În dialog cu marea

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, în medie: 3,50 din 5)
Loading...

Mariana Tănase

contopire.JPG Am fost un picuţ la mare în vara care a trecut, să o văd doar, de mai multe ori, fără să rămân prea mult. Şi marea n-a avut nimic împotrivă. S-a uitat la mine cu multiplele-i faţete vălurite, speculativă şi filozofică.
– Ehehei ! Pleci, tu pleci, dar eu rămân !
– Da, mare, dar pleacă şi timpul şi nu mă lasă cu tine. Aş vrea eu să mai stau, dar….
– EU sunt MAREA, EU rămân pe loc !

Timpul a trecut, vara este o amintire, iar toamna şi-a aruncat spre mine cocorii de plecare. A plecat apoi şi ea. Marea a rămas acolo.
A venit iarna, aici in ţara mea cu patru anotimpuri, şi, fulg cu fulg, se aşterne la malul mării. Curioasă, să vadă cine-i pe nisip, întinde un val, spală nisipul şi gustă zăpada.
– Ce dulce e !
– EU sunt sărată, mare, şi rămasă peste patru anotimpuri, brăzdată pe faţă de valuri, şi, atunci când nu sunt prea mânioasă, mă adie primăvară de promisiuni…
– Ştii ceva ? EU am să vin la tine iară, la vară ! Acum plec la munte.
Tu, rămâi şi mă aşteaptă!

Acest articol a fost publicat în numărul 2

Lăsaţi un răspuns