Gâlceava castronelelor

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Adriana Gheorghiu

 

– Eu nu înţeleg un lucru: de ce numai eu sunt pus întotdeauna în frigider, la rece? Trebuie răcit laptele, se ia castronelul verde şi în frigider cu el. Rămâne mâncare de la masă, în castronelul verde se pune, şi apoi în frigider cu el. Să ştiţi că eu chiar am să mă revolt.

– Da’ noi cu ce suntem vinovate, mă rog? Din contra. Ar trebui să ne simţim ofensate că stăpâna noastră nu ne ia în seamă, îi întoarce vorba Castronelul Galben. Uite! Pe mine s-a pus deja praful. Nesuferit mai e neamul ăsta al prafului! Peste tot se bagă. Zău aşa! N-am înteles de când m-am născut acolo, în fabrică, la ce-i bun praful ăsta.

– Ei, şi tu, acum! Noi vorbim de lucruri importante. Personalitatea nostră e în joc, iar tu faci teoria prafului, îl repede Castronelul Albastru.

– Vedeţi că nu înţelegeţi nimic. V-am spus de-atâtea ori că toate lucrurile, fie ele cât de mici, sunt importante în viaţa castronelelor. Iar tu, o ţii una şi bună cu personalitatea. Mai bine ai fi atent cum stai pe raft, că atunci ai să vezi tu ce înseamnă personalitate, nu se lasă nici Castronelul Galben.

– D-apoi ştiu că v-a dat Dumnezeu gură bogată. Mie îmi clănţănesc dinţii în gură în frigider, apa mă arde, detergentul ăsta nesuferit mi se bagă în suflet, iar voi îi daţi ba cu praful, ba cu personalitatea. Ce treabă am eu cu ele, zău nu ştiu.

– Să stii că ăştia se trag din acelaşi arbore genealogic, se aude şi vocea Castronelului Alb.

– Ei, ce mai este şi asta? Zău că nu mai pricep nimic. Săriţi de la una la alta. Şi apoi, spune nemulţumit Castronelul Verde, vorbiţi de parcă toată lumea ar fi învăţată ca voi.

– Ştii ceva, intervine Castronelul Galben. Nu-i nevoie să fii învăţat ca să-ţi dai seama că şi praful şi detergentul sunt la fel de nocive.

– De noci…ce? întreabă Castronelul Albastru, nedumerit.

– De nocive. Te pomeneşti că nici asta nu ştii. Mă întreb ce-ai făcut tu până să ajungi aici, pe raft cu noi? se burzuluieşte Castronelul Alb.

– Ştii ceva? Să nu te legi de personalitatea mea!

– Of! Iar a inceput. Nu ştiu de unde ştie castronelul ăsta ce-i aia personalitate.

 

De undeva, din casa, se aud voci de oameni şi, deodată, toate castronelele se liniştesc ca prin farmec.

Şi pentru că gâlceava a încetat, eu am sa profit să vă spun cât de frumoase sunt de fapt aceste castronele: Castronelul Verde are pe el desenaţi doi pui de caprioară, Castronelul Galben e pictat cu raze de soare, Castronelul Albastru, cu ghiocei, iar Castronelul Alb, alb ca zăpada, este tot numai o dantelă. De aceea le-a şi pus stăpâna lor împreuna, pe cel mai frumos raft din bucătărie : pentru că sunt cele mai frumoase.

 

Liniştea n-a durat însă mult, că numai ce se aude din nou Castronelul Verde :

– Sigur, ca de obicei. Când să vă spun şi eu din of-urile mele, voi vă luaţi la harţă. Sunt şi eu în fine pe raft cu voi, vreau să-mi trag sufletul şi când colo…, Uite! În loc să am puţină înţelegere din partea vostră, că doar de…suntem din acelaşi neam…

– Hm! se aude tuşind Castronelul Alb.

-Ei! Da! Ştiu, dragă, că tu vii de pe un raft mai sus, se grăbeşte să adauge Castronelul Verde.

– Hm! se aude acelaşi tuşit.

– Da. Mai ştiu că tu eşti din porţelan fin şi ai stat mai mult prin bucătăriile alea elegante, de care am auzit numai de la stăpâna noastră, când mai povestea prietenelor ei despre anii cât a fost studentă la Oxford. Într-o zi, când s-a întâmplat ca stăpâna să mă scoată şi pe mine pe terasă, chiar m-am gândit la tine, Castronele Alb. Şi mi-am zis:”Ce viaţă pe el! Nu frigider, nu resturi de ou, nu apă rece, nu apă clocotită.” Asta zic şi eu viaţă de castronel.

