Infernul roșu. Mititica

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

Valea iadului

După plecarea doamnei Paulina, doctorul Ticu intră în cortul sanitar; Se aşează în patul pe care la proiectat doar cu gând de-a aţipi măcar câ-teva ore; Prin faţa ochilor închişi, începură a defila soldaţii comandaţi de sergentul Vadim; La ordinul nemernicului gradat, soldaţii se opresc în faţa bordeelor şi fără nici-o eziare îi împuşcă pe deportaţii bolnavi de friguri; Îngrozit, doctor Ticu tresare, pentru ca mai apoi să scuture din capul ră-văşit de un vis atât de urât; Şi aşa mai trecu o bună bucată de vreme po-trivnică; Spre seara care se lăsa indiferentă cu titoiştii bănăţeni, doi bărbaţi şi o femeie care nu întâmplător erau prinşi în ghiarele disperării, intrară în curtea configurată doar de un ţăruş; Cum drumul titoiştilor părea să ducă doar la cimitirul de sub râpa locotenentului Dăscăloiu, deportaţii bănăţeni sfidară moartea cu care erau datori şi se opriră locului.
-Unde sunteţi dom doctor, o început să strige femeia care cu greu îşi mai putea stăpâni plânsul? Veniţ doar o ţâră dom doctor.
-Mă femeia lu Dumnezeu, ordonă cu multă înţelegere unul dintre bărbaţii care o însoţeau, dacă nu vrei să-l sperii strigă mai încet.
-Ce dracu s-o întâmplat mă oameni buni? Iar un caz urgent, întreabă doctorul care tocmai ieşea din cortul proprietate personală?
-Nu te supăra doctore, dar bărbată-miu abia dacă mai respiră.
-Nu ştiu dă ce Dumnezeu, raportă cam peste rând unul dintre titoişti, dar bietu dă el tremură dă parcă am fi în luna Decembrie.
-Aşa-i cum zice vecinu; Amu dacă mi să prăpădeşte bietul om, eu ce mă fac şi cu cine mai trăesc în iadul ista comunist?
-Bine mă oameni buni, iau trusa şi merg să văd ce pot face, hotărăşte doctorul Ticu, după care îngrijorat intră în cortul sanitar. 
Nu după multă vreme, se aflau cu tăţii la căpătâiul bărbatului bolnav; Deportatul bănăţean era la capăt de drum şi viaţă, dar adunându-şi bruma de puteri abia dac-o mai murmurat câteva vorbe.
-Epidemie de friguri, exclamă doctorul care nu întâmplător era cu-prins de o furie pe cât de neputincioasă pe atât de inutilă!
-Mai scapă dom doctor, întreabă şi nu fără motiv întemeiat femeia care disperată izbucnea într-un plâns ce putea să înduioşeze până şi o inimă de piatră? De ce omuleee, de ce plecaşi taman amuuu?
-Nu avem medicamentele necesare, iar soldaţii care ne păzesc doar pentru a nu evada din valea care trebui să ne fie mormânt, nu vor şi nici nu pot să ne ajute; Tu femeie, amu înţelegi de ce nu pot face nimic?
-Cum adică, omul meu va muri doar dă nişte friguri blestemate?
Unul dintre bărbaţi o prinde de braţ pe femeia îndurerată, obligând-o să iasă din bordei; Un alt deportat riscă un răspuns afirmativ şi deznădăj-duit întreabă doar după ce aprinde o lumânare la căpătâiul bietului om:
-Domnu doctor, Dumnezeu de ce nu îl scapă de moartea care vine doar din cauză de friguri? După câte ştiu, bietul om este bisericos.
-Omule, răspunde doctorul care nu întâmplător încerca să ocoleas-că privirea deportatului care cu greu îşi mai putea stăpâni neputincioasa-i furie, fără medicamente va muri şi încă foarte repede.
-Şi noi ce dracu facem domnule doctor? Murim dă friguri şi ţânţari, întreabă şi nu fără motiv unul dintre ţăranii îngroziţi?
-Mă omule, până una alta meri cât mai degrabă la popa Ioan Serafim; Măcar spovedit şi împărtăşit să poată pleca la Dumnezeu.
