelea. Avea şi Porcul dreptate…
Când ajunseră la Moşul, Porcul intră din prima şi lăsă televizorul pe hol. Cocoşatul îl trase înapoi şi îl mustră:
- Stai mă, să batem şi noi la uşă ca oamenii!
- Păi şi cu televizorul ce fac, îl iau în braţe iar?
Cocoşatul rămase blocat de întrebarea asta câteva secunde, timp în care, uşa ce dădea spre hol se deschise şi apăru Moşul.
Când îl văzu, Porcul înşfăcă televizorul, făcu un pas înapoi, ieşind din apartament, închise uşa după el şi ciocăni de trei ori.
Singura reacţie posibilă a lui Cocoşatul fu să se scarpine în cap. Ca o maimuţă!
De partea cealaltă a uşii, Moşul rămăsese şi el încremenit.
Porcul mai ciocăni de trei ori, după care făcu o încercare de a-şi lipi ochiul de vizorul exterior, dar fiind foarte înalt, trase un cap de pragul de sus. Se clătină pentru câteva secunde, dându-i impresia lui Cocoşatul, că acum-acum se prăbuşeşte, apoi îşi reveni. Lăsă televizorul lângă prag şi puse întrebarea cheie:
- Auzi, eu tot bat la uşă, dar dacă nu e acasă, ce facem, venim mai târziu?
Cocoşatul se opri din scărpinat şi îi răspunse uimit până peste puteri:
- Bă Porcule, tu chiar vrei să-ţi răspund la întrebarea asta?
Când uşa se deschise şi în prag apăru Moşul, care-i invită să intre, Porcul mai scăpă o bombiţă:
- Hmm, ce chestie! Dar tu pe unde ai intrat când ai venit? Noi am fost tot timpul aici şi nu te-am văzut! Ai apartament cu două uşi?!…

Porcul se scărpină la subraţ, nehotărât. Vânzătoarea îi mai zâmbi o dată scurt, după care se riscă şi-l întrebă:
-Ce vreţi să faceţi cu banii ăia din mână? Vreţi să cumpăraţi ceva?
- Ăştia sunt banii mei!, îi răspunse Porcul uitându-se cruciş.
- Bineînţeles că sunt banii d-voastră, eu doar v-am întrebat ce doriţi să cumpăraţi cu ei…
- Păi să zicem că cumpăr! Cât costă?
- Ce?
- Ce cumpăr eu!
- Păi nu ştiu ce vreţi să cumpăraţi…
- Cafea!
-Păi de care cafea?
- Din aia care se face opărită, că aşa mi-a zis.
Vânzătoarea îl privi în ochi să-şi dea seama dacă nu cumva o ia peste picior, dar nu reuşi să distingă nimic. Încercă să adopte o altă strategie.
-Păi hai să vedem câţi bani aveţi, mai întâi şi după aceea vă spun ce cafea pot să vă dau.
Porcul lăsă cu greu să-i fie tras mărunţişul din mână şi se uită suspicios la vânzătoarea care începuse să numere. Încă nu reuşea să priceapă de ce Cocoşatul îl trimisese să ia ceva cu bani.
- Vă dau un pachet de Fortuna!
- Cafea?
-Da…
-Bine, făcu Porcul şi când aceasta se întoarse să ia pachetul de pe raft, fură o ciocolată şi-o băga în buzunar.
Brusc, starea de nervozitate începu să-l lase. Acum era ok, mai recuperase din bani. Pe când vânzătoarea îi bătea bonul, uită pentru o clipă unde e, scoase ciocolata şi începu s-o desfacă. Femeia făcu o faţă mare şi deschise gura să zică ceva, dar Porcul dându-şi seama că a făcut o greşeală o îngrămădi în gură cu hârtie cu tot şi începu să molfăie. În câteva secunde o terminase.
După ce scăpă un râgâit de tremurară rafturile, îi dădu şi explicaţia:
- Doctorul mi-a zis să o mănânc cu hârtie cu tot, că face bine la stomac. Sunt bolnav, am…
Făcu o pauză, căutând în golul ce-i ţinea loc de creier o boală gravă, înspăimântătoare, apoi avu loc o micuţă scânteie şi continuă:
-Am polipi!…