Infernul roșu. Mititica

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––––

Valea iadului

Animaţi de aceeaşi nobilă hotărâre şi insistând în încercarea de-a vedea lumea de dincolo de ţăruşi, deportaţii bănăţeni se angajară pe uliţa satului Mititica de Bărăgan; Dar vai, zadarnică le-a fost încercarea; Părea doar o himeră care se ascundea cine ştie unde şi cum; Târgul a fost încheiat în urmă cu mai multă vreme şi negustorilor de la Yalta nici măcar le păsa de sclavia în care bolşevicii aruncaseră ţări şi popoare întregi; Scriind a-ceste rânduri despre oamenii năpăstuiţi, îmi vin în minte câteva versuri pe care neputându-mă abţine, încerc să le ofer drept mângâere sau poate ca o firavă justificare bună doar pentru tăţi patrioţii care din păcate româneşti, au purtat jugul comunist atâta amar de vreme:
De rupi din pom o rămurea, ce-i pasă codrului de ea?
Ce-i pasă unei lumi întregi, de moartea mea?
Pe bună dreptate, ce-i păsa societăţii care trăia în libertatea hărăzită doar de Dumnezeu, de tăţi deportaţii care mureau în Valea Iadului? Erau doar nişte amărâţi care prin tributul plătit cu vârf şi îndesat, astâmpărau pentru o bună bucată de vreme setea vampirilor şcoliţi la Moscova; Măcar de-ar fi fost singurii sugari; Din păcate însă, pe meleagurile mioritice or apărut într-un timp atât de scurt numeroase clone româneşti; Erau nişte vampiri poate mai însetaţi şi mult mai cruzi decât învăţătorii asiatici; Sfidând nelegiuirile comuniştilor fabricaţi din nişte analfabeţi cu originea sănătoa-să, viaţa îşi urma cursul, chiar dacă în repetate rânduri, purtătorii de cruce erau obligaţi să moară; Lăsând deoparte considerentele care n-aduc de-cât întristare, să ne alăturăm necondiţionat prietenilor pe care dacă nu-i putem ajuta, măcar să îi înţelegem şi să-i facem cunoscuţi lumii care bine motivată ar putea să aline suferinţa unor luptători vinovaţi doar pentru că se socoteau creştini; O zi mai târziu, doctorul Ticu şi doamna Frânculescu Paulina tocmai ieşeau din bordeiul în care confruntându-se cu viaţa unui deportat moartea avusese câştig de cauză când, pe drumul satului care nu fără motiv fusese numit Eternitatea Românească, putea fi văzut un ca-mion militar; Când în cele din urmă, împricinatul mastodont se opreşte în-tr-o groapă din drumul stropit cu sânge de creştin nevinovat, câţiva miliţieni care cu siguranţă fuseseră clonaţi din elita muncitorilor fruntaşi în întrecerea socialistă, aruncară peste gărduţul împletit din nuiele de salcie, un deportat care din păcate, nu putea fi identificat la prima vedere.
-Să fii cuminte mă bou dracului ce eşti, altfel o să înfundezi puşcăria din care nici mort n-o să mai ieşi; Ai înţeles bă moşneagule bătrân şi mare dobitoc, întreabă furios securistul cu ochii bulbucaţi?                               
Încercând să facă abstracţie de ameninţările unui securist care în ton cu moda timpului fusese promovat doar în baza originii sănătoase, învăţătorul Irimescu încerca să se ridice, dar cum picioarele nu vroiau să-l mai asculte şi nici măcar la Dumnezeu n-avea trecere, se târăşte spre cel mai apropiat bordei; Văzând cum bietul învăţător încerca fără prea mari şanse să găsească sprijinul care să-l ferească de securistul cu ochii bulbu-caţi, sora Paulina şi doctor Ticu l-au dus la bordeiul şcolar; Obosit şi tor-turat numai ca învăţătură de minte, dascălul adoarme imediat; Creştinii tocmai ieşeau din curtea sărmanului învăţător când, omniprezentul securist începe a urla mai abitir decât un nebun calificat:
-Tu ăl care te dai mare doftor, dă nu îţi vezi dă treabă, să ştii că pân la urmă o să-l vezi pă dracu unde şade; Acuşica înţelegi ordinu meu espre, întreabă doar pentru intimidare securistul Broscoi?
