Cristi Stănculeasa

neliniştea,
desprinsă de la periferia
spaţiilor fără prejudecăţi,
a surprins pânda unor feline.
apa se sprijinea de pământ
atunci când oamenii îşi spălau feţele
de ridicolul care spinteca epiderma.
sufletele,
aveau să se nască
atunci când tăcerile
răspundeau mirărilor simetrice.
nu puteam să duc
ochii în palme
atunci când sămânţa fecundă
era hrană a vântului.
în senzaţiile aşteptărilor
nu era nicio repudiere.
chiar dacă mâinile rămâneau întinse,
în sfertul al treilea
al timpului decolorat,
aveam nedumerirea refluxului biologic,
al dimineţilor amare.
mersul, prin respiraţie,
era o oportunitate
de a modela
propriul tău nume.