Ghișeft fatal

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Cu două zile inaintea Crăciunului, ovreul care deacum era motivat din pricini nu prea greu de înţeles, deschidea bodega mai devreme ca de obicei; Câţiva ţărani care tocmai treceau prin faţa prăvăliei, începură a se mira văzând cum jidanul curăţa zăpada, la un ceas atât de matinal; Măi să fie, întreabă unul dintre ţăranii care se opriseră locului, dar jidanul ăsta nu mai are somn dă când verzii începură să-i vâneze ca pă nişte iepuri taman buni dă friptură? Vorbind doar ca să nu tacă, ţăranul se cam înşela în privinţa ovreului Fichman; De o bună bucată de vreme, jidanul avea cunoştinţă despre soarta confraţilor din Germania şi nutrea oarece teamă de ciuma care destul de curând ar putea să molipsească şi România; Kauffman, un prieten de nădejde şi cu ceva relaţii în lumea Vest europeană, la somat în câteva rânduri: Vinde prăvălia şi pleacă cât mai repede în America; Lăcomia însă, boala care de atâtea ori a făcut milioane de victime, la obligat să ţină la preţ şi să rămână până-n ultima clipă pe terenul care deacum era minat; Văzându-i pe ţăranii care dintr-o mai veche obişnuinţă stăteau nehotărâţi în mijlocul drumului de ţară, negustorul rămâne sprijinit în lopata de lemn şi răsuflând uşurat, îndeamnă c-o voce mieroasă:
-De ce nu îndrăzniţi mă oameni buni? Intraţi în prăvălie şi nu vă mai codiţi, insistă şi nu fără motiv negustorul satului Domneasca.
-Dom Fichman, întreabă ţăranul care ştiind puţină carte, citise lista cu reducerile pe care nu întâmplător jidanul le făcuse în preajma sărbătorilor de iarnă, doar nu vrei să ne păcăleşti şi încă taman dă Crăciunul care numa ce vine? Spune dom Fichman, doar nu-i ceva dă păcăleală.
-Chiar aşa dom Fichman, intră în vorbă săteanul care neştiind buchia cărţii privea puţin mirat! Azi vindeţ niţăl mai ieftin, sau poate…?
-Cum mă oameni buni? Eu să vă păcălesc pă voi, întreabă diplomat evreul care deacum vroia să pară mai indignat decât era în realitate? Acu dacă tot mă bănuiţ dă necinste, insistă jidanul pe un ton şi mai ademenitor, eu chiar mă gândesc să fac o reducere în plus şi-n avantaj.
-Păi cum dom Fichman, reducere la reducere? Hai că nu cred.
-Ar trebui să mă credeţi oameni buni; Uite, insistă motivat negustorul, eu chiar mă gândeam să vă fac o reducere din mai vechili datorii, dar numai celor care până la Crăciun, cumpără marfă de la mine; Acu ia spuneţi, nici aşa nu este bine şi în avantaju vostru?
-Şi ce darnic te făcuşi taman de Crăciun, sare cu vorba ţăranul care nevenindu-i să-şi creadă urechilor se strâmba neîncrezător!
-Acuşa de ce vorbeşti cu păcat? Mai bine dă douăj dă ani tot dă la mine aţi cumpărat şi mulţumire cred c-a fost, răspunde ovreul care nu fără motiv încerca să pară cât mai convingător cu putinţă.
-N-ai dreptate vecine, intervine un ţăran care având datorii ia apărarea ovreului; Chiar şi eu când n-am para chiară, jupânul Fichman îmi dă pe datorie şi ca să nu uite, mă trece într-un carneţăl.
-Şi nu-i bine mă omule, întreabă ovreul prinzând oarece curaj?
-Bată-vă să vă bată norocu, dar voi cum dă plecarăţ cu noaptea în cap, întreabă c-o voce piţigăiată baba care tocmai intrase în prăvălie?
-Bine mă bunico, dar eu nu te ştiam chiar atât dă curioasă.
-Şi ce dacă mă ghiavole; Doar nu mă legai d-un puţoi ca tine.
-Bunico, contrează ţăranul care abia dacă-şi mai putea stăpâni râsul, eu cred că n-ai stare în casă sau cine ştie ce dracu îţi mai lipsăşte; Alfel nu plecai după drugă, taman când cocoşii termenară de cântat.
-Mă gură spartă, ia mai tacăţi fleanca, ordonă cu autoritate bătrâna care sprijinindu-se în tejgheaua ovreului începu a se plânge.
-Da ce îţi trebuie bunico, întreabă jidanul frecându-şi mâinile?
-Multe-mi sunt dă trebuinţă; Uite, ceva undă-lemn, nişte zacăr…,
-Jupân Fichman are de toate, dar ai parale, întreabă motivat ovreul, bucuros că afacerea începuse să-i meargă şi încă foarte bine?
-N-am maică, da poate mă laşi şi pă mine până după sfântu Ion.
-Acu vrei să te îndulceşti, sau cine ştie ce gânduri îţi mai trece prin capu de sub broboadă, se potriveşte cu vorba ţăranul şugubăţ?
-Bine mă gură spartă, dar cine n-ar vrea să fie dulce ca mierea?
-Auzârăţ bă fraţâlor, Anghelina vrea să fie cea mai dulce babă!
-Mă Zbârţane, ripostă bunica făcând pe supărata, nu că m-aş da în vânt după atâtea dulceţuri, dar de Crăciun îi vine lu noru-mea niscai neamuri din Nucşoara şi ca orice femeie vrea să facă ceva bun de sărbători; Mă gură spartă, acuşa înţelesăşi rostul şi ploconeala?
 -Bine Anghelină, încearcă ovreul să-şi arate mărinimia, îţi dau pă datorie tot ce doreşte noră-ta, dar spune la toţi ţăranii cu care te întâlneşti, că azi şi mâine jupân Fichman vinde mai ieftin; Ai înţeles?
 După plecarea bătrânei care cu siguranţă se va opri şi va spune ce ieftin vinde negustorul Fichman, ţăranii care ceva mai devreme vroiau să-şi cate de drum, s-au aşezat la o masă de lângă tejghea.
 -Jupâne, se lamentează şi nu fără motiv unul dintre ţărani, dacă tot intrarăm, poate c-ar fi bine să nu ne ţâi prea mult în uscăciune.
 -Da mă oameni buni, dar trebuie să ştiu cu ce vreţi să stingeţi focul, raportă ovreul care nu fără motiv devenise amabil şi înţelegător.
