Îngeri de tot felul-fragment de roman-

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

____________________________________________________________
Capitolul 11 „Plin pe dinăuntru, dar plin de goliciuni…”

Adevărul era că se chinuiseră puţin, dar într-un final reuşiseră. Prima oară, îl numiseră „P.O.D.- Partidul oamenilor drepţi”, dar cum Cocoşatul trebuia să fie şi el în conducere, renunţaseră.
– Nu merge! spusese Moşul. Nu te supăra, dar tu şi cocoşat şi hoţ, membru fondator al unui partid care se autodenumeşte „Partidul oamenilor drepţi”… E ceva ce scârţâie, nu? Ar trebui ca noi să facem băşcălie de ei, nu invers!
Cocoşatul încuviinţase mormăind.
Mai târziu, după mai multe sticle de vin, adoptaseră prin votul majoritar, adică două din două, căci Porcul dormea, denumirea finală: „P.A.R.- Partidul Apolitic Român”.
– O să-i punem ca siglă un sac, ca să intre cât mai mult! chiţăise Moşul. Motto-ul o să fie următorul: „De nu vrei să intri-n sac, o
să-ţi iei un P.A.R. în cap! De votezi cu cei din jur, o să-ţi intre P.A.R.u-n c…”
Moşul nu mai apucase să termine, căci Cocoşatul de la atâta râs, se înecase cu băutura şi acum scuipa din răsputeri, încercând să-şi recapete suflul. Partea şi mai haioasă, era aceea, că-şi scăpase paharul cu vin în capul lui Porcul şi acesta se trezise speriat şi rămăsese cu ochii holbaţi la Cocoşatul care răgea dându-se de ceasul morţii. În acel moment, Porcul făcu ce ar fi făcut orice creştin de bună credinţă într-o situaţie de genul ăsta: îi dădu o palmă pe spate. Numai că Porcul fiind adormit, nu reuşi să-şi controleze prea bine sistemul muscular şi scăpă acea palmă „puţin” cam tare, căci Cocoşatul, zbură fără să atingă masa şi se opri cu capul înfipt într-o vitrină cu bibelouri.
– Ha! răcni Porcul. Unde te-ai dus?…
În timp ce Moşul îşi apăsa cu degetele jugulara, fiindu-i frică că acum-acum plezneşte, Cocoşatul începu să urle, căci coada unui bibelou ce reprezenta o raţă, îi străpunsese nara stângă.
Îşi extrase „raţa” din nas dintr-o singură mişcare, mai mult de frică, apoi, buşindu-l sângele, strigă la Porcul:
– Ce stai mă?!… Adu-mi o cârpă, ceva, un şerveţel, mama ta de retardat!
Porcul de abia acum treaz, grăbit să-i îndeplinească porunca, înhăţă ce era mai la îndemână şi se repezi să-l ajute.
Moşul nu mai rezistă şi mergând pe ideea „O viaţă am, mai dă-o în mă-sa!”, începu să icnească, că acum nici nu mai putea să râdă, trecuse de etapa asta, acum era mult mai grav. Să-l vezi pe Cocoşatul sprijinit de resturile fostei vitrine, îndesându-şi de bună voie în nas o pereche de chiloţi de-ai lui Porcul, era ceva destul de extrem…