-Tovarăşe ofiţer, răspunde doctorul care nu întâmplător era susţinut de tăţi ţăranii satului Mititica, puteţi aresta până şi sălciile de pe malul râu-lui, dar fără medicamente n-o să puteţi învinge boala care în scurtă vreme o să facă victime şi în unitatea soldaţilor de pază.
Securistul Broscoi tocmai încerca să abată şuvoiul de vorbe frumoa-se peste capul deportaţilor bănăţeni când, o femeie c-un copilaş în braţe, venea în fuga mare pe drumul dintre ţăruşii proprietate personală; Dispera-tă, biata femeie se opreşte în faţa medicului de puşcărie.
-Dom doftor, se vaită şi nu fără pricină sărmana femeie, după ce o tremurat toată noaptea, amu se mai linişti o ţâră; Să ştiţ dom doftor, continuă femeia care nu întâmplător era cuprinsă de fireasca nebunie, dar amu nici măcar nu mai răsuflă bietu dă el şi stă cu ochişorii deschişi.
-Mort de friguri, ordonă doctorul după o sumară examinare; Femeie, de-amu nici măcar Dumnezeu nu-l mai poate vindeca.                                                                      

-Cum dom doctor, cum să fie mort, întreabă fără să-şi creadă urechi-lor biata titoistă? Păi nu vedeţi cum să uită la mine?
-Iartă-mă femeie, dar eu n-am ce să fac; Amu cheamă-l pe părintele Serafim Lugojanul; Măcar de slujbă să aibă parte bietul copil.
Încercând să nimicească în faşă răzmeriţa deportaţilor care ajunse-seră la limita răbdării şi nu mai puteau fi stăpâniţi în conformitate cu indică-ţiile partidului, securistul ordonă în timp ce scuipa a lehamite:
-Băăă, mort, nemort, tăceţ dracu dân gură şi plecaţ dacileaşa.
Neavând de ales şi cum nu vroiau să-şi pună mintea cu nebunul, în cele din urmă, doamna Paulina şi doctorul Ticu reuşesc s-o ducă pe femeie la bordeiul proprietate personală; În timp ce deportaţii plimbau moartea care încântată savura trupul bietului copil, pe drumeagul care cobora dealul puteau fi văzuţi doi răcani scăpaţi din puşca sergentului Vadim.
-Ce mama dracu păţârăţ bă răcanilor idioţi? Doar nu mă cată careva, întreabă securistul care furios se strâmba în faţa răcanilor?
-Păi tovarăşu gradu, dacă permiteţi noi raportăm mintenaş.
-Raportează mai repede şi nu te mai poticni ca un bou la deal.
-Păi tovarăşu, raportă soldatul abia trăgându-şi răsuflarea, sărgen-tul Vadim vă ordonează cum că trebuie să veniţ urgent la pichet.
-Mă bou dracu, tu nu ştii cine sunt eu, înjură birjăreşte ofiţerul?
-Nu tovarăşu grad, dar aista-i ordinu sărgentului Vadim Prişcaru.            
-Bine bă răcani tâmpiţi şi taman buni dă băgat la bulăul militar, dă când sărgentul care după mine este ăl mai mare dobitoc dântre toţi gradaţii, îmi dă mie ordin şi-mi cere să-l execut imediat şi mintenaş?
-Tovarăşu grad, raportă soldatul care speriat se retrage câţiva paşi, sărgentul Vadim face ca toţi dracii împieliţaţi, mai ales dă când doi soldaţi începură să tremure ca proştii şi să facă spume la gură.