 -Ca de obicei jupân Fichman; Adă nişte ţuică da bătrână şi dacă ne place mai vedem dupaia, răspunde ţăranul cu oarece grabă.
 -Jupân Fichman vă serveşte mintenaş, raportă bucuros negustorul, în timp ce aşeza pe masa ţăranilor însetaţi o sticlă cu gălbioară.
 -Mulţumesc jupân Fichman, dar noi vrem doar un ţoi.
 -O să plătiţi câte-un ţoi, raportă cârciumarul care deacum încerca să pară cât mai mărinimos cu putinţă, dar beţi cât vreţi din sticla pe care v-am dat-o; Ia spuneţi mă oameni buni, nici aşa nu este bine?
 Ovreul tocmai îşi făcea socoteli când, un băiat ce nu putea să aibă mai mult de zece ani, intră grăbit în prăvălie; După ce salută în semn de respect faţă de ţăranii care-l priveau miraţi cere jidanului:
 -Nu te supăra nene, dar tăticu vrea să-i dai nişte tutun ca lumea.
 -Bine mă băiete, întreabă motivat ovreul Fichman, dar de câţi bani să îi dau? Ţi-a dat parale, sau poate vrea să-i dau pe datorie?
 -Păi tata mi-a zis să-i dai dă banii ăştea, răspunde precipitat băiatul, după care grăbit aruncă pe tejghea câteva monezi de aramă.
 -Uite mă băiete, ăsta-i tutun mai ca lumea, iar tu ţâne o bomboană spirtoasă; Doar ştiu cât dă mult vă place să sugeţi dulceţuri!
 -Mulţumesc nene Fichman, răspunde băiatul care dând să plece, este reţinut de unul dintre ţăranii care însetat dăduse pe gât câteva ţoiuri:
 -Mă copile, tu eşti băiatu lu Miclea Cârlău, sau mă înşală dibla?
 -Da mă nene Piţigoi, dar dă ce mă întrebi? Ai nevoie dă ceva?
 -Mă băiete, spune-i lu tacto să treacă pă la mine; Ţâ-i minte?
 -Am să-i spun nene Piţigoi, dar nu ştiu dacă-l mai prinz acasă.
 -Păi dă ce să nu-l prinzi mă băiete? Pleacă undeva cu treabă?
 -Nu ştiu nene, dar cred că se duce la cineva care taie porcu.
 -Atunci dă fuga mai repede; Poate îl mai prinzi, îndeamnă bătrânul, după care împreună cu vecinul ce părea mai însetat, o mai lungiră la ţuica pe care nu fără motiv negustorul Fichman o dădea pe gratis.
*  *  *
*  *  *
 Ţăranii tocmai plecaseră când, în prăvălia ovreului intră Pălăngeanu Ste Rică; Abia stăpânindu-şi mânia care-l contaminase de o bună bucată de vreme, clientul se aşează nervos la o masă şi cu o îndemânare demnă de invidiat, îşi răsuceşte o ţigară nu mai puţin otrăvitoare; După ce-o aprinde cu aceleaşi mişcări necontrolate, străinul trage cu sete câteva fumuri, aşteptând răbdător ca prăvălia să se golească de lumea clevetitoare; Când în cele din urmă rămăne doar cu ovreul Fichman, aprigul client se ridică furios de la masă şi pe un ton poruncitor ordonă după tipicul timpului:
-Ascultă jidane, vreau să ştiu dacă-mi vinzi prăvălia şi cu ce preţ.
-Mă verdeaţă, răspunde şi nu fără motiv ovreul care deacum privea incruntat şi cu oarece teamă, ţie nu-ţi vând prăvălia nici dacă-mi dai triplu; Acuşa pricepi care-i socoteala care mă obligă la prudenţă?
-Ascultă jidan împuţit, ameninţă furios aprigul client, eu te mai întreb odată: Vinzi cârcima, sau peste câteva zâle vom discuta altfel?
-Cu tine n-am ce discuta mă verdeaţă; De ce dracu nu pricepi?
-Cum vrei jidan împuţât, numai că eu venisăm cu banii număraţi.
-Păstreză-i pentru altă afacere; Eu nu bat palma cu criminalii.
-Cine-i criminal mă jidan împuţât? Mama voastră a dracu dă ovrei care numai prin foc vă veţi vindeca de atâta lăcomie jâdănească.
Furios peste măsură, legionarul aruncă chiştocul la picioarele ovreului şi după ce-l ameninţă cu moartea pleacă în mare grabă; Ca toţi jidanii din acea vreme, ovreul care îngrijorat rămăsese în spatele tejghelei, se bălăcea în neputinţă şi în lăcomie; Ce cosecinţe dramatice va avea ezitarea evreias-că? Urmările dramatice vor fi văzute la vremea când printr-o crudă şi nedreaptă sentinţă, naziştii îi vor lichida fără cruţare pe cei mai buni negus-tori; Este preţul marelui păcat, sau doar o simplă întâmplare?
*  *  *
*  *  *
Gândurile care de la o vreme tulburau capul jidanului, erau vremelnic spulberate; Auzind de generozitatea ovreului, ţăranii dau buzna în prăvălie şi cumpără lucruri fel de fel; De cum îşi vedeau coşurile pline, plecau cu gândurile şi cu necazurile care nu erau puţine; Având acelaşi drum, Pană Ionaş, Epure Marin şi Stana Petrini plecară împreună; Vorbind ba de una ba de alta, mai c-or dat nas în nas cu Miclea; Îmbujorat peste măsură, ţăranul abia dacă se mai bucura de un echilibru precar.
-Păi tu ce dracu făcuşi Stano, încearcă Miclea să glumească? Plecaşi cu doi hăndrălăi după tine şi încă taman acuşa dă Crăciun?
-Ia mai du-te focului! Vrei te spun lu Petrini ca să te ciomăgească niţăl, întreabă baba care vag îşi amintea de anii tinereţii?
-Fă Stano, tu lasă oamenii în pace, ordonă abia stăpânindu-şi râsu nenea Piţigoi; Altfel mi să sinucide porcu în coteţ şi dau dă belea.
-Iaca îi las mă omule, răspunde mândră Stana Petrini; Nu dalceva mă Piţigoi glumeţ, dar omul meu este mai bărbat dăcât voi toţi.
-Noroc mă Piţigoi, salută Miclea, întinzându-i mâna bărbăteşte.
-Noroc şi fii bine venit; Tot mai bine mai târziu decât niciodată.
-Ia spune, ai ceva cu mine? Îmi zâsă fi-miu ca să trec pacileaşa.