Totul se judeca în funcţie de bani. Dacă s-ar fi judecat prin prisma nebuniei, poate s-ar fi pus mai mult accent pe raţiune.
Acum, sincer, cine are nevoie de cataloage culinare cu specialităţi cubaneze, când are în casă o pâine şi un kil de cartofi? Se spune că toţi oamenii sunt egali şi că toţi au aceeaşi şansă. Se spun multe, dar cine să mai creadă?
Cui îi foloseşte un horoscop pe următorii cinci ani, când mâine, un ghiveci scăpat de vecina de la trei, îl va scăpa definitiv de stres?
Cui îi trebuie un ghid de poziţii sexuale nonconformiste, când eşti jenat să o faci cu partenerul şi în cea mai banală poziţie, mult prea conştient de problemele care-ţi macină viaţa zi de zi?
Nu-ţi mai e capul la nimic…
S-a descoperit că fiecare act sexual îţi mai prelungeşte cu puţin viaţa, atunci o persoană care se prostituează, ar trebui să ajungă lejer pe la o sută treizeci, nu?!
Asta da longevitate!
De fapt, într-un fel sau altul, toată lumea se prostitua. Unii mai mult ca alţii…
De asta depinde şi media de viaţă, nu?!
Câteodată, Moşul îşi dorea să trăiască foarte mult, dar mai apoi îşi revenea, căci viaţa aia lungă ar fi trebuit să o ducă în spate şi avea o problemă mare de tot cu împăcarea de sine…
Nu puteai trece mereu peste lucrurile care îţi răneau sufletul.
Nimeni nu se naşte laş. A lăsa capul jos sau a-ţi feri privirea, a ajuns în zilele noastre să fie o adevărată artă, pe care majoritatea o stăpânesc la perfecţie.
Văd pe stradă un om prăbuşit, mă uit în altă parte, văd un cal biciuit cu sălbăticie, mă gândesc la un film văzut pe Pro şi merg mai departe, văd o femeie bătută în mijlocul străzii de un dobitoc ce se crede bărbat şi îmi zic : „E femeia lui, ştie el ce face, nu mă bag…”
Nu, sunt anumite lucruri care nu se fac! Pentru a-ţi trăi viaţa cu demnitate, trebuie să-ţi construieşti anumite principii şi să le respecţi, nu să le calci în picioare, căci în felul acesta vei ajunge propriul tău preş!
Trebuie să-ţi pui întrebarea aia secantă: „Care sunt acele lucruri pentru care mi-aş sacrifica viaţa?” şi după ce le descoperi, îţi vei da seama cine eşti tu cu adevărat.
Cine acceptă ideea sacrificiului, căci asta presupune curaj, e marginalizat şi batjocorit.
Este greu să întreprinzi ceva. E greu când în jur nu vezi decât zâmbete false şi priviri idioate.
Oamenii deştepţi se ascund în mijlocul unor grupuri de imbecili. Ca să dai de ei, trebuie ca mai întâi să iei contact cu ăia mulţi şi bătuţi în cap.
It’s hard…
E absurd, când într-o conversaţie strecori nişte fraze mai „inteligente” şi apoi „dai vina” pe altcineva: „După cum spunea…”
De fapt tu ai spus lucrul ăla, dar ţi-e jenă să recunoşti, ca nu cumva ceilalţi să te vadă „altfel” şi să facă o diferenţă prea mare între tine şi ei.
Nu trebuie să fii mort pentru a putea vorbi despre viaţă. Unii oameni sunt mai deosebiţi decât alţii…
Oricum, asta nu îi face mai buni. Până la a fi bun e o cale lungă şi anevoioasă, presărata cu eşecuri şi dezamăgiri.
Până una-alta, cel mai simplu lucru pe care puteai să-l faci, era să încerci să fii Om cu ceilalţi…