-Păi ce mă boii dracului, voi credeţ că eu sunt doftor dă oameni vii, întreabă abia stăpânindu-şi furia securistul Broscoi?
-Noi nu ştim ce sunteţ în civilie, dar ca să nu moară în pichetu mili-tar, sărgentu zâce să-i luaţ repede şi să-i aruncaţ undeva pă câmp.
-Cum bă tâmpiţilor, sărgentul vrea să-i arunc în cine ştie ce groapă şi el să iasă basma curată? Ia spuneţ bă idioţilor, voi asta vreţ?
-Cred că Vadim are dreptate, raportă răcanul care de-acum prinsese oarece curaj; Dă fapt sărgentu vrea să-i aruncaţ doar ca să nu ia şi alţi ră-cani înfrigurarea dă care aiştea tremură ca nişte proşti ce este ei.
-Bine bă răcanii dracu! Atunci urcaţi-vă sub prelată, plecăm acuşica, ordonă securistul care după ce urcă lângă şofer strigă furios: Bă neam dă manivelă, dă ce pizda mătii dormitezi ca un boulean? Porneşte odată şi să plecăm dacileaşa; Doar nu vrei să ne ia şi pă noi cu tremurici.
Cu o rablă condusă de un şofer aşişderea, securistul Broscoi ajunge în cele din urmă la pichetul militar; Văzând cum coboară din cabina ruginită, sergentul raportează c-o falsă îngrijorare:
-Trăiţ tovarăşu ofiţăr! Bine că venirăţ la pichet şi taman la ţanc.
-Sărgent Vadim Prişcaru, căpiaşi deabinelea sau eşti nebun de legat, ordonă securistul care nu întâmplător îşi etala autoritatea?
-Ce dracu să fac tovarăşu ofiţăraş? Cu atâţa tituişti pă cap mai dau şi în nebuneală oltenească; Mai rău dă răcanii care boleşte ca nişte proştii ce este ei şi tremură dă parcă ar fi în luna lu Decembre trecut.
-Sărgent Vadim, atunci lasă-i dracu să bolească.
-Îi lăsai tovarăşu ofiţăr; Doar nu dăgeaba este proşti ca noaptea.
-Atunci dă ce pizda mătii mă chemaşi la ordin mă bou dracului?
-Păi tovarăşu ofiţăr care mereu vă purtaţi în civilie, doi răcani care este tare gravizi, n-ar putea să-i bolnăvească şi păia care este mai sănătoşi la cap şi până una alta poate să ţâie puşca în mână?
-D-o mai avea cu cin să se îmbârlige, gravidă-i muică-ta; Şi apăi mă sărgent idiot, ţi-am mai zis că eu nu sunt doftor dă oameni vii.
-Acuşa înţelesăi tovarăşu ofiţăr, da măcar să-i vedeţi oleacă.
-Bine mă boule, dar unde măta-n cur îi băgaşi pă înfriguraţi?
-Veniţ încoa tovarăşu; Cum tremura ca proştii, îi băgai în căcănăria unde să cacă şi să pişă răcanii pedepsâţi doar dă unu ca mine.                           
În timp ce sergentul deschide uşa bulăului militar, securistul Broscoi vede pe pământul plin de atâtea gângănii scârboase, doi soldaţi care nemai-putând să se ţină pe picioare se prezintă în poziţie culcat.                
-Tovarăşu ofiţăr, aiştea este răcanii bolnăviţi dă tremurici. 

-Voi ce aveţi bă dobitocii dracului şi dă ce tremuraţi ca nişte friguroşi, întreabă securistul care neprimind nici-un răspuns, scuipă cu năduf proletar şi îngrijorat face stânga împrejur?
