Ghost writing (Un dialog cu morală)

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

Ionel Creţu

Trage aer adânc în piept şi…

 

…greu îmi mai vine… serios. Mereu am făcut ce am vrut, şi acum – aruncat în faţa unei sarcini atât de neplăcute – nu am nici o idee despre ceea ce aş putea… scrie. Făcutul şi scrisul, sunt cam tot pe acolo, vezi şi tu – că eu abia am văzut. Înainte nu făceam nimic. Scriam mult, dar nu făceam nimic. Ţin minte nopţile alea în care stăteam la lumina ţigării şi citeam… nu stiu, să zicem Eliade, şi câteodată scriam câte o pagină de notiţe la fiecare pagină de carte citită. Ce mai scriam eu atunci… Aaa, nu citeam nuvele, mai… Păi ar fi trebuit să citesc atunci… Scuze: ar fi trebuit să gândesc atunci. La Eliade, când citeam Eliade, mă uitam pe chestiunile alea filosofice… Aaa… despre epifanii, despre orgii celeste, despre timp… chestii din astea… fenomenologice. Frumos, frumos… Măi, ce mai scriam. Şi înţelegeam fără să mă chinuiesc prea mult… Aaa, păi acum vreo doi-trei ani, deci aveam ceva ani. Nu contează asta, oricum. Bătrânul meu spunea că niciodată nu e prea târziu pentru citit, dar e bine să te apuci devreme. Eu m-am apucat târziu. Şi, sincer, cred că am recuperat… unde eram înainte să mă întrerupi… da, la Eliade şi la cât scriam eu. Mult. Am terminat. Uite, vezi? Puteai să mă laşi că oricum nu mai aveai de aşteptat. În fine… S-a dus povestea mea despre cât de mult scriam eu înainte. M-au întrerupt unii în timpul vieţii şi mi-au zis să fac ceva despre… ceva anume. Mi-au zis să citesc şi să fac o lucrare de multe pagini, cu multe note de subsol, cu o mare bibliografie şi în care să îmi pun părerea mea proprie şi personală… Mda… Bun aşa… Trebuie să creez, trebuie să fac, trebuie să scriu… Mda… Bun aşa…. Mă duc să fumez. Fumezi? Nu? Eu trebuie să fumez. Şi trebuie să te anunţ că eşti pe cale de dispariţie… serios. Hai şi tu, îmi ţii companie, mai vorbim, poate îmi vine şi mie o idee…

 

…ţine înăuntru…

 

… ooo, daa… bunăciune. Vorba vine. Nu găsesc nici o plăcere în a fuma. Şi nici nu pot să spun că sunt dependent. Nu, chiar nu pot să spun, oi fi eu – dar am prea multe… dependenţe. Ţigara asta e mai mult un mod de distracţie. Serios, când mă gândesc fumez o ţigară şi mă pierd în fumul ăsta albăstrui şi gata atenţia mea de la mine! Puf-puf… fără pas. Sunt un egoist. Numai la mine gândesc… uite şi acum. Te văd cum caşti. Şi ce dacă? Nu te-am obligat să vii cu mine. Dar, e bine. Cel puţin nu îmi admir fumul singur. Vezi ce albastru este? Albăstrui, chiar, cu nuanţe de cenuşă. Camus… cenuşiu, cu nuanţe de albastru. Îl vezi vorbind despre absurd, despre absurdul dintre noi şi noi, spunându-ne că putem fi ca nişte fericiţi. Mda… aşa am zis şi eu. Ăsta e optimism? Aşa se vrea să fie – un optimism. Hehe, mă şi văd pe mine ridicând o piatră mare (daaa, odată am ridicat televizorul şi mi-am tasat vertebrele) la nesfârşit şi zâmbind, fenomenologic, înspre mine care mă uit la mine ridicând o piatră care nu sunt eu. Da, cum să nu. Poate că îmi lipseşte chestia aia, reducţiile alea prin care să pun lumea între paranteze (cum fac acum şi pomenesc de A. care are nişte picioare fenomenale… nu fenomenologice, până în sâ… nu, e doar un alt vis de-al meu; ce să facă ea cu mine?) şi prin care să mă concentrez până la erupţie – eu, în faţa ochilor mei, ridicând o piatră doar de amorul vieţii. Mda, cum să nu… Aberez, nu? Ştiu. Dar văd că tu taci, mă întrerupi doar aşa, să mă întrebi câte o chestie. Vorbesc şi eu pentru că îmi vine să fac nimic. Ştiu că trebuie să scriu, dar… cum poţi să împingi pe cineva de la spate, să-i pui o tastatură şi un monitor în faţă şi să îi spui să se reproducă? Ha-ha-ha. Punct. Ce amuzantă eşti. Da, poţi să îl aşezi la calculator, dar… Hehe, ştiu că ai înţeles, dar intram şi eu în joc. Nu, nu cred că eşti (pun lumea între paranteze şi spun: tare îmi mai vine să pun aici un smiley; unul din ăla care rânjeşte cu toţi dinţii, albi, perfecţi… ooo, da; textele fără poze sunt tare anoste; aşa, dacă dai peste vreo două pagini scrise ca şi cum autorul ar fi tras aer adânc în piept şi ar fi r…ăbufnit pe tastatură te întrebi: ce să faci – să citeşti, să nu citeşti… dacă citeşti, sigur te-apucă amocul de câte inepţii ştii sigur că o să găseşti; dacă nu citeşti, poate următoarele pagini vor fi interesante – dar nu le vei înţelege pentru că nu ai citit ălea două pagini… oki, m-ai pierdut… ca şi concluzie: o poză, un mic smiley rânjitor, îţi poate transmite cel puţin o mică parte din alea două pagini… banal, ştiu, dar… sunt banal) proastă, ţi-am mai zis. Dar, văd că vrei să îţi repet. Hehe. Ţi-ai dat până acum seama că vreau doar să repet. Hehe… văd că ţii la mine. Intrăm, că am terminat ţigara şi…

