Infernul roșu. Mititica

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––

Valea Iadului

Convins că în faţa pichetului militar oprise maşina în care se aflau medicamentele cerute cu o justificată insistenţă, doctorul strigă la bărbaţii care dintr-un exces de bun simţ stăteau ceva mai deoparte:                                                
-Mă oameni buni, lăsaţi inamicu în pace şi veniţi cât mai tip-til.
-Ce să fie dom doctor? Parcă şi noi auzirăm cum să mişcă ceva.
-N-am de un să ştiu, dar cred c-o venit maşina la pichetu militar.
-Păi dacă-mi ordonaţ dumneavoastră, eu încerc să mă strecor până pe coamă, raportă mândru de încredere candidatul la moarte.
-Atunci nu mai pierde vremea, dar nu care cumva să te vadă răcanii; Mă omule, doar ştii că nu avem voie să urcăm dealul morţii.
-Ştiu dom doctor, ştiu că n-avem voie să urcăm nicăieri; Amu lăsaţi pă mine; Sunt mai ceva decât o pisică, răspunde cu oarece curaj deportatul care cu multă fereală o început să urce dealul însingurat.
Se înoptase binişor când din dealul morţii puteau fi auzite două fo-curi de carabină; Ce s-a întâmplat pe dealul dincolo de care numai tovară-şii cu carnet roşu aveau voie să meargă? Ecoul împuşcăturilor abia dacă se stinsese când, soldaţii de pe creastă încep a striga de parcă se angajase-ră în depistarea cine ştie cărui infractor; Apoi, liniştea se aşterne cu aceeaşi odioasă nepăsare peste românii condamnaţi de români.
-Dom doctor, eu cred că în deal o tras cineva cu carabina.
-O carabină veche; De atâtea ori i-am auzit vocea în război.
-Ai dreptate doctore, dar în cine să fi tras, întreabă sora gândind la ceva anume? Tu omule, ia vezi de ruda care s-o urcat pe deal.
-Nu ştiu doamnă Paulina, răspunde deportatul c-o vădită îngrijorare în glasu-i de titoist nefericit, dar şi cumnatul care nu mai vine.
-Linişte, ordonă sora, în timp ce privea de după grămada de lemne; Nu ştiu cine vine, dar cred că cineva se furişează spre noi.
-Se vede ceva, întreabă fremătând de nerăbdare doctorul Ticu?
-Domnule doctor, spre noi se îndreaptă un răcan necunoscut.
După ce răcanul trece de stiva în spatele cărea deportaţii se ascun-deau, doamna Paulina Frânculescu încearcă ochiul vijilent al partidului bazat pe inteligenţa muncitorilor săraci şi ordonă abia şoptit:
-Soldat Muscă, stai pe loc; Doar îţi suntem prieteni.
Auzind ordinul, soldatul Muscă întoarce capu, dar când vede cine se afla în spatele stivei, întreabă c-o emoţie greu de stăvilit:
-Cum doamnă Paulina, dumneavoastră faceţi de planton?
-Soldat Muscă, ordonă sora cu acelaşi glas scăzut, dacă nu vrei să ne audă sergentul Vadim, fii bun te rog şi vorbeşte o ţâră mai încet.
-Nu vă temeţi doamnă Paulina, nemernicul dracu nu are cum să a-udă; Din fericire pentru tăţi, de-amu îl băgarăm la bulăul pichetului.
-Bine mă soldat, dar cine a îndrăznit să-l aresteze pe oltean?
-Păi cum n-am avut încotro, l-am arestat noi domnule doctor.
-Lasă-l încolo de idiot; Mai bine spune-mi dacă în maşina care nu cu multă vreme în urmă s-a oprit la pichet era şi locotenent Dăscăloi.
-O venit şi locotenentul, dar amu cred că înjură de tăţi sfinţii.
-Dom doctor, eu m-aş duce să-l aduc pă cumnată-miu; Nu dalceva, dar dă vreme ce maşina o venit, el trebuia să se întoarcă.
-Rămâi pe loc omule; Soldat Muscă, ordonă îngrijorat doctor Ticu, în deal s-o urcat un om de-al nost; Amu fii bun te rog şi adu-l aici.
-Nu vă supăraţi pe mine dom doctor, dar pe cine să aduc?   

-Un bănăţean, este rudă cu omul ista; Băbatul s-o urcat doar pentru a vedea ce maşină opreşte şi dacă o venit bravul tău locotenent.

-Am înţeles dom doctor, dar mă tem că n-am pe cine să aduc. 

