Emil Fanache

Ieri mâinile tuşeau zâmbete-deget
Şi lumea rătăcea pe chipul-palmă
Ca un ciclon cu o privire calmă
Cuprins de furie în trupu-i veget.

În dezbinarea palmelor o clipă
Supune rătăciţi într-o catismă
Zăpezile din pumni ce-apun în schismă
S-ar aduna în noi făcând risipă…

Un anotimp supus dogmatic… pică
Tradiţia nu îi măsoară paşii,
Iar câteodată au onoare laşii
Trăind la unison aceeaşi frică.