-Păi nu vă zâsăi că răcanii este gravizi rău dă tot? Poate taman daia nu-i bine să nu vă apropiaţi dă friguroşii aiştea; Cine ştie tovarăşu ofiţăru, dacă să ia înfrigurarea şi dân ferocire nu sunteţ nici doftor?
-Sărgent Vadim, ordonă furios ofiţeraşul de la securitatea promovată de partidul muncitoresc, dacă nu taci dân gura proastă să ştii c-o să-l vezi pă dracu unde şade; Acuşica înţelesăşi bă dobitocule?
-Tovarăşu ofiţăru, eu înţelesăi că vă ofertizai gratis şi fără bani.
-Sărgent Vadim, ordonă securist Broscoi după o profundă chibzuin-ţă, acu plec la Galaţi; Nu ştiu când pizda mătii, dar o să-ţi trimit nişte me-decamente şi un doctor dă oameni; Până una alta spune răcanilor înfriguraţi, ordonă securistul, în timp ce grăbit urca în cabina camionului: Bă dobitocilor, dă nu vreţ să vă ia dracu nu care cumva s-o mierliţ.
Încercând să-i ţină-n viaţă pe răcanii care după mintea lui puţină e-rau gravizi, sergentul a început să alerge ca un bezmetic incurabil; Uneori se oprea din brauniana-i nebunie şi cu năduf îşi vărsa oltenescul foc; Graţie întâmplării, în calea sergentului care nu întâmplător atingea apogeul nebu-niei de sorginte comunisto-securistă, îşi face apariţia soldat Muscă; Luân-du-şi inima în dinţi, lugojanul raportează cu oarece curaj:
-Tovarăşu sergent, cred că avertismentul doctorului din Banat trebuie luat în seamă, altfel ne curăţăm cu tăţii; Şi apăi tovarăşu sărgent, pe băietul care protesta în faţa pichetului l-aţi împuşcat dăgeaba.
-Bă idiotu dracu, acuşica dă ce măta în cur nu taci dân gura proastă? Parcă nu te întrebai nimic, ordonă indignat sergentul Vadim.
-Am înţeles sărgent Vadim, raportă soldat Muscă, după care făcând stânga împrejur pleacă în mare grabă din faţa gradatului clonat de armata populară, dintr-un oltean schizofrenic şi nebun de legat.
Turbând de furie, sergentul o început să facă tumbe în faţa pichetului militar, dar neavând pe cine să îşi verse focul de sorginte oltenească, intră în arest şi ordonă în maniera nebunilor calificaţi:
-Bă răcanii dracu, voi nu auzârăţ cam ce ordin dădu ofiţăraşu care-i ăl mai secretos dântre toţi ofiţăruşii dacileaşa?
Tăcerea muribunzilor provoacă sergentului care nu întâmplător era cuprins de o vădită imbecilitate, o stare soră cu nebunia care nu fără mo-tiv fusese implementată de partidul muncitoresc român:
-Ordinu este să nu muriţi bă idioţilor care dormitaţi toată ziulica, iar dacă voi sunteţ ai dracu şi-o mierliţ ca nişte dobitoci, eu vă belesc cu mâ-na mea; Acuşica înţelesărăţ mă boii dracu ce sunteţ voi?
Cum bieţii răcani continuau să tremure de parcă venise gerul Bobo-tezei, sergentul s-a înfuriat şi mai rău; Cuprins de odioasa nebunie, creatura înnobilată cu grad de sergent, se repede la unul dintre soldaţii care tremurau şi-l loveşte în stomac cu bombeul bocancului dăruit de partidul muncito-resc; Câtă vreme pacientul rămâne inert, lovitura aplicată nu era pe măsura eficienţei pe care partidul o cerea c-o insistenţă diabolică; Înfuriindu-se şi mai rău, sergentul începe a lovi cu şi mai multă patimă.  

-Bă dobitocu dracu, dă nu vrei să vorbeşti cu superiorul care îţi dă ordin şi te învaţă milităreala oltenească, ia coleaşa nişte bombee în burta plină dă căcat; Bou dracu ce eşti, nici acuşica nu-ţi ajunge?
