____________________________________________________________

E linişte într-o ogradă
Şi-un vânticel abia adie,
Împodobite stau sub zadă
Căsuţele pe la chindie.

Vibrează norii de mătase
Cu scamele trenii bunicii,
Pe gard, în curte şi pe case
Se-nlănţuiesc paşii pisicii.

Se-mbină dangăte din turlă
Cu armonii de dulci colinde,
Pe luciul aspru de pe gârlă
Nici-o patină nu descinde.

Sub un palton cu trei fulare,
Mănuşi, căciulă şi botine,
O fată pe nămeţi călare
Cu greu balansu-şi poate ţine.

De sub căciula-nfrigurată
Zulufi apar ca abanosul,
Iar faţa fetei zmeurată
Arată iernii ce-i frumosul.

S-a tot rugat de mă-sa bine:
„A colinda, nu-nseamn-a cere!”
Şi-acum plecat-a la vecine
Să cânte pentru nuci şi mere.

Cu ea plecat-au verişorii
Ce stau în casa de alături,
Sunt toţii mici, ca puişorii
Unui cocoş cu creasta-n lături.

Se-opresc smeriţi la prima uşă
Să-nceapă cântul de-nălţare,
I-a învăţat ieri o mătuşă
Ce-l îngâna cu exaltare.

„Hai spune tu, că eşti mai mare!”
Se-ndreaptă piciul spre Lenuţa.
„Ba tu, că tu ai vocea tare!”
Răspunse ea-nchizând hăinuţa.

Fetiţa-i gata să colinde
Şi verilor le face semne,
Sus în pridvor un bec se-aprinde
Umbrind cu ei un ster de lemne.

Emoţia îi umple gâtul
Cu valuri de salivă dulce,
Aproape a uitat şi cântul,
Iar voce-ar vrea ca să se culce.

Îşi scutură din păru-i neaua
Ce o albise ca pe-o dudă
Şi ridicând spre uşă steaua
Porneşte cântul să se-audă.

„Leru-i ler umblat prin ger
Pe sub ram de conifer
Să colinde la boier
Într-o seară de mister.”

„Lerul vine la vecin
Să-i colinde cânt creştin
De Crăciunul bizantin
Şi să-şi ia un ban peşin.”

La geamul casei o bătrână
Se uită înspre ei vrăjită,
Lăsat-au poarta într-o rână,
Dar i-a iertat, şi-i fericită.

Cu lacrimi lungi curgând din gene
Bătrâna nu se mai abţine
Şi în pridvor, ieşind alene,
Le dă colaci printre suspine.

„Vă aşteptam de-un an şi-o vară
Să-mi colindaţi în seara sfântă,
Că-s singură, şi e-o povară,
Iar vocea voastră mă încântă.”

Au colindat şi alte case
Umplându-şi ţoşca doritoare
Cu nuci, colaci şi mere grase
Şi amintiri nemuritoare.

„Eu cred că-i de ajuns cu astea”
Propune vărul de o şchioapă,
Iar fata cu zulufi ca noaptea
Îl aprobă clipind din pleoapă.

Spre casă pleacă încântată
Târându-şi paşii prin troiene,
În urmă neaua-i dezmierdată
De-un vânticel cu fulgi în vene.