În aşteptarea cheilor

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (7 voturi, în medie: 3,86 din 5)
Loading...

Cătălin Rădulescu

 

Cu un oftat prelung, tramvaiul se urni din faţa refugiului cotind-o cu un scârţâit înnebunitor de osii demult neunse. După ce se asigură, trecu de partea cealaltă a străzii un tovarăş în prag de pensionare, scund şi slab, cu obrazul rumen perfect bărbierit, cu o atitudine de continuă energică hotărâre prin gura-i veşnic pungită şi ochii veşnic căscaţi.

– Nu au sosit încă? întrebă el ferm aruncând o privire clădirii noi-nouţe din faţa sa, ce exhala un putenic şi tonifiant miros de zidărie proaspătă.

Ceilalţi, de o vârstă nu prea depărtată de a lui, înclinară negativ din cap, după care îi dădură bineţe.

– Or să mai întârzie mult ? Că uite, deja soarele s-a ridicat de o suliţă, şi i se simte dogoarea! reluă burzuluit după nici cinci minute.

– Dom’ le, că frumos e ! nu se putu abţine după alte două minute, întorcându-se brusc spre ansamblul de locuit cu arhitectură stalinistă de o coloratură uşor gotică. – Mulţi au mai dorit să se mute aici, înainte să primim noi repartiţiile ! – Cât m-am luptat să obţin numai pentru noi repartiţiile astea! Apropos, ieri când să plec spre casă, cine credeţi că mă opreşte în holul de la intrare ? N-o să ghiciţi niciodată: Tusmaniu, maistrul de la echipa de forjori din Secţia a IV-a ! – ,, – Tovarăşe Jegărdeanu, nu s-ar putea câte un apartament pentru mine, cumnatu’ şi sora mea în ansamblul de dincolo de Podul Mangalia? Că tot sunt pe gratis, de la stat!” – Auzi, domnule, nu unu – ci trei apartamente vroia ţoapa, ca să-şi strămute cu noi toată şatra! termină de maimuţărit interlocutorul de deunăzi.

– Şi ce i-ai zis, nea Emile ?

– Ce i-am zis ?! – „ – Uite ce e drăguţă, destul a trebuit să-i suport pe tine şi ăi ca tine după ce în tinereţe am luptat în ilegalitate ca să fiţi şi voi oameni! Acum, după o viaţă de muncă, vreau şi eu să stau liniştit la pensie cu intelectualii mei, fără să vă mai văd mutrele ! Dacă îţi trebuie spaţiu locativ – n-ai decât să ţi-l obţii mai de la Podu’ Mangalia în jos! Sau, dacă pofteşti, să te muţi la casă veche, în locul vreunui burjui cu domiciliul actualmente la Poarta Albă! În blocurile pe care le-a făcut Partidul, deocamdată o să ne mutăm noi!”

– I-ai zis-o, nea Jegărdene – exclamă satisfăcut unul din grup.

– Să nu te reclame la Partid, îşi dădu timid un altul cu părerea.

– Ce faceee!? Numai să poftească! Dosarul lui de cadre e la mine! Ştiai, domnule, ce trecut nesănătos are?! Bunică-su a fost chiabur, chiar dacă ta-su mai şmecher a încercat să se dea lovit, făcând pe calicul! Nu degeaba i-am bătut apropoul cu case vechi! De asta ce mai spui?! Am nas, domnule, eu am fost fiu de săraci, fără pic de pământ, că tata l-a băut tot – simt repede mirosul de burjui!

– Tiii, nu ştiam că are un aşa trecut… dacă ştiam, nu-l ajutam acu’ patru ani să meargă la cursul de calificare de la Şcoala de maiştri! Tiii, domnule, ce m-a tras pe sfoară! îşi făcu autocritica un altul.

Soarele se ridicase acum mai mult de o suliţă, încingând atmosfera ce începea să devină irespirabilă.

– Nu mai vin odată? Cât au de gând să ne ţină în soarele ăsta? reluă laitmotivul de început. Apoi, reîntorcându-se brusc spre edificiul din spatele său, zise cu înverşunare :

– Nu mai e nevoie să plecăm de aici cât om trăi! Avem de toate! Uite, parcul este acolo, teatru, cinematograf – şi o grămadă de magazine de unde ne putem cumpăra orice! – Uite, până şi o ceasornicărie!… – Da aia de acolo, dintre copaci – ce e ? Văd eu bine, sau…

– E o biserică…

– O biserică !?!… Şi ce mai aşteaptă ca să dea jos porcăria de colo?! Lasă, să ne aranjam întâi – că am să vorbesc eu săptămâna viitoare la Sfatul Popular – n-or să rămână lucrurile aşa! După ce am luptat o viaţă întreagă, să respir tot opiumul cu care au prostit poporul! – Ruşine!…

Unul din grup îşi duse mâna la falcă murmurând :

– Ieri am fost la stomatolog… De abia poimâine mai am programare…

– Dar ce, ai probleme cu stomacu’?… întrebă cineva plin de solicitudine.

– Bună dimineaţa – ce face tovarăşii? întrebă jovial un tip solid, îmbrăcat într-o salopetă cu bretele.

– Bună dimineaţa, drăguţă, da’ ce aşteptai ca să apari odată?

Una câte una, începură să parcheze primele camioane cu mobilier.

– Uite, răspunse celălalt, aici tovarăşii are fiecare cheile de la apartamentele lor! zise începând să împartă legături de chei tovarăşilor care şi le preluau nerăbdători.

– Ei, ce mai apartamente a mai construit Partidu’! Când ne-or da şi nouă repartiţii la bloc? întrebă ca pentru sine, cu o uşoară undă de invidie în glas.

– Dar mata nu gândeşti că noi, intelectualii Partidului, merităm întâietatea? întrebă neobositul luptător întru repartizarea justă a spaţiului locativ.

– Ba cum să nu, tovarăşu’, cum să nu! îşi reveni celălalt prudent, gândindu-se că întâietatea ar putea fi un necunoscut cuvânt ameninţător.

Şi o luă grăbit înainte, începând să urce câte două trepte.

Acest articol a fost publicat în numărul 23

Lăsaţi un răspuns