-Bine mă Miclea, dar tu ce treabă crezi că poa să aibă un ţăran cu doar două zile înaintea Crăciunului, răspunde motivat bătrânul?
-Auzi vorbă la tine! Păi omul poa să aibă o grăma dă treburi în ogradă, raportă cam pe acelaşi ton ţăranul şugubăţ, dar eu cred că tu ai o ţuică da mai bună şi n-ai cu cine s-o bei; Ia spune mă Piţigoi, doar pentru asta mă chemaşi, întreabă şi nu fără motiv ţăran Miclea?
-Eu cred c-o nemerişi, dar numai pă jumătate.
-Păi mă Piţigoi, ia tăiat-o scurt mai vechiul camarad, la cât eşti dă zgârcit, eu m-aş mulţumi şi c-o sticlă de-o juma dă ţuică bună.
-Tu iar o nemerişi bă Miclea, numa că trebuie să termenăm cu porcu; Eu daia vă chemai, dar ca să ne încălzâm oleacă, haideţi colea lângă prispă; Ia spune bă Miclea, ţie nu-ţi place ţuica bătrână?
Pentru a prinde curaj, ţăranii băură câteva guri din drogul naţional; Astfel mobilizaţi, se îndreptară spre coteţul porcului care simţind inevitabila moarte a început să grohăie disperat; Din fericire, sau din nefericire, un cuţit cu lama lungă se înfige în gâtul animalului sacrificat pentru viaţa oamenilor; După o scurtă şi dureroasă agonie, porcul amuţeşte doar pentru a lăsa stăpâ-nului corpul său gras şi atât de hrănitor.
-Gata mă băieţi, exclamă Piţigoiul care deacum încerca să-şi arate mulţumirea pentru dărnicia porcului sacrificat cu doar două zile înaintea Crăciunului! Eu cred că până acilea-i fusă lu Ghiţă al meu.
-Da mă frate, dar asta-i vrerea Domnului care face şi desface.
-Bă Miclea, tu când ei viaţa unui porc sau când tai un viţăl de numa două luni, te dai în spatele Domnului care a poruncit altceva?
-Păi ce mă Piţigoi, contră şi nu fără motiv ucigaşul de porci, tu ai un loc în care te ascunzi atuncea când ei viaţa cine ştie cărui animal?
-N-am bă Miclea, dar mai dăunăzi mie-mi zâsă popa din sat.
-Şi ce ţi-a spus? Să nu mai tăiem porcii şi să ne hrănim cu fân?
-Cumnate, omul trebuie să facă ce zâce popa nu ce face popa.
-Ia spune mă Piţigoiule şi nu te mai poticni ca Plăvanu la deal.
-Păi ce dracu putea să spună un popă atât de bătrân? Parcă tu nu ai şti că viaţa unui om este mai importantă decât viaţa unui porc.
-Ştiu mă Piţigoi, întreabă ţăranul care deacum încerca să nu se dea bătut, dar de ce crezi că o viaţă e mai importantă decât o altă viaţă?
-Bă Miclea, ia nu-ţi mai bate capu cu chestii dăstea îmbârligate; Tu nu pricepi că rânduiala fuse lăsată de Dumnezeul care îi apără doar pă oamenii făcuţi după chipul şi asămănarea Lui?
-Fie cum zici mă cumnate, doar nu eşti prost dăgeaba.
-Mă fraţilor, intervine Piţigoiul care deacum părea convins de adevărul divin, eu nu cred că Dumnezău îl îndeamnă pă om să ia viaţa unui animal nevinovat; Aşa că mai bine tăceţ din gură şi grăbiţi-vă oleacă.
-Atunci cine mă Piţigoi, întreabă ţăranul care mirat privea la cuţitul înroşit în sângele porcului asasinat? Doar nu papa dă la Roma.
-Eu cred că oamenii taie animale doar ca să-şi umple burta nesătulă, iar când se plictisesc de traiu bun, încep să se omoare între ei; Bă fraţilor, daia fac războaie cum este şi cel care începu mai anu trecut.
-Poate că am orbul găinilor, însistă Miclea în încercarea de-a glumi, dar în toată curtea, doar noi ne luptăm c-un porc fără cap şi coadă.
-Acuşa e dăparte bă fraţilor, răspunde întristat mai vechiul camarad, dar în scurtă vreme cred c-o să bântuie şi prin curţile noastre.
-Da mă Piţigoi, dar tu dă unde ştii? Ţi-a şoptit careva la ureche?
-Bă Miclea, aşa cum bine ştii, răul nu ia ocolit niciodată pe români; Fie şi numai pentru asta şi tot ar trebui să fim cu mare grijă.
-Mă fraţilor, intervine salvator cumnatul domnului Miclea, eu zic să-l lăsăm pe general să facă ce-i ordonează regele Mihai, iar noi să termenăm cu porcul care abia aşteaptă să fie bine prăjit.
Respectând mai vechiul ritual, ţăranii pregătesc porcul aşa cum or învăţat la şcoala moşilor şi strămoşilor; După ce l-au pârlit şi spălat cu apă nu tocmai fierbinte, bătrânul Piţigoi ia crestat spinarea de la gât până la coada îmbârligată; Încercând să alunge fie şi o parte din păcatul căruia îi căzuse victimă porcul, tanti Filoftea pune într-o cutie de conserve puţină tămâie; Apoi, respectând datina care se pierde în negura istoriei româneşti, bătrâna începe să-l afume de la cap până la coadă.
-Fă muere, termină cu tămâiatu, ordonă mulţumit Piţigoi; Acu lasă cutia de-o parte şi vezi ce babă chială începu să bată în poartă.
-Păi cine Dumnezeu mă strigă, întreabă femeia care continua să ţină în mână cutia cu tămâie fumegândă? Tu eşti Domnico?
 -Nu tanti Filofteia; Eu sunt Ioana şi uite că ţi-am adus copăiţa.
 -Păi bine mă fată, nu ţi-am zis să vii cu făina şi-n rest cu nimic alceva? Îi frământam acilea, dă-i boali dă cozonaci; Acu hai şi intră în curte; O să-i coacem, dar oleacă mai încolo; Dar ce faci, întreabă mirată gospodi-na, nu vrei să intri în curte şi să mai vorbim d-ale noastre?
 -Tanti Filofteia, poate c-ar fi mai bine să vin oleacă mai târziu.
 -Păi de ce naiba să mai faci un drum în plus? Hai, intră în curte.