Îngrijorat părintele Ioan Serafim ajunge cu greu la bordeiul înfrigura-tului deportat şi în faţa gropii care ţinea loc de casă se opreşte doar pen-tru aş trage răsuflarea; Era întâmpinat de doctorul care în timp ce se ridi-ca de pe scăunelul cu trei picioare, încerca să explice într-o manieră care în miez de noapte comunistă părea total nepotrivită:
-Ştiu că nu te simţi prea bine părinte Serafim, dar cum trebui pregă-tit pentru ultimul drum, măcar de-o slujbă să se poată bucura.
-Taică, mai întreabă preotul care pentru a intra în bordei încerca să se cocoşeze, este chiar atât de grav şi nu se mai poate face nimic?
-Este foarte grav părinte, raportă doctorul care clocotea de aceeaşi furie neputincioasă, dar mai grav este că nu avem medicamente.
Părintele Ioan Serafim mai că nu auzise adevărul rostit cu atâta in-dignare de doctorul care fără medicamente nu putea să facă nimic; Cobo-rând în groapa făcută cadou de comuniştii cu mare teamă de revolta bă-năţenilor, preotul abia dacă mai vedea chipul muribundului; Era transfigurat şi de-amu părea lipsit de viaţă; Negăsind rostul şi nici alt motiv care să îl reţină în gospodăria titoistului care de-amu era într-un mare necaz, doctorul iese în drumul plin de gropi şi hârtoape comunisto-securiste; Nu apucă să facă mai mult de câţiva de paşi pe drumul socialismului multilateral dezvol-tat când, vocea bătrânului Frânculescu îl opreşte locului.
-Dom doctor, dar pă unde Doamne iartă-mă te preumbli? Nu dalce-va, dar un bătrân ca mine trebuie să te cate prin tăt satu.
-Păi ce s-o întâmplat nene Frâncu, întreabă doctorul care nu întâm-plător gândea că de vreme ce un bătrân obosit îl cătase pe o căldură su-focantă, ceva se întâmplase? Spune omule şi nu te mai codi.             
-Ce să se întâmple dom doctor? Păi nu să întâmplară destule?
-Te-am întrebat doar pentru că vreau să ştiu adevărul adevărat.
-Dacă nu ai ştiut dom doctor, află dar că nu-i bine să te pui rău cu Paulina, mai ales atunci când îţi ordonă ceva; Amu înţelesărăţ cum şi dă ce vă caut prin tăt satu, întreabă motivat bătrânul Frânculescu?
-Este un ordin mai special? Spune-mi nene şi nu mă mai fierbe.
-Azi încă nu avusărăm parte, dar când o venit, noră-mea s-o apucat de făcut mâncare; Toate bune şi frumoase, numai că furioasă mi-o ordonat să te duc la masă; Amu pricepi cum şi de ce mi se pare musai?
-Atunci să merem nene Frâncu, se declară de acord doctorul Ticu; Aşa cum orice răcan cunoaşte, ordinul se execută nu se discută.
-Apăi de mă tată, ţinu să precizeze bătrânul care în vremea din ur-mă trăise bune şi rele, numai că aşa să spune în armată, pe când amu pare a fi altă mâncare de peşte; Cum veni vorba despre mâncarea fără de care nu se poate trăi, poate n-ar fi rău să ne grăbim o ţâră.                                                     
Îndemnat de foamea care de la un timp nu-i da pace, dar şi de sen-timentele pe care zadarnic încerca să le facă nevăzute privirilor indiscrete, doctorul face stânga împrejur şi spre surprinderea bătrânului care se vedea depăşit de mai tânărul deportat, iuţeşte pasul.
-Mă tată, ia meri o ţâră mai încet; Doar nu-s dă vârsta matale.
-Mă iartă nene Frâncu, dar nu vreau s-o supăr pe doamna care ne aşteaptă cu masa pusă, raportă c-o firavă motivaţie doctorul Ticu.