Toată discuţia începuse cu unul dintre amicii lui Moşul, care îi spusese unei domnişoare următorul lucru:
– Cineva ca mine, nu o să aibă parte niciodată de o fată ca tine!
– De ce spui asta? l-a întrebat ea.
– Pentru că eşti o fată frumoasă şi finuţă şi fetele ca tine nu au parte decât de nenorociţi.
S-a dovedit că avea dreptate.
Peste două luni, tipa s-a cuplat cu un beţivan notoriu, cu care este şi acum, s-au căsătorit, au un copil, el bea mai mult ca niciodată şi o bate cel puţin o dată pe săptămână.
La întrebarea banală: „De ce mai stai cu el?”, răspunsul vine ca pe bandă rulantă: „Îl iubesc!”
Moşul se întrebase de nenumărate ori, cam ce se poate iubi la un asemenea om, dar nu reuşise să afle răspunsul.
Cunoştea multe cazuri de genul ăsta şi era sătul de tipul acesta de „relaţii” şi mai ales de oamenii care strigau după ajutor dar nu se lăsau ajutaţi.
„M-a bătut ieri, dar azi a venit cu un buchet de trandafiri şi şi-a cerut iertare şi dacă mă gândesc bine cred că a fost puţin şi vina mea, că e şi el stresat şi eu nu îi acord destulă atenţie…”
Ce?!…
Traducerea, vă rog!
„A venit ieri cu băieţii de la bere şi m-a rugat să-i fac o cafea, se simţea rău, îi scăzuse tensiunea şi bineînţeles că nu aveam cafea, că eu m-am dus la piaţă, dar am uitat să iau, dacă sunt proastă! Şi atunci s-a enervat şi mi-a dat o palmă, dar nu chiar tare, că se simţea rău săracul şi în cădere m-am lovit cu capul de frigider, dar m-a întrebat să vadă dacă sunt bine.”
Ce?!…
Nu înţeleg, nu vorbesc limba asta…
„Plângea copilul şi s-a enervat, că era trecut de unu noaptea şi el se ducea la muncă a doua zi şi m-a pus să dorm în cameră cu bebele, dar acolo nu avem decât pătuţul şi a trebuit să dorm pe jos. O prietenă mi-a zis că l-a văzut cu o tipă în maşină, că-i făcea aia nu ştiu ce lucruri, dar nu am crezut-o şi până la urmă e bărbat, ce să-i fac? Oricum, în seara asta când o să vină de la muncă, o să-l aştept cu o sticlă de vin roşu şi cu o lumânare parfumată şi o să facem dragoste, să se mai liniştească şi el. Zi şi tu ceva, că eşti bărbat!”
„ – Ok, îi răspunsese privind-o în ochi, cred că în cazul vostru, ca să se mai „liniştească” şi el, ar trebui să i-o tai! Înţelegi la ce mă refer…”
Sunt unele lucruri pe care, pur şi simplu, nu putea să le înţeleagă…
Când simţi că te strânge haina, o dai jos, te eliberezi. Când simţi că oraşul în care locuieşti te limitează şi-ţi distruge capacitatea de a vedea totul cum trebuie, evadezi. Îţi iei o scurtă vacanţă. De ce nu poţi face asta şi în cazul unei relaţii?…
Moşul deschise ziarul şi îşi focaliză atenţia pe un articol la întâmplare.
„Atunci când norii de pe cer aduc toamna şi ploaia îşi împrăştie răceala în sufletele dogorite de atâta vară, îmi închipui că e primăvară şi afară începe să ningă. În niciun caz nu răsar ghiocei.
Trebuie să am grijă la ce îmi doresc, căci atunci când visul se întrupează în realitate, îmi dau seama că dorinţa care se îndeplineşte nu îmi aparţine în totalitate.
E cineva acolo, în lumea largă, care îmi strică toate planurile. Unul dintre voi doreşte cu o ardoare, pe care eu nu o voi atinge vreodată.
Aşa că mă resemnez şi privesc fulgii albi şi mari cum cad şi râd.
„De fapt, nu e primăvară, e toamnă”, îmi zic. Dar ce mai contează? Anotimpul prezent e unul pe care voi l-aţi dorit să fie.
Fulgii se transformă încet în picături şi zăpada se pierde într-o grămadă de frunze ruginite.
„În sfârşit!”, gândesc. „Totul a revenit la normal”.
Cineva, însă, mă anunţă politicos că de fapt a mai trecut un an. Cu el, o iarnă, o primăvară şi o vară uscată ca nisipul.
Am mintea tulbure, dar nu mă mir, ştiu că persoana în cauză nu mă minte.
Toată lumea a trecut într-un nou an, numai eu, nu. Eu încă mai stau agăţată de o frântură de început pe care, am crezut, că o voi umple cu realizări. Nu am reuşit nici măcar cu vise…
E frumos când speri şi crezi că vei face atât de multe într-un an, dar timpul trece şi îmbătrâneşti într-un trecut nedepăşit încă.
Cine crede că poate lua o secundă şi o poate transforma într-un minut, a îmbătrânit degeaba…
Dacă te pregăteşti prea mult pentru iarnă, o să ai surpriza, atunci când vei ieşi din casă cu fular şi bocanci, ca afară să fie vară.
Zilele trecute, un amic m-a rugat să-i explic despre ce-i vorba, într-o poezioară de-a mea.
Pe lume există cu adevărat doar câteva cereri, care reuşesc să-ţi lase-n creier o senzaţie de blocaj.
Asta e în mod cert una din ele.
Cum să-i explici cuiva aşa ceva?
În timp ce raportezi o poezie la mintea altcuiva, esenţa ei se schimbă. Îşi pierde strălucirea şi se transformă în praf.
O poezie e ca o fotografie a unei bucăţele de timp. Dacă nu eşti şi tu în poză, vei vedea totul prin ochii unui străin.
„ Rilu-Rilu Crocodilul face poze cu copilul! Poză în grup, zâmbiţi, vă rog! Atenţie la mine toată lumea o secundă!…”
Click!
Dar secunda aia a fost doar o simplă secundă?
Nu cred…”
Moşul îşi umezi buzele cu vârful limbii, căci erau ţepene şi atât de uscate încât… Erau ca atunci când nu putea vorbi, ca atunci când pe el şi Alexandra nu-i despărţeau decât o un gard vechi de lemn…
Articolul era semnat „Fata din turn”…
Moşul fixă pentru câteva minute bune peretele, încercând să nu o ia razna, căci acesta era unul dintre acele momente când mintea îţi putea exploda, lăsându-te pierdut pentru totdeauna.
ÎN SFÂRŞIT! ACUM POT AUZI CUM ÎŢI BATE INIMA. PENTRU O VREME AM CREZUT CĂ EŞTI MORT…
Moşul tresări. Vocea se întorsese. Trecutul revenise ca un taifun, dărâmând în calea lui uşi, ferestre, ziduri.
Întregind inima…

Acest articol a fost publicat în numărul 37

Lăsaţi un răspuns