 -Fie cum zici matale, răspunde zâmbind domnişoara care ţinând copăiţa sub braţ intra în curtea bătrânului gospodar, dar nu vreau să deranjez doar pentru nişte cozonaci nu prea bine frământaţi.
 -Mă Piţigoi, intervine ţăranul care mirat privea pe sub sprâncene la frumoasa domnişoară, dacă ştiam că-ţi mai vine niscaiva ajutoare…,
 -La mulţi ani, urează domnişoara care cu prezenţa-i de spirit încerca să nu ia-n seamă şaga bărbaţilor care nu de puţine ori săreau bariera bunului simţ şi se aventurau cu gândul în plăceri erotice.
-Să trăieşti mă fată şi nu care cumva să îl bagi în seamă pe bietul Miclea; De la o vreme se îmbată până cu apă rece, răspunde bătrânul ce părea să rămână cu privirea prinsă în capcana tinereţii.
-Ioană mamă, ia hai să plecăm dacilea; Nu dalceva, dar stând lângă glumeţii ăştea, rămâne bietu porc neciopârţit, îndeamnă şi nu fără motiv bătrâna, după care păşeşte pe prispa de scândură.
-Mă tanti Filoftea, ordonă documentată domnişoara Ioana Predoiu, după câte ştiu, copăiţa va trebui pusă la căldură; Altfel cozonacii nu mai cresc mari şi pufoşi, iar noi vom face doar o turtă de lup.
-Aşa este mă fată frumoasă, se declară de acord bătrâna gospodină, dar las că ştiu eu ce şi cum să face cozonacii buni şi pufoşi.
-Fie cum vrei matale tanti Filoftea, dar ca să nu se supere nea Piţigoi, cred c-ar fi mai bine să plec şi să mă întorc ceva mai târziu.
-Ia vezi dă treabă; O fi Piţigoiu mai ţanţoş decât un cocoş cu creastă ţăpură, dar în casă eu sunt găina care din ouă scoate pui frumoşi.
-Eu nu vă contest talentul de comandant, dar cred că vă strigă nenea Piţigoi; Poate ţanţoş cum pozează, vrea să vă ordone ceva.
-Ia stai tu acilea; Cine ştie ce Dumnezeu le mai trebuie şi bărbaţilor care de cum te văzură parcă se înfierbântară cam mult, răspunde bătrâna gazdă, după care grăbită iese din camera bine încălzită.
-Fă muere, întreabă răstit bărbatul, doar nu surzâşi deabinelea?
-Şapăi ce dracu s-a întâmplat mă omule? Doar nu dădură turcii.
-Eu nu ştiu cine mai dădură, dar cred că la poartă strigă cineva.
-Dar cine Dumnezeu mai strigă, întreabă gospodina ce părea sclava curiozităţii feminine, după care grăbită iese în drumul de ţară?
-Bună ziua tanti! Aci stă nea Piţigoi, întreabă tânărul care după vorba şi portul plugarului de rând, nu părea să fie din partea locului?
-Da măiculiţă, răspunde gospodina privind cu oarece suspiciune la tânărul nepoftit, dar tu cine Dumnezeu eşti? Eu nu prea te cunosc.
-Se poate tanti, contrează tânărul nedându-se bătut, dar cum eu nu stau în satul ăsta muntenesc, nici n-aveţi dă unde să mă cunoaşteţ.
-Şi atuncea cu ce treabă venirăţ pă la noi? Te trimisă careva?
-Păi cin să mă trimită? Pă mine mă chiamă Badea Ştefan şi tata fuse argat la boierul pă care nu se poate să nu-l cunoşteţ.
-Măiculiţă, întreabă gazda privind curioasă, tacto fuse argat la boieru Marghiloman? Flăcăul care s-a însurat c-o muere dă la vale?
-Chiar aşa tanti; Pe tata îl chiamă Badea Vasile şi fuse argat.
-Acuma te înţeleg mă băiatule, dar la mine cu ce cătare venişi?
-Păi cum să vă zic tanti? Eu dă fapt am o vorbă dă vorbit cu Ioana Predoiu şi cum un vecin mi-a zis că veni pă la matale…,
-Mă băiatule, raportă zâmbind complice tanti Filofteia, păi atunci să şchimbă calimera; Dacă înţeleg eu bine, tu venişi la soră-ta Ioana.
-Chiar aşa tanti, insistă rugător caporalul care dintr-o condamnanabilă neştiinţă credea că el şi domnişoara Predoiu, erau doar fraţi de cruce, dar nu vrei s-o chemi pân la poartă? Am doar o vorbă să-i zic, după care plec la conacul unde m-aşteaptă mămica şi-un grăjdar.
-Nu ştiu dacă pentru o vorbă ori pentru mai multe, dar de ce naiba să staţ în frigul dafară? În casă este cald şi puteţi vorbi ca fraţii.
Câteva clipe mai târziu, Ştefan şi Ioana se aflau faţă în faţă; Stăteau pe scaune pitice, la o masă pe cât de rotundă pe atât de pitică.
-Bine fă muere, întreabă Piţigoiul care deacum era curios să afle cu cine vroia Filoftea s-o mărite pe Ioana Predoiu, dar cine dracu este flăcăul pă care numa ce-l băgaşi în casă? Doar nu veni în peţit.
-Este băiatu lu Vasâle, ăl dă fuse argat la boierul Marghiloman.
-Păi ce dracu fă muere, acuma să întoarsă lumea cu susu în jos?
-Bine mă Piţigoiule, dar ce-avem noi cu biata lume? Doar nu lumea care mai mereu se întoarce da îndoaselea, ne intră nouă în casă.
-Ce dracu te prosteşti fă muere; Eu ştiu că-l dă fuse argat la boierul Marghiloman, este tatăl domnişoarei; Acu pricepi care-i daravela?
-Da omule, dar copiii sunt fraţi dă tată şi asta o ştie toată lumea.
-Lumea vorbeşte vrute şi nevrute, dar copiii nu ştie că sunt fraţi?
-Nu ştiu mă omule, dar nici nu-i treaba noastră; Acuma pricepi?
-Da fă muere, dar eu trebuie să pricep? Până la urmă tu ai dreptate; Nu este treaba noastră, dar cu strachina ce dracu vrei să faci?
-Mă omule, tu dă ce dracu eşti aşa de bolând? Cum n-am ce pune pă masă, încearcă şi taie nişte şorici dăla mai subţârelu.