Animaţi de gânduri şi interese diferite, deportaţii bănăţeni se opresc în faţa bordeiului care ţinea loc de casă; Doamna care zadarnic încercase s-o convingă pe tanti Eliza, se bucura de admiraţia unui doctor flămând; Era o bucurie în haine de doliu, sau o tristeţe în rochie de mireasă, întreabă şi nu fără motiv un spectator venit din vitorul îndepărtat?
-Seară bună doamnelor, salută doctorul care de-acum bănuia cam ce vânt o adusese pe femeie în gospodăria familiei Frânculescu.
-Fii bine venit doctore, dar unde Dumnezeu te-ai ascuns şi din ce pricină, întreabă şi nu fără motiv doamna Paulina Frânculescu? Răspunde domnule doctor, doar nu ţi s-o pus un nod în gât.
-Un pacient era într-o stare foarte gravă şi cum n-avem medicamen-te, am chemat preotul; Măcar împărtăşit să plece în Rai.
Doctorul Ticu încearcă să mai spună ceva, dar prinzându-l de braţ, tanti Eliza întreabă printre suspinele care de-amu veneau din străfundul sufletului chinuit de un demon cu chip de om necreştinat:
-Ce mai faci doctore? Pe băietu meu nu l-ai găsit? Pe Ionuţ, de!                
-Tu Eliză, încearcă s-o liniştească doamna Paulina, cred că pe băiet l-o găsit cineva din satul vecin; Cum deportaţii nu sunt liberi şi în consecinţă nu pot trece de răcanii care îi păzesc, trebuie să ai puţină răbdare şi să în-ţelegi că cel puţin deocamdată nu putem face nimic.
-Tu Paulină, ar fi bine să îl fi găsit cine ştie care gospodar din sătucul vecin; Eu mai că te-aş crede drăguţo, dar Mira lu Boldic dă ce îmi tăt zice să nu-l mai caut pe băietul care numa ce s-o înecat în Mititica?
-Să merem acasă femeie; Şi apăi Mira de care vorbeşti nu cred că l-o văzut pe fiul care plutea pe apa unui râu aşa de liniştit, intervine docto-rul, după care o îndeamnă la resemnarea care s-o salveze.
-Paulină, tu n-ai vrea să-l mai cătăm o ţâră în apa dân Mititica?
-Îl vom căta Eliză, dar uite că s-o înserat şi nu prea mai vedem.
-Ţie ce-ţi pasă? Fi-tu este mereu lângă tine şi n-are cin să-l fure.
Fără vorbăria ce-ar fi însemnat o inutilă pierdere de vreme, doctorul a duce pe biată Eliza la bordeiul mortuar; Înfometat, doctor Ticu revine în mare grabă, dar neavând încotro, aşteaptă mămăliga pe care gazda urma s-o răstoarne în mijlocul mesei care se sprijinea în trei picioare bine meş-teşugite la vremea care din păcate apusese în uitare.
-Tu fată, ia stai locului; Nu dalceva, dar nu-ţi ajunge pe ziua dă azi, întreabă bătrânul, în timp ce adulmeca aburii care unduiau deasupra mă-măligii? Tu nu auzi, sau poate vrei un ordin ceva mai special? 
-Iată c-am gătat, răspunde nora care frântă de oboseală abia dacă se îndrepta, dar aşteptaţi până ce pun pe masă niscai bucate.
După ce se ospătară cu bucatele pe care Domnul le dăruise contra-cost, sora Paulina întreabă cu aceeaşi nedisimulată îngrijorare:
-Domnule doctor, cum vrei să convingem un locotenent idiot?
-Doamnă Frânculescu, nici nu ştiu cum ar trebui să procedăm.
Om cu bun simţit, bunicul se ridică poate mult prea anevoie şi moti-vând cu nevoile fireşti, pleacă îngândurat spre căruţa dormitor.
-Bine domnule doctor, dar cine ar trebui să ştie? Popa Serafim? 
-Paulină, pentru tine sunt tăt un domn? De vreme ce vrei o conversa-ţie între patru ochi cu locotenentul, nu cred c-ar trebui să mă mire un ase-menea respect; Ştiu că n-am dreptu, dar mă tăt amăgesc.