 

… nu da drumul!

 

… ce frig s-a făcut. Mi-au îngheţat coastele. Da, aşa este – nu pot să spun că sunt gras. De data asta, nici nu sunt gras. Mă zboară vântul în toate ideile… sau ideile îmi zboară în toate direcţiile? Nu contează. Mai bine să vorbesc aşa în toate. Uite, Kant. E de-a dreptul oribil. Foarte logic, tocmai de aia. La el vezi o notă de subsol pe pagina X care face trimitere la pagina Z, pagină care te trimite tot printr-o notă de subsol la Y. Prea… structural. Prea… nenatural. Prea… inuman. Păi, dacă am gândi toţi aşa, unde am ajunge? Nu e nevoie să răspunzi, ştiu cum am ajunge… dar nu am mai fi noi. Noi suntem altfel. Visăm, trăim, visăm altceva, trăim din nou… Kant e ca un maraton de al visurilor. Kant e ca un supra-om, sau daca vrei sub-om… Kant nu e om. Kant e cannot. E can’t. Îţi dai seama, dacă am fi toţi ca el? Hehe… viaţa sexuală a domnului Kant s-a rezumat la… Hehe… câteva rânduri, că restul erau de umplutură. Foarte amuzant, să refuzi plăcerea corpului în favoarea plăcerii (?) spiritului… Hehe, nu ştia ce pierde… Păi da, măi M, nu ştiai că vorbesc numai de pe dealuri? Acolo bate vântul cel mai puternic. Dincoace vine o idee de Eliade şi te pătrunde până la ultimul neuron… De dincolo, o idee de Kant care îţi spulberă şi ultima rezervă de autorespect… Şi la urmă, bate Camus care te încălzeşte, îţi intră până la suflet şi te roade, te macină ca pe o piatră ce ai devenit… citind. Pe dealuri. Iarnă, vară, toamnă, primăvară. Zi sau noapte. De pe dealuri. Foarte frumos acolo, ar trebui să încerci şi tu. Serios acum. Pe dealuri. La ţară. Verde. Albastru. Soare. Fără negru. De la pagini. Curat. Simplu. Frumos. Estetic. Sau aisthetik? Simţuri. Simţi. La maxim. Fără cărţi. Fără tastaturi. Doar natură. Atât. Punct. Hehe. Smiley. Poze. Fără. Pagini. Multe. Seci. Anoste. Urâte. Murdare. De. Geaba. Şi nu scrii. Doar… Re-creezi. Te. Frumos. Smiley. Punct.

 

Concluzia? Mai şi expiră, dacă nu – îţi pierzi frazele. Mă duc să ex…plodez.

Acest articol a fost publicat în numărul 20

Lăsaţi un răspuns