Alături de strachina în care se aflau câteva bucăţele de şorici, gazda mai pune două ţoiuri şi între ele o sticlă cu ţuică bătrână; Urând poftă bună, gospodina iese afară; Ştefan îşi privea sora cu ochi de îndrăgostit, dar cum din partea frumoasei domnişoare nu obţinea nici-un avans, apelează la ţuica bătrână; Dintr-un asemenea motiv toarnă în două ţoiuri, după care îmbufnat ordonă mai abitir decât în armată:
-Să bem surioară; Doar aşa mai căpătăm curajul şi dorinţa.
-Dar eu nu beau pentru iluzia care-ţi dă doar senzaţia de curaj.
-Nu înţeleg; Nu bei cu mine sau nu bei deloc, întreabă fiul argatului, după care furios dă pe gât un ţoi plin cu ţuică bătrână şi tare?
-Mă frate-miu, răspunde frumoasa domnişoară c-o altă întrebare, de ce dracu nu spui ce ai pe suflet şi pozezi atât de cătrănit?
-Păi cum dracu să nu fiu cătrănit? Ieri după prânz tata mă trasă doparte şi-mi ordonă să-mi iau gându dă la tine; Acuşica pricepi dă ce sunt atât de năcăjit, întreabă şi nu fără motiv fiul argatului Badea Vasile?
-Şi cum mă Ştefane, chiar aşa ţi-a spus tatăl tău adevărat?
-Da Ioană, dar de ce dracu să-mi interzică? Tu ce părere ai?
-Păi asta numai tata poate să ştie; De ce nu l-ai întrebat pe el?
-Să ştii că l-am întrebat, dar tata m-a privit încruntat şi n-a răspuns nimic; Uite mă Ioană, eu taman pentru asta te caut înebunit.
-Mă frate, raportă domnişoara care deliberat încerca să ocolească răspunsul care dacă ar fi fost rostit poate c-ar fi curmat nenorocirea viitoare, eu cred că tu eşti doar gelos pe locotenentul Marghiloman.
-Auzi Ioană, raportă gradatul care nu înţelegea nici măcar cuvinte de primă necesitate, în armată eu sunt doar caporal şi nu gelos ca locotenentul Mihai Marghiloman; Acu pricepi dă ce am năcaz pă el?
-Bine mă Ştefan, dar când te-au făcut caporal de ce Dumnezeu nu i-ai scris iubitei din satul Vlaşca? Cine ştie, poate că te-ar fi aşteptat şi-n ultima instanţă nu s-ar fi măritat c-un legionar nenorocit.
-Nu sunt eu dăştept ca locotenentu Marghiloman, dar cred că numa o muere venetică ţi-a vândut minciuni gogonate; În fine, nu-mi pasă.
-Iartă-mă că te întreb, dar ţie de cine Dumnezeu îţi pasă?
-Mă Ioană, mie doar dă tine-mi pasă şi zău că nu te mint de loc.
-Da şi eu te plac mă Ştefane; Doar eşti fratele meu bun şi iubitor.
-Eu cred că tu-l placi pă locotenentu Marghiloman, doar pentru că este fiu dă boier şi mai bogat dăcât mine; Aşa-i domnişoară Predoiu?
-Ştefane, de ce dracu nu înţelegi, întreabă şi nu fără motiv frumoasa domnişoară? N-am şi eu dreptu să iubesc pe cine-mi place?
-Da Ioană, dar de ce numai bogaţii are drepturi şi gagici, în timp ce săracii n-are mai nimic? Ia spune domnişoară Predoiu, nu ştii dă ce?
-Da mă băiatule, dar pentru ce-ţi doreşti trebuie să lupţi bărbăteşte; Nu să cerşeşti ca un milog necalificat, la colţ de stradă murdară.
-Ioană, să ştii c-am să lupt chiar dacă o să am daface cu fiul boierului Marghiloman; Nu te supăra pă mine, dar tu dă ce dracu eşti aşa dă chioară şi nu-ţi dai seama că de fapt ofiţăraşul cu doar două steluţe, vrea să te reguleze doar până când pleacă la unitatea militară?
-Ştefane, ripostă domnişoara Ioana ridicându-se în picioare, dacă eşti atât de beat şi nu mai ştii ce vorbeşti, poate c-ar fi mai bine să te duci la tatăl care doar pe tine te recunoaşte şi să nu mă mai jigneşti; Tu înţelegi mă frate idiot, sau poate vrei s-o chem pe tanti Filofteia?
 -Fă muere proastă, ordonă caporalul care deacum sărea ca ars, dacă pă mine nu mă vrei, nici pă locotenent n-o să-l ai ca bărbat.    
 -Tu nu eşti în toate minţile? De ce Dumnezeu mă tot ameninţi?
 -Ţâitoare de boier, ăsta-i doar un mizilic, raportă furios caporal Badea Ştefan, după care pleacă şi-o lasă pradă unui noian de gânduri.
Din fericire, firul celor mai negre gânduri, avea să fie întrerupt de tanti Filoftea; Intrând în casă, bătrâna întreabă şi nu fără motiv:
-Ioană, ce Doamne iartă-mă l-o fi apucat pe băiatul care a fugit ca dân puşcă nemţască? Ţi-a cerut ceva şi tu nu avusăşi dă unde-i da?
-Tanti Filoftea, bietul băiat vroia să ştie dacă-l iubesc sau nu.
-Şi tu ce ia-i răspuns Ionico mamă? Hai spune şi nu te mai codi.
-Ce să-i spun tanti Filoftea? Doar n-o să mă iubesc cu un frate.
-Chiar aşa Ioană; Dar ce mare adăvăr, grăita-i într-o zi ca asta!
-Iartă-mă tanti Filoftea, dar nu înţeleg; De ce Dumnezeu mi-ascunzi adevărul pe care ţăranii din Domneasca îl ştiu de atâta vreme?
-Eu nu-ţi ascund nimic Ionico mamă, dar e bine să ştii cine eşti.
-Ştiu tanti Filoftea; Mi-a spus boier Marghiloman, dar cum pe părinţi nu-i poţi alege, încerc să fiu ce-am fost şi până acum.
-Bine, dar băiatul care taman a fugit dă tine, nu ştie chiar nimic?
-Eu nu ştiu ce ştie şi ce nu ştie; Ştiu doar că refuzându-i un răspuns direct şi fără menajamente, cred c-am comis o greşeală de neiertat.
Cele două femei au mai discutat o vreme lângă cuptorul în care se coceau cozonacii ieşiţi din forme; Mulţumindu-ne doar cu mireasma specifi-că sărbătorilor pe care toţi bunii creştini le respectau cu sfinţenie şi c-o imensă bucurie, să privim doar spre viitor.
