Crina Colice

Îngenuncheat în faţa crucii,
Cu atâta linişte în jur,
Îmi plâng amarul vieţii grele,
Privind mormântul cel modest.
Îmi e atât de dor de tine,
Ţi de puţinele poveşti,
Pe care-n viaţa ta cea scurtă,
Ai mai putut să mi le spui.
Cu palmele ating pământul,
Şi te implor să nu mă laşi,
Atât de istovit de doruri
Şi de nespusele simţiri.
Sunt singur în tot cimitirul,
Trosnesc sicriile îngropate,
Aş vrea pe loc să mă înghită,
Tărâna morţilor din jur.
Îngenuncheat în faţa crucii,
Eu te implor ca să mă iei,
Şi să mă uite toată lumea,
În veci să fim numai noi doi…