Adriana Gheorghiu

Da? Oh! Dar văd că înainte de-a merge la culcare, ţi-ai făcut timp să schimbi apa la flori. Drept răsplată am să-ţi spun povestea celor doua flori ale soarelui.

Era în august, când floarea soarelui creşte înaltă şi zveltă de ţi-e mai mare dragul s-o priveşti. Aşa se face că într-o dimineaţă, Marga, o fetiţă de vreo cinci anişori, vecină cu mătuşa ta, deschide uşa la bucătărie şi numai ce vede două flori ale soarelui mai înalte decât gardul. Parcă crescuseră acolo peste noapte ! Amândouă se uitau în grădina ei şi-şi spuneau ceva una alteia.

Atunci, Marga îşi ia coşul şi se duce în grădină să culeagă nişte flori – că tot nu mai avea flori proaspete în vază – dar să şi audă ce-şi spuneau cele două flori ale soarelui.

- Oh, de când îmi doream să cresc mare! îi spunea floarea soarelui mai mică celei mai mari.

- Da’ de ce? o întreabă cea mare.

- Păi….de când eram mică, cât o aşchie, mă uitam prin crăpăturile gardului şi vedeam tot felul de culori în grădina vecină şi mă întrebam ce sunt.

- Şi ai aflat acum?

- Da. Sunt flori ca şi noi. Numai că nu mi-am închipuit că florile pot avea şi alte culori decât a noastră.

- Da’ ştii că ai dreptate! Că doar şi ele ca şi noi cresc la soare. Chiar aşa. Cum de nu sunt şi ele galbene?

Marga asculta şi nu-i venea a crede:

- Cum? Cele două flori ale soarelui chiar credeau că toate florile din lume trebuie să fie ca ele, galbene? Niciodată n-aş fi crezut una ca asta. Mă duc s-o întreb pe mama.

- Da’ nu trebuie să te duci niciunde. Şi eu îţi pot răspunde, se ridică din tufă o petunie roşie.

- Şi eu, se aude glasul cristalin al unui clopoţel albastu.

- Şi noi, se grăbesc să intre în vorbă margaretele.

- Ei! Da’ cum se face că voi ştiţi şi eu nu? le întreabă Marga.

- Păi noi creştem aici, în grădină, sub razele soarelui, îi răspund daliile.

- Ei, dar şi sub stropii de ploaie, că şi de ei avem nevoie ca să creştem mari, adaugă un boboc de trandafir.

- Da, aşa spune şi mama, aprobă bobocul de gura leului. Iar mama mea mai spune că şi de pământ bun avem nevoie, ca să creştem sănătoase.

- Dar să vă spun eu mai întâi de ce vecinele noastre de gard, florile soarelui, sunt galbene şi de ce se numesc aşa, se îndreaptă din lujer crinul cel înţelept. Pentru că ele îşi rotesc coroana după soare. Voi n-aţi văzut – şi aici se adresează el florilor soarelui – că dimineaţa sunteţi cu faţa la est, iar seara, vă întoarceţi faţa spre vest?

- Da. Ştim asta, şi chiar ne place. Dar voi, de ce aveţi alte culori decât noi ?

- Pentru că pe pământ sunt toate culorile. Toate cu rostul lor, mai adaugă crinul cel înţelept.

- Uite !Vezi? Eu sunt albastră ca cerul, spune floarea-de-nu-mă-uita.

-Iar eu sunt albă ca raza de lună, îşi ridică regina nopţii căpuşorul către floarea soarelui cea mica.

- Dar voi, garofiţelor ? De ce sunteţi mov ? intră în joc şi Marga.

- Noi suntem mov ca nasturii de la bluza ta, spun ele înălţându-se din tufe.

- Şi eu am o culoare. Sunt roz ca obrajii tăi, Marga, se apleacă din talie, muşcata.

- Şi noi…….

Oh, Ana-Maria, dar văd că aproape ai adormit!

Da. Şi uite aşa cele doua flori ale soarelui au aflat, pentru prima dată în viaţa lor, că florile pot avea toate culorile pământului.

Noapte bună, Ana-Maria!