*  *  *
*  *  *
Cu mintea răvăşită de refuzul domnişoarei care nu fără motiv se lăsa prinsă în mrejele unui tânăr ofiţer, caporalul Badea se angajează pe drumul care ducea spre conac; Privirea înceţoşată de aburii bătrânei gălbioare, îl legăna pe pârtia îngheţată şi-l obliga să oscileze în jurul axului vertical; Cu gândul la fetele pierdute, caporalul Badea Ştefan alunecă pe ghiaţa timpului şi fremătând de o furie neputincioasă, rămâne în tranşeul nemilosului destin; Din fericire sau poate din nefericire, fiul argatului este găsit de câţiva cheflii care tocmai ieşiseră din cârciuma ovreului Fichman; Pozând în nişte ţărani săritori, l-au ridicat la o verticală aproximativă şi cum se aflau la doar câţiva paşi de cârciumă, l-au predat jidanului care după cel aşează frumuşel pe un scaun cu spetează de lemn, întreabă c-o falsă îngrijorare:
-Dar ce păţâşi mă băiatule? Tu eşti bolnav, sau băuşi prea mult?
Zărindu-şi fiul prin ceaţa fumului de ţigară ieftină şi urât mirositoare, argatul Badea Vasile aleargă spre băiatul care deacum se clătina în bătaia vântului nazist; Furios peste măsură, argatul întreabă:
-Ce dracu s-a întâmplat fiule? Doar nu te bătuşi cu niscaiva ţigani?
-Docamdată mă bătui cu zăpada şi cu ghiaţa dafară, raportă caporalul scrâşnind din dinţi, dar mâine cred că ştiu cu cine mă bat.
-Nu te supăra dom Bade, întreabă ţăranul care motivat trecuse binişor de primul ţoi, dar băiatul este-n armata militară românească?
-Cum dracu să nu fie? Păi nu asta-i mândria oricărui bărbat?
-Da dom Bade, dar cred c-ar trebui s-o dăm dracu dă mândrie.
-Păi dacă şi mândria să duce dracu, atunci ţăranu cu ce mai rămâne bă vere? Cu doi boi şi c-o nevastă care-l înşală mai tot timpu?
-Cu viaţa rămâne dom Bade; Nu cred că-ţi spun cine ştie ce noutate măreaţă, dar cred că românii va porni cu război în contra ruşilor.
-Bine mă vere, întreabă argatul care de la o vreme se temea pentru viaţa fiului său, dar dă unde dracu ştii tu, c-o să fie război cu ruşii?
-Lasă-l bă Vasile-n pace; Ăsta ce visează noaptea trăncăneşte ziua, intră în vorbă un ţăran bine abţiguit şi poate mai puţin temător.
-Vasileee, strigă nervos Ursu lu Novac, păi ce dracu faci mă omule? Nu mai vii odată? Să răceşte ţoiu şi apăi să trezăşte gălbioara.
Strigătul ţăranului la trezit din ameţeala datorată răspândacilor; Îşi ia fiul de braţ şi după ce ocolesc mesele care de la o vreme etalau mizeria ţăranilor care găseau în cârciumă un ultim refugiu, se opresc lângă tejgheaua negustorului; De cum ia văzut, jidanul care deacum părea animat de acelaşi zâmbet negustoresc întreabă puţin surprins:
-Ia spune-mi dom Bade, vă mai trebuieşte ceva bun şi tare?
-Acuşa nu dom Fichman, dar voi reveni mai târziu, răspunde argatul Badea Vasile, după care-şi ia fiul de braţ şi clătinându-se pleacă din cârciu-ma plină de fum, de mizerie ţărănească şi de vorbe deşarte.
Argatul nu apucă să închidă uşa când, aude ţipătul unui ţăran şi alte câteva înjurături româneşti; Lăsându-l pe caporal să se clatine pe zăpada îngheţată, argatul Badea Vasile revine în cârciuma în care Ţâvnosu tocmai încerca să-l facă albie de porci pe ovreul Fichman.
-Uite icişa; Eu doar juma de kil băui, numa că jâdanu împuţât încearcă să mă păcălească; Asta pentru că aşa e neamu lui al dracu.
Argatul care vedea-n ţâvnos pe veneticul care venise-n sat la doar câteva luni după război, se adresează jidanului care decepţionat priveşte cu multă amărăciune la ţăranul care făcea scandal:
-Păi dom Fichman, cum nu este bine să ne supărăm taman de Crăciun, eu zic să-i faceţi socoteala şi să plătească doar cât a băut.
-Las de la mine dom Bade, răspunde ovreul încercând să aplaneze un conflict care nu putea să-i aducă cine ştie ce ghişeft, dar să-mi plătească doar atâta cât zâce c-a băut; Nu-i bine aşa?
-Bă Ţâvnosule, admonestă argatul care bine motivat încerca să-l apere pe ovreu, scoate mai repede paraua şi plăteşte doar cât ai băut; Tu nu auzâşi ordinu, sau poate vrei să-l vezi pă dracu unde şade?
-Bă Vasâle, se oţărăşte Ţâvnosu poate mai ceva decât cocoşul înfuriat, dacă eu nu vreau să plec, mă obligi tu să plec dân cârciumă?
-Tu nu auzi bă ţugulan nenorocit, ameninţă argatul care pentru a fi cât mai convingător cu putinţă, se apropie de ţăranul recalcitrant?
-Bine bă argatu, taman tu faci pă nebunu cu mine? Păi taman tu care ştii bine ce ruşine i-ai făcut lu bietu învăţător Predoiu?
Văzând reacţia ţăranilor care deamu îşi dădeau coate, argatul Badea dă să plece, dar încercând să găsească o cale fără gropi şi capcane, se opreşte locului; Păstrându-şi cu greu echilibrul mai mult decât precar, ţâvnosul stri-gă din bărcuţa care plutea pe apa care deacum îi venea la moară:
-Mă Vasile, păi nu eşti tu curvaru care datâtea ori te duceai la învăţător şi-o regulai pe Anica Predoiu? Altfel cum crezi că rămânea borţoasă taman o muere cuminte şi neregulată neam?
-Bă tâmpitule, dacă nu pleci imediat dacileaşa, să ştii că te ia mama dracu, ameninţă argatul care pentru a fi cât mai convingător cu putinţă, la împins cu brutalitate pe îndividul care deacum îi sta în cale.