-Tovarăşu sărgent, raportă lugojanul care văzând nelegiuirea odiosu-lui criminal venise însoţit de câţiva camarazi de nădejde, i-aţi bătut degeaba pe răcani; Mai bine lăsă-i să moară liniştiţi, ordonă şi nu fără motiv soldatul care nu întâmplător se apropia cu oarece fereală.
Cum era cuprinsă de turbare oltenească, creatura cu grad de sergent se întoarce spre cel care ordonase cu atât de multă îndrăzneală şi urlă mai abitir decât nebunul calificat la locul de muncă:
-Tu ce măta-n cur mai vrei? Mă bou dracu, tu n-ai înţeles că ordinu este să pleci dacileaşa? Raportează şi nu mai căsca gura la mine.
Încurajat de camarazii care de o bună bucată de vreme nu îl vedeau cu ochi buni pe nesocotitul sergent, soldatul Muscă ordonă:
-Tovarăşu sărgent, dacă vă mai daţi în petic şi dacă îi mai bateţi pă soldaţii care de-amu se zbat în ghearele morţii, noi am hotărât să vă recla-măm comandantului care în această seară va veni la pichet.
-Cum bă răcanii dracu; Taman voi să-mi faceţi mie reclamaţâe?
-Noi nu am vrea tovarăşu, dar adunarăţi prea multe potlogării. 

-Ia spune mă bou dracu, câte potloage să adunară în Oltenia?
-Mai întâi că puşcarăţ fără ordin un bănăţean nevinovat, apăi că ţi-paţi la noi şi în loc să aveţi grijă de bolnavi le daţi bombee în burtă.
-Ia mai du-te în pizda lu muică-ta, înjură sergentul care începând a se teme, îl împinge pe soldat din uşa bulăului; Eşti o vită încălţată.
Auzind înjurături de mamă, camarazii care de mai multă vreme că-tau pricină de răzbunare, se strâng ciorchine în jurul bravului sergent imo-bilizându-l la doi paşi de uşa bulăului militar.
-Mă băieţi, amu legaţi-l o ţâră mai zdravăn; Nu dalceva, dar cine ştie ce crimă mai poa să facă olteanul ista nenorocit; Legaţi-l bine mă fra-ţilor, altfel nebunul poate scăpa şi atunci să vezi nenorocire.
Cu riscu de-a fi arestaţi, soldaţii care n-aveau nici în clin nici în mâ-necă cu oltenii, îl înşfăcară şi-l legară fedeleş; Cum sergentul Vadim conti-nua să ceară ajutor de la partidul muncitoresc şi din păcate prea românesc, unul dintre soldaţi ordonă sever:
-Bă oltean nărod, dacă mai urli ca nebunu scăpat dân balamuc, noi îţi scoatem ciorapii dân picioare şi-ţi astupăm gura proastă.
-Ce vrei să faci mă dobitocule? Bou dracu, mai repeteşte odată.
Fără a sta prea mult pe gânduri şi încurajat de camarazii care vroiau să se răzbune pe olteanul ce părea mai nărod decât celebrul Sucă, un ră-can îi scoate ciorapii şi cu toată împotrivirea îi astupă gura.
-Amu ce dracu-i facem, întreabă bine motivat unul dintre răzbună-torii de ocazie? Sodat Muscă, doar n-o să-l ducem la expoziţie.
-Poate ca bufon, dar mai bine să-l băgăm la bulăul unde să vadă şi el cum se doarme cu furnici pe sub cămaşă murdară şi nespălată.
-Da bă Muscă, dar săracu Marin cum se mai simte? Tăt aşa?
-Marineee, ordonă motivat lugojanul, raportează şi nu te mai prosti; Uite mă, noi l-am legat pe sărgent şi nu are cum să te mai bată.
