Iarna va mai dura

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (7 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––––

Iarna va mai dura,
Să nu pleci acum pe drumuri de munte
Alb, sângele ei rece acoperă desişul
Acolo se ascund cântecele brazilor
Pe care nimeni nu le-a ascultat.

Nicaieri nu găseşti chei la porţi zăvorâte
Printre ramuri se filtrează lumina
Coboară din cer un vultur gigant
Fâlfâind din aripi o ameninţare
Vor cădea imperii, se vor dărâma destine.

Mersul tău nu mai are paşi, gura n-are cuvinte
Clipele îngheaţă în ceasuri de piatră,
Fructele pomilor sunt de aur şi de zahăr,
Zilele vor începe cu dimineţi măsurate în ani
Noi vom fi muritori pe alte tărâmuri.

Acest articol a fost publicat în numărul 42

Lăsaţi un răspuns