Fiind beat criţă, Ţâvnosu se împiedică şi cade pe podeaua murdară; Doi săteni miloşi l-au ridicat cu greu şi l-au aşezat pe un scaun lângă perete; Unul dintre ţăranii care viteji nevoie mare încercau să-şi menţină echilibrul, se adresează argatului pe un ton împăciuitor:
-Iartă-l Vasile, acu e beat şi nu ştie ce dracu zice; Uite jupân Fichman, propune împăciuitorul ţăran, i-a dă la mine câţiva bănuţi şi lasă-l să se ducă în pustii; Ce zici jupâne, nu-i mai bine aşa?
Când lumea credea că-n sfârşit Ţâvnosu era mulţumit de dreptatea care i se făcuse, ţăranul se ridică cu mare greutate de pe scaun şi clătinându-se în bătaia vântului de iarnă ameninţă profetic:
-Bă Vasâle, tu o să dai socoteală pentru ce făcuşi în casa învăţătorului Predoiu, iar pă jâdanu ăsta împuţât o să-l judece verzii.
Doar atât a profeţit cu glasu-i hodorogit, după care ameţit de băutură, se prăbuşeşte pe podeaua murdară; Văzându-şi dale lor, conţăranii l-au lăsat să se bălăcească în mocirla ce părea să inunde milioane de suflete; Când la ordinul argatului Badea Vasile, ovreul Fichman se pregătea să închidă cârciuma, doi ţărani l-au ridicat pe Ţâvnos; Dansând pe zăpada îngheţată, cheflii încercau să traverseze bezna anului de cumpănă; Asemenea ţăranilor, argatul Badea Vasile şi ameţitul caporal, se străduiau din răsputeri să ţină ritmul dansului macabru; Până la urmă, tată şi fiu ajungeau la conacul boie-rului Marghiloman; De cum ia văzut în pragul uşii, fiica născută din păcatul boierului Vlăsceanu junior ia şi luat la rost:
-Bine mă Vasâle, dar pă unde Doamne iartă-mă umblarăţ creanga? Tu ştii mă cât este ceasu şi câţi oameni întrebară dă tine? Acu dă ce dracu mă omule, dă ce mai mereu mă faci dă râsu lumii?
-Fă muere, insistă argatul în încercarea de-a vorbi cât mai încet cu putinţă, mai taci dracu dân gură; Păi tu nu vezi că spui numa prostii?
-Da mă Vasâle, întreabă Aneta fără să ia în seamă rugămintea soţului, dar cine dracu m-aude? Mă Ştefane mamă, tu ce dracu mai păţâşi? Chiar nu mai poţi sta în picioare de caporal, sau ce Dumnezeu făcuşi?
-Ia lasă băiatu în pace şi mai taci dracu dân gură; Bău câteva ţoiuri, ordonă argatul care zadarnic încerca să-şi stăpânească nervii.
-Mamă, raportă împleticindu-se caporal Badea Ştefan, băui cu tata ţuică bătrână; Că ce mamă, la anu beau doar gloanţe şi sânge.
-Cum să bei gloanţe şi sânge, întreabă stăpânindu-se cu greu biata femeie? Ştefane, cum de-ai putut să-ţi pierzi minţile din câteva ţoiuri?
-Tată, tu vezi ce zice mama? Aldată când zicea bazaconii nasoale, îi dădeai peste bot; Mai ştii cum îi curgea sânge dân nas şi dân gură?
-Mă Vasile, vezi ce-a învăţat fi-tu Ştefan dă la unu ce tine?
-A învăţat pă dracu să te ia, înjură argatul care abia dacă se mai putea stăpâni; Acu ia-l dacilea şi culcă-l mai repede în patul din tindă; Fă muere proastă, nici acuşica n-ai înţeles ce trebuie să faci?
-Am înţeles, dar tu ce dracu faci mă omule? Nu intri în casă?
-Mai am ceva treabă în sat; Tu culcă-te şi taci dracu dân gură.
-Da mă Vasâle, dar la ora asta? Păi mâine n-ai dăstulă vreme?
-Bine fă muere toantă, doar nu vrei să afle tot conacu; Păi tu nu ştii că fieru trebuie bătut doar cât e cald, raportă argatul care făcând stânga împre-jur, a încercat să se facă nevăzut printre troiene şi nămeţi?
Ovreul Fichman încă mai trebăluia în spatele tejghelei când, argatul Badea Vasile se strecoară cu multă fereală pe uşa care nu întâmplător rămăsese întredeschisă pentru clienţii cu ceva interes.
-Intraţi mai repede dom Bade; La ora asta suntem doar noi doi.
-Cum vezi jupâne, eu m-am ţinut de cuvânt şi am venit singur.
-Păi cum să nu-l văd şi taman pă negustorul dă toată isprava?
-Da jupâne, dar în sat mai sunt şi alţi oameni poate mai cumsăcade; Acu dacă tot rămăsărăm singuri, poţi să-mi spui dă ce mă chemaşi?
-Putem noi mai multe dom Bade, dar ia spune: Nu ar mai merge un ţoi din bătrâna gălbioară, întreabă negustorul şi nu fără motiv?
-Nu mai merge jupâne, am băut destul; Păi nu te supăra, s-a justificat într-un fel argatul, dar în afaceri nu-i bine să fii beat criţă.
-Dar nici prea treaz nu trebuie să fie negustorul care vrea să facă un ghişeft bun; Să ţâi minte dom Bade şi să nu sări calu niciodată.
-Acilea cam ai dreptate dom Fichman, răspunde într-o notă măgulitoa-re argatul Badea, dar nu vrei să trecem la oile noastre?
-Dar când n-am avut dreptate dom Bade, întreabă negustorul şi nu fără motiv? Ia spune, doar mă cunoşti de atâta amar de vreme.
-Da dom Fichman, raportă argatul neştiind la ce se înhamă, dar mai bine ca nimeni altu, ai ştiut să faci parale până şi din piatră seacă.
-Multe-am ştiut să fac dom Badea, raportă jidanul cu multă părere de rău, numa că ce folos din câte-am făptuit cu mintea şi banu?
-Iartă-mă jupân Fichman, dar uite că nu mai pricep nimic.
-La om aşa luminat, asta chiar că nu se poate; Acuşa vezi şi matale ce se petrece în lume şi vei înţelege de ce sunt atât de îngrijorat.
-Şi de ce dracu vă înfricoşaţi, întreabă argatul privindu-l mirat? În România faţă de Germania lui Hitler, evreii încă n-au fost jefuiţi.