-Amu de ce doctor Ticu? La naiba mă om nerăbdător, numai gelos nu te ştiam, contrează şi nu fără motiv sora Paulina Frânculescu.
-Deşi nu ar trebui să fiu, sunt gelos peste măsură; Alege soră Paulina Frânculescu: Gelozia mea, sau impertinenţa locotenentului Dăscăloiu.
-Bine mă, dar dincolo de gelozie ce altă soluţie crezi că avem?
-N-avem altă ieşire, dar mă înebuneşte gândul că te poţi lăsa murdă-rită numai ca să scăpăm de moartea care oricum ne va pierde.
-Bine mă omule, dar cum să supravieţuim timpului potrivnic?
-Nu ştiu cum soră, dar gândul că idiotul ar putea să te murdărească cu sămânţa-i comunisto-securistă, mă ucide înainte de vreme.
-Pentru salvarea familiei, accept orice compromis; Ai înţeles?
-Cum Paulină, tu te poţi culca c-un nemernic incurabil numai pentru nişte medicamente amărâte? Nu doamnă dragă, nu-s de acord.
-Da mă, dar medicamentele pot însemna viaţa băiatului care meri-tă orice sacrificiu; Asta-i situaţia doctore şi n-avem ce dracu face.
-Doamnă Paulina, vrei să te vinzi doar pentru aţi salva băiatul?
-Bine doctore, dar ce dracu să fac? Cum să-l salvez pe Marius?
-În ciuda riscului, voi încerca să evadez din Valea Iadului şi cu banii rămaşi, cred că voi reuşi să cumpăr medicamentele necesare.
-Ticule, decât să-ţi pierzi viaţa pentru fiul maiorului Radu, mai bine renunţ la demnitate; Este vară şi mintea încă-ţi mai umblă cu sorcova bu-nă doar de sfântul Vasile, ordonă motivată sora Paulina.
-Lăsându-te murdărită, cu ce ochi te vei uita la bietul băiat?
-Şi dacă Doamne fereşte băiatul se îmbolnăveşte şi moare, tu crezi c-ar fi mai bine? Atunci la cine m-aş mai uita domnule doctor?
-Mă copiilor, întreabă socrul care în căruţă trăsese un pui de somn, amu de ce Dumnezeu vă mai ciondăniţi? Iar s-o încurcat treaba?
-Nu ne ciondănim nene Frâncu, dar încă nu ştim cum şi de unde să luăm medicamente pentru boala care nu iartă pe nimeni.
-Doctore Ticu, poate c-ar trebui să apelăm la soldatul Muscă; Atâta cât mi-am dat eu seama şi nu cred că mă înşel, soldatul acela este un altfel de om; Normal doctore dragă, soldat Muscă nu este oltean.
-În lipsă de altă posibilitate putem încerca, dar pentru asta va trebui ca începând cu seara ce vine, să adunăm bani de la deportaţi.                        
-Am şi eu câţiva bănuţi; Din păcate însă, sunt foarte puţini.
-Da mă fată frumoasă, dar amu-ţi aparţine salba de aur curat; Dacă chiar trebuie, putem vinde o mahmudea pă care să câştigăm măcar atâta cât să ne ajungă pentru doftoriile de care depinde viaţa şi rostul.
-Când în joc este viaţa, cum crezi c-aş putea să mă tocmesc?                             
-Prea bine doamnă Frânculescu; Atunci să nu mai pierdem vremea şi să trecem la treabă, intervine şi mai motivat doctorul Ticu.
-Am înţeles doctore, dar astăzi nu cred că avem timpul necesar.
-Cu cât mai repede cu atât mai bine, insistă doctorul care dezamăgit se ridicase în picioare; Doamnă Paulina, eu n-am să mai merg la căpătâiul bolnavilor, doar ca să le urez drum bun în lumea de apoi.
-Atunci să plecăm doctor Ticu, dar să mă îmbrac ca oamenii.
-Mamă, întreabă Marius pe un ton vădit acuzator, iar pleci cu nenea doctoru şi pe mine să mă laşi singur în groapa cu gângănii?

Acest articol a fost publicat în numărul 57

Lăsaţi un răspuns