Îngeri de tot felul-fragment de roman-

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Robert-Marius Dincă

 

Capitolul 9 „Câteodată trebuie să priveşti strâmb pentru a putea vedea oamenii drept”

Cocoşatul şi Porcul tocmai atentaseră la rezerva de bere destinată sărbătorilor de iarnă, când cineva sună la uşă şi apoi ţipă scurt.
– S-a curentat!, comentă Cocoşatul. Ţi-am zis eu că drăcia aia de sonerie curentează!
– Îhî!, făcu Porcul total dezinteresat.
Pe el personal nu-l curenta, sau nu simţea, aşa că nu dădea doi bani pe aspectul acesta. Şi de ce să te intereseze propria sonerie, că doar aveai cheie de la intrare, nu? Pentru ce să suni, să vezi dacă merge?…
Porcul chiar nu înţelegea.
– Hai, ce faci?, îl întrebă Cocoşatul.
– Păi, mai beau o bere şi mă culc.
– Of!, suspină Cocoşatul. Ce faci cu uşa aia, răspunzi, sau nu?
Porcul se ridică fără chef din fotoliul moale furat cu o săptămână înainte dintr-un camion şi plecă bombănind spre uşă.
Când în faţă îi apăru omuleţul slab şi chel îmbrăcat la costum şi cravată, Porcul privi în spatele lui să vadă unde sunt poliţiştii, dar acesta era singur. Dar cum de avea curajul să vină neînsoţit? Furaseră ceva de la el? Nu reuşea să-şi amintească, aşa că îl întrebă politicos:
– Ce vrei bă?
Omuleţul se holbă la el, apoi se mai uită încă o dată la numărul apartamentului.
– Am venit în legătură cu inundaţia…
– Ce inundaţie?, guiţă Porcul. Ce inundaţie mă? Din ce ţară? Ce mă, eşti sectant, sau ce? Ce vrei, bani, sănătate?…
– Nu, ripostă omuleţul, am venit în legătură cu inundaţia de la mine din apartament. Am zis că poate ştiţi ceva în legătură cu asta…
-Bă, se enervă Porcul, nu mă interesează pe mine de apartamentul tău! Fiecare îşi face în casă după cum vrea el! Eu nu te cunosc, nu am furat nimic de la tine, nu te-am inundat! Aşa că dispari din faţa mea cu poliţiştii tăi cu tot!
Cu astea spuse, îi trânti uşa în nas.
Numai că, nu apucă să facă nici doi paşi, că omuleţul sună iar şi iar se curentă şi ţipă tremurat.
– Ăsta e de-a dreptul prost!, zise Porcul şi deschise uşa.
– Bă, tu eşti chinez sau ce?! Ce naiba nu înţelegi? Dispari! Fă paşi! Marş la coteţ!…
– Doar un minut, vă rog! Trebuie neapărat să aflu ce e cu inundaţia aia, că mă cert cu femeia…
– Of, femeile astea!, mormăi Porcul. Inundaţia asta a ta, de la ce se face, de la chiuvete, de la chestii de-astea?
– În general da, dar…
– Atunci, stai puţin!, i-o reteză Porcul, după care dispăru.
Dinăuntru se auziră bocănituri şi înjurături furioase, apoi, în cadrul uşii, reapăru Porcul, târând după el o ditamai chiuveta.
– Asta e singura din casă! Noi, oricum, nu avem nevoie de ea, că nu bem niciodată apă, aşa că ia-o şi tai-o!
Cu astea spuse, i-o trânti în braţe şi dispăru.
Omuleţul, dezechilibrat, începu să coboare încet treptele, cu ochii cât cepele.
Peste trei zile, bătut la cap de Cocoşatul, Porcul plecă în recuperarea obiectului, dar nedând de omuleţul stresant in niciunul din apartamentele din bloc, se întoarse nervos, cu uşa de metal de la intrarea scării şi după ce o rezemă de unul dintre pereţii din hol, se aruncă în fotoliu şi adormi instantaneu.
Cocoşatul, după ce îşi făcu semnul crucii, îşi desfăcu o bere şi se apucă de băut.

Moşul îşi amintea de când maică-sa îi spunea că „îţi trebuie cap ca să ajungi un om într-o funcţie atât de înaltă” şi asta referindu-se la cei de la guvernare, care se bălăceau în truda oamenilor de rând şi apoi să se usuce, se ştergeau cu cele „trei culori”. Pentru o perioadă bună de timp îi considerase pe toţi nişte genii şi ura ziarele şi posturile de televiziune care comentau ceva la adresa acestora. Apoi brusc, într-o zi, creierul începuse în sfârşit să-i judece şi atunci rămăsese stupefiat. Îngrozit. Sau cum ar fi spus un prieten de-al lui, „de-a dreptul peste stângul”…
Cum de era posibil să fii condus de oameni care nu ştiau să conjuge un simplu verb, sau îl încurcau pe Brâncoveanu cu Brâncuşi? Care nu ştiau care e formula apei, of Doamne!… Care se îmbătau ca porcii şi intrau cu maşinile lor scumpe în simplii trecători ca în popice şi dormeau în timpul şedinţelor, prea obosiţi de la chefurile de noapte… Care îşi votau singuri salariile! Asta chiar nu reuşea să înţeleagă… România, o ţară săracă plină de regi. Plină de autoîncoronaţi. De coroane strâmbe, mirosind a mizerie şi moarte. A putreziciune…
Nu înţelegea cum de Dumnezeu permitea atâta şi atâta bătaie de joc! Atâta prosteală pe faţă. Dacă ar fi putut i-ar fi ciocănit la poartă şi i-ar fi zis un „Trezeşte-te Doamne, că nenorociţii îşi bat joc de creaţia ta! Transformă-i în lut după cum au fost odată şi dă-mi-l mie, ca să modelez din el chipuri frumoase pline de mizerie şi să le las aşa pentru eternitate, să ştie lumea să se ferească de dracii cu vorbe de îngeri!”
Dar nu putea! Nu putea să facă un lucru care până la urmă era destul de simplu. Se săturase şi de vorbe împăciuitoare de genul „Fericiţi cei săraci cu duhul”. Nu vroia bogăţie, nu vroia putere, vroia doar ca nimeni să nu-i mai interzică dreptul de a fi om. Vroia sa fie om în viaţa asta, nu în alta… Înăuntrul lui pornise o revoluţie, pe care avea de gând s-o câştige. Să meargă până la capăt, indiferent ce ar fi însemnat asta…
Se înşelau aceia care spuneau că oamenilor le e frică de schimbări, oamenilor le era frică doar de ceilalţi oameni. Pentru ca să poţi discuta cu cineva, să spui cu adevărat ce gândeşti, trebuia ca mai întâi, să te laşi descoperit, fără de apărare, să crezi din toată inima că printre cei de faţă nu exista niciun Iuda.
Moşul o făcuse. Aşa că în noaptea în care îşi „pictă” mesajul pe zidul spitalului, în care spunea: „Văd termopane şi gresie nouă, vă văd conacele boiereşti şi maşinile din parcare, doar un singur lucru vă lipseşte, INIMA, câini în halate albe ce sunteţi!”, Cocoşatul şi Porcul fură cu el.
La plecare chiar o luară la fugă căci Porcul spărsese un geam, deşi nimeni nu-i spusese să facă asta. Se abţinură de la a-l mustra, căci ajunseră la ideea că doar la modul ăla ştiuse să se exprime. Comparativ cu alţii, el măcar avusese iniţiativă, făcuse ceva…

Acest articol a fost publicat în numărul 36

Lăsaţi un răspuns