-Aşa-i dom Bade! Într-un fel este bine, răspunde ovreul care deliberat lăsa să i se citească îngrijorarea, dar nu poate fi mai rău?
-Da jupân Fichman, raportă argatul care încurcat nu prea înţelegea meteahna negustorului, dar la români ori e albă ori e neagră.
-Ai dreptate, dar de la o vreme albul a cam dispărut, raportă jidanul, în timp ce scotea dintr-un sertar ascuns privirilor indiscrete, un plic pe care c-o mână tremurândă la înmânat argatului Badea Vasile.
-Bine jupâne, întreabă argatul care nu înţelegea mai nimic din planul pus la cale de evreu, dar plicul unde va trebui să-l expediez?
-Dom Bade, ia aminte la ce-ţi spun; Acest plic rămâne la dumneata până când te voi căuta eu; În cazul în care n-o să pot veni la locul pe care ţi-l voi comunica la timpul potrivit, matale îl deschizi cu mare fereală şi citeşti scrisoarea cu multă atenţie; Acum ai înţeles?
-Bine dom Fichman, dar eu cu ce ghişeft mă procopsesc din afacerea ticluită de matale, întreabă interesat argatul Badea Vasile?
-Dom Bade, dacă respecţi condiţia pusă de mine şi urmezi instrucţi-unile pe care le vei găsi în plic, în final te procopseşti cu un ghişeft de două-zeci la sută, dântr-un capital care nu-i dăloc mărunt.
-Toate-s bune şi frumoase dom Fichman, dar vezi matale…,
-Păi ce să văd dom Bade, întreabă ovreul care speriat privea spre uşă cu o teamă pe care nici măcar nu mai putea s-o ascundă?
-Păi aşa cum bine ştii jupân Fichman, eu nu mai stau de multă vreme în satu ăsta; Cum cartea poştală nu-i sigură cată-mă în Vlaşca.
-Nu-ţi face griji dom Bade; Am să te găsesc la timpul potrivit.
-Pe toate le ticluirăţi dom Fichman, raportă argatul care mulţumit, face stânga împrejur şi pleacă spre conacul unde necazurile păleau în faţa ghişeftului care nu peste multă vreme urma să-i schimbe viaţa de slugă la boierii care văzându-şi de-ale lor nu-l mai băgau în seamă.
În timp ce mulţumit, argatul Badea Vasile căta de drum spre conacul boierului Marghiloman, din bezna timpului îşi fac apariţia legionarii satului Domneasca; Protejaţi de întuneric şi încurajaţi de încornorat, Pălăngeanu şi Arapalea se furişează până la uşa prăvăliei în care bat cu îndrăzneala oferită de legiune; Crezând că argatul care nu plecase de prea multă vreme, mai dorea oarece lămuriri, jidanul Fichman comite o gravă imprudenţă şi la un ceas nu tocmai potrivit, deschide uşa care nu întâmplător da spre lume şi moarte; Cu armele pregătite, legionarii năvălesc în prăvălia jidanului care văzându-se încolţit căta o portiţă de scăpare.
-Şi voi ce mai vreţi? Nu v-am mai spus datâtea ori că nu vând?
-Mă jidan împuţit, ameninţă legionarul care hotărât îndrepta pistolul spre un negustor care mai speriat ca niciodată, încerca să găsească portiţa de scăpare, cum dă nu ştii ce vrem taman dă la un ovreu ca tine? Ia spune mă bou dracu şi nu mai sta ca mutu în căluş.
-Mă oameni buni, eu tot nu înţeleg ce Dumnezeu aveţi cu mine.
-Nu ştiu dă ce bă jidanu dracu, dar tu o caţi cu lumânarea; Ia spune mă boule, vinzi ori ba, întreabă legionarul care încercând să execute ordinul primit continua să îl ameninţe cu pistolul pregătit pentru tragere?
Cum jidanul ezita să răspundă la întrebarea legionarului, Arapalea îşi pierde până şi bruma de răbdare şi fremătând de aceeaşi furie nestăvilită, raportă camaradului care se gândea doar Dumnezeu ştie unde:
-Mă şăfule, nu crezi c-ar fi bine să terminăm mai repede cu jâdanul ăsta împuţât? Fiind o zi de sărbătoare, cine ştie care beţâvan mai vrea să intre în cârciumă şi noi trebuie să ne facem treaba.
-Gura mă bou dracu, ordonă autoritar Pălăngeanu Marin, după care prinzându-l pe evreu de guler, întreabă cu hotărârea unui criminal ce trebuia să meargă până la capăt: Ia spune jâdan idiot, vinzi prăvălia sau te trimit la dracu? Doar nu ai de gând să mori ca tot neamul tău prost.
-Am vândut-o, răspunde tremurând ca varga ovreul Fichman.
-Bine mă, întreabă pe un ton agresiv legionar Pălăngeanu, dar cum ai vândut-o şi încă atât dă repede? Paştele măti dă jâdan împuţât!
-Am vândut-o şi gata, răspunde privind în podea ovreul Fichman.
Dincolo de motivaţia formală, Pălăngeanu execută ordinul primit în urmă cu câteva zile şi trage două focuri de pistol; Jidanul care nici măcar în ceasul al doisprezecelea n-a înţeles că ghişeftul în situaţii critice putea să-i fie fatal cade pe podeaua murdară; Din nefericire, un asemenea preţ a fost plătit de evreii care vreme de cinci ani au fost arşi de vii în cuptoarele naziste; Cele şase milioane de cadavre, sunt doar cotă parte din tributul pe care evreii l-au plătit cu vârf şi îndesat, doar pentru nelegiuirea prin care l-au răstignit la anul treizeci şi trei pe Mântuitorul Iisus Hristos? Nu ştiu de ce mă fraţilor, dar la această fundamentală întrebare doar istoria legiferată de Dumnezeul a toate ziditor poate să dea cuvenitul răspuns.
*  *  * 
În dimineaţa ce-avea să aducă puţină lumină îngheţată, colindătorii se opresc în faţa prăvăliei şi după un mai vechi obicei, năvălesc pe uşa rămasă deschisă spre un viitor incert; Mare le-a fost mirarea, văzându-l pe ovreul care plutea fără suflare într-o baltă de sânge; Speriaţi, copiii satului Domneasca de Argeş se împrăştiară care încotro şi-l lăsară pe negustorul care deacum trebuia să plătească pentru cine ştie câtă vreme, preţul ghişef-tului şi patima de-a scoate bani până şi din piatră seacă.

Acest articol a fost publicat în numărul 46

Lăsaţi un răspuns