-De ce soldat? Doar n-o fost împuşcat de cine ştie care răcan.
-Ce s-o întâmplat băiatule, întreabă îngrijorată doamna Paulina?
-Doamnă, văzând că într-un tufiş se mişcă ceva, unul dintre răcanii care se aflau în patrulare, dân teamă sau vrând să facă pă grozavu, trage două focuri şi mai mult din nemereală o împuşcat un civil.
-Cum adică dom doctor, întreabă deportatul şi nu fără motiv înte-meiat, un răcan idiot l-o trimis pe cumnată-miu în lumea dapoi?
-Ia stai o ţâră mă omule; Soldatul Muscă n-are de unde să ştie cine este civilul împuşcat, încearcă doctorul să-l liniştească pe titoistul disperat; Şi apăi nici dracul despre care vorbeşti nu-i chiar aşa de negru, răspunde doctorul care de-amu încerca ruşinoasa frică omenească.
-Mă iertaţi dom doctor, raportă titoistul care abia dacă îşi mai putea stăpâni furia, dar eu cred că vreţi să mă duceţi cu vorba; Păi no?
-Mă nene, parcă-mi pare rău de vorba cam nepotrivită; Nu te su-păra pe mine, dar cu toată credinţa în Dumnezeul a toate ziditor, nici mă-car părintele de la catedrală nu-l mai poate învia pe omul acela.
-Ştiu soldat Muscă, dar nici pe răcanii decedaţi în urmă cu doar câteva zile nu-i mai poate învia; Buni sau răi, să le fie ţărâna uşoară.
-Întradevăr doamnă Frânculescu; Doi soldaţi or murit de friguri.
-Vedeţi doamnă Paulina, doar moartea celor doi soldaţi, l-au convins pe locotenentul Dăscăloiu, să raporteze atât de urgent la comandamentul care dacă nu mă înşel se află undeva în Galaţi.
-Văd doctore şi mai văd cât de odios poate fi argumentul care din păcate, legitimează dreptatea botezată în sânge de creştin.
-Aşa o fost din totdeauna; Oricât ar părea de odios, până şi adevă-rul despre naşterea Mântuitorului o fost scăldat în sângele pruncilor.
-Dom doctor, întreabă soldatul care mirat privea spre creasta dea-lului, cât timp să fi trecut de când am venit la dumneavoastră?
-Soldat Muscă, ştiu doar că timpul zboară peste tăţi şi peste toate câte sunt; De ce întrebi? Trebuie să faci de planton şi te grăbeşti?
-Nu dom doctor, dar trebuie să însoţesc câţiva titoişti din Mititica; Nu ştiu, dar cred că pentru pachetele din maşina de Galaţi.
-Atunci să merem cât mai grabnic soldat Muscă, ordonă bine moti-vat doctorul Ticu, dar nu care cumva să te dai de gol în faţa cine ştie cărui oltean promovat doar în timp ce se făcea apelul de seară.
Oprindu-se la doi paşi de uşa pichetului militar, soldat Muscă încear-că să joace rolul sergentului amator; Încruntat peste măsură, soldatul or-donă cu o voce care se vroia cât mai severă cu putinţă:
-Atenţiune bă tituiştii dracului; Staţ acilea pân ce merg să raportez tovarăşului locotenent, cum că veniră trei tituişti din Mititica.
Aflând că frumoasa deportată putea să-l aştepte cu nerăbdare, lo-cotenentul Dăscăloiu se ferchezueşte timp de câteva minute în faţa oglinzii care sta agăţată pe un perete zugrăvit cu cadavrele păduchilor, după care însoţit de un tovarăş necunoscut ies din pichet; Ca umbra care se ţine scai de om, venea c-o nedorită hotărâre comunistă securistul Broscoi.                                                        
-Mă răcanu dracului, întreabă locotenentul care nu întâmplător era mai bine dispus, unde măta în cur este tituiştii pă care-i adusăşi?
Surprinşi de rapiditatea cu care fuseseră primiţi, titoiştii care se lă-sau îndemnaţi de răcan Muscă, se apropiară de vremelnicii stăpâni; Atras de farmecul doamnei Paulina, locotenentul Dăscăloiu se opreşte la câţiva paşi de titoişti şi încercând o precară amabilitate ordonă:
-Eu vă chemai numa ca să-l prezentez pe tovarăşu doctor Mincu; Specialist în multe molimele, dar şi în epidemica ce vă cuprinsă cu tremurici tâmpit şi idiot, doctor Mincu este ăl mai premu dântre toţi.
-Tovarăşe locotenent, raportă sora care nu întâmplător încerca să scape cât mai urgent de ofiţerul bun doar să debiteze tâmpenii, mă bucur nespus de onoarea pe care dumneavoastră ne-o faceţi prin prezentarea unei celebrităţi în domeniu, dar amu fiţi bun şi daţi-ne mai repede medica-mentele solicitate contracost şi în conformitate cu legile pe care orânduirea socialistă le votează şi le respectă doar când are interes.
-Fă tituisto, ordonă ofiţerul în aceeaşi manieră proletară, o să plătiţi doftoriili doar cu multe zâle muncă; Păi tu ce pizda mătii crezuşi, că statu vi le dădu pă gratis? Ia mai puneţi pofta în cuiul dân tindă.
-Tovarăşu locotenent, ordonă securistul cu vocea comunistului care-şi pierduse bunul simţ, ca să nu mai reclame deranjul pentru care îi scosăşi din gropile cu şobolani, dă-le doftorii şi să plece dacileaşa.            
-Bă răcane, ordonă locotenentul care nu întâmplător încerca să îi facă pe plac securistului Broscoi, du-te şi adă cutiile cu doftorii; Nu dalceva mă bou dracu, dar nu vreau să-i mai văd pă înfriguraţii aiştea.
Împovăraţi cu pachetele în care sperau să găsească medicamentele solicitate, deportaţii tocmai vroiau să plece când, ofiţerul ordonă cu vocea stăpânului care încerca să-şi arate lipsa bunului simţ:
-Mă tituistu care faci pă doftoru dă oameni vii şi care fusăşi calificat pă vremea burghejilor capitalişti, să vii mâine cu căruţa; Nu dalceva dobitocule, dar să împute şpionu care-i mort; Ai înţeles?

Acest articol a fost publicat în numărul 58

Lăsaţi un răspuns