-Bă Muscă, eu cred că îl strigăm degeaba; O murit bietu Mărin!
-Să fii blestemat sergent Vadim! Tu şi tăt neamul tău idiot şi dobitoc, ordonă lugojanul care de atâta durere a început să plângă.
În timp ce soldaţii tăt încercau să împace capra cu varza, o maşină militară opreşte în faţa pichetului; Văzându-i pe răcanii care la doi paşi de uşa bulăului continuau să vocifereze cu îndrăzneală capitalistă, locotenentul care furios tocmai coborâse din cabina prăfuită întreabă:              
-Bine mă răcanilor, dar voi pentru ce mama dracu vă certaţi?
-Tovarăşu locotenent, noi îl legarăm pe sărgentul care contaminat de nebuneală o început să-i bată pe bolnavii dă friguri.
-Ia nu mai mânca căcat; Păi cum să nebunească un Vadim?
-Păi olteanul era nebun dân naştere şi nu-i trebuia prea mult tovarăşu locotenent, raportă cu oarece curaj soldatul Muscă Viorel.
-Bine bă, dar voi ca nişte dobitoci unde mama dracu îl pitirăţi?
-L-am băgat la bulău şi i-am ordonat să-i ţină de urât răcanului ca-re o murit de câtă bătaie o mâncat de la un sergent scrântit şi nebun.
-Bă răcanii dracului ce sunteţ, întreabă locotenentul care mai temător ca niciodată se opreşte mirat lângă uşa bulăului militar, voi chiar nebunirăţ cu toţii? Mă idioţilor, cum de făcurăţ aşa legalitate ilegalistă?
-Noi nu nebunirăm tovarăşu locotenent; Doar pe sărgentul Prişcaru Vadim l-o prins nebuneala şi taman daia l-am băgat la bulău.
-Dobitocii dracului! Deschide uşa tâmpitule şi nu mai căsca gura.
-Am înţeles, să trăiţi tovarăşu locotinent, raportă răcanul care luân-du-şi inima în dinţii de un galben respingător deschide uşa.
-Acilea îl pitirăţ mă boii dracu ce sunteţ voi, ordonă ofiţerul care nu întâmplător se strâmba în manieră comunistă?
-Păi unde în altă parte tovarăşu locotinent? Răbdare doar pân ce îi scoatem ciorapii dân gură; Altfel dobitocul n-o să poată guiţa nimic.
-Aşa care va să zică, ajunsărăm creminali să soldaţi; Sărgent idiot, dacă omorâşi un soldat comunist, tribunalu militar te mănâncă.
-Am înţeles tovarăşu locotinent, dar nu dân cauza mea muri răcanu care tremura ca un bou bălţat, încearcă asasinul o firavă apărare.
-Gura sărgent Vadim; Doar la tribunalu militar mai vorbeşti.
-Să fie aspru pedepsit tovarăşu locotenent, raportă îngrijorat solda-tul Muscă, dar până una alta noi ce Dumnezeu facem cu răcanii din bulău? Unul este mort, dar camaradul încă mai răsuflă.                                                                        
-Lăsaţî-i în paza sărgentului Vadim; Orişicum, până la venirea maio-rului Drăghici, altă treabă n-are de făcut; Înţelegi mă bou dracu?
-Da tovarăşu locotenent, dar unu este mort şi trebuie îngropat.                          
-Nu îngropi pă nimeni răcane, poate doar pă măta; Ai înţeles?
-Înţeles tovarăşu locotenent, dar pe căldura ista nu se împute?
-O să-l îngropăm doar când o veni tovarăşu maior Drăghici; Acuşica lăsaţi-l dracu în bulău; Dăcât să îl scoateţi afară şi să ne dea şi nouă boala dă înfriguraţi, tot mai bine să rămână în bulău.

Acest articol a fost publicat în numărul 58

Lăsaţi un răspuns