– Dacă-i mai spui şi asta, apoi chiar că o să i se urce detot la cap, intervine Castronelul Galben.

– Eu nu înteleg ce vi s-a căşunat astăzi pe mine! Acum vă luaţi şi de condiţia mea de castronel…

– Sss! Se aud iar voci de oameni.

– Cred că a venit stăpâna noastră acasă.

Şi cum stăteau ele acolo pe raft, în aşteptare, numai ce se aprinde lumina . Aşa au putut castronelele să vadă că stăpâna lor venise acasă cu o prietenă, căreia tocmai îi spunea ceva despre castronelele cele frumoase, de pe raftul din bucătărie.

În scurt timp, bucătăria s-a umplut de vorbele celor doua prietene, şi de mirosul de cafea.

 

Iar castronelele se dau în vânt după aroma de cafea. E adevărat că ele mai au şi alte preferinţe: aroma de vanilie, mirosul de pâine caldă,…. dar cafeaua le întrece pe toate.

Furate aşadar de aroma cafelei, dar şi de discuţia dintre cele doua prietene, – doar discutau despre neamul lor, al castronelelor, – n-au apucat să-şi dea prea bine seama de ce se întâmpla: Castronelul Alb era ridicat de pe raft şi numai ce-o aud pe stăpâna lor spunând :

– Draga mea prietenă, pe ăsta ţi-l dau ţie. Ştiu că porţelanul fin e pasiunea ta.

Cum aude Castronelul Alb una ca asta, se face şi mai alb la faţă decât era şi, întorcându-se către celelalte castronele, începe să strige :

– Nu. Nu merg nicăieri. Eu vreau să rămân cu prietenele mele….

– Ai spus ceva, dragă prietenă? Deci, pe asta unic ţi-l dau ţie.

– Hei! Hei! Ai auzit, dragă castronele? “Unic”! îi spune Castronelul Albastru celui Verde.

– Dar voi aţi auzit ce-a spus”Unicul” nostru? intervine şi Castronelul Verde.

– Nu. Ce-a spus?

– A spus că el nu-si părăseşte prietenele.

– Atunci să-l ajutăm să rămână cu noi.

Şi numai ce încep cele trei castronele să se foiască pe raft, gata-gata să-l răstoarne.

– Draga mea, dar ce se întâmplă cu raftul tău?

– Nimic. Ce să se întâmple? răspunde stăpâna castronelelor, aruncând o privire către raft, fără să observe ceva deosebit.

– Poate mi s-a părut mie…şi totuşi, uite!…dau să vina jos. Da’ ce zarvă fac!

– Cine? Cine?

-Castronelele care au rămas pe raft. Uite ce agitate sunt.

– Ajutor! Ajutor! prinde curaj Catronelul Alb din mâna prietenei. Nu, nu trebuie să mă las. Vreau să mă întorc la prietenele mele. Vreau să le spun că eu, de fapt, le iubesc…chiar mult…

– Uite! Şi castronelul din mâna mea se mişcă. Uf! Da’ ce puternic e! Mai mai să-l scap. Ştii ceva, dragă prietenă…Apreciez tare mult că vrei să-mi dai castronelul ăsta frumos, şi într-adevar se potriveşte cu celelalte pe care le am, dar cred că e mai bine să stea aici la tine, pe raft. Aşa am să-l pot admira când am să mai vin pe la tine să bem o cafea împreună.

Prietena s-a mai uitat o dată la castronel, i-a mângâiat dantela fină, şi apoi l-a pus cu grijă pe raft, alături de celelalte castronele, care mai aveau puţin şi cădeau de pe raft de atâta agitaţie.

Şi aşa Castronelul Alb a ajuns înapoi la prietenele lui, de-abia trăgându-şi sufletul de spaimă.

-Am reuşit! Am reuşit să-l aducem înapoi! strigă celelalte castronele în cor.

-Ba eu am venit singur, că doar eu….Oh! Nu! Nu-i adevarat. Toate am luptat din greu ca să vin înapoi. Ştii ceva, Castronelule Verde, data viitoare mă duc eu în frigider…

– Iar eu n-am să mai fac atâta caz de praf, se grăbeşte să adauge şi Castroneleul Galben.

– Iar eu….

N-au mai apucat să-şi termine promisiunile, pentru că stapâna lor s-a apropiat de raft, s-a uitat lung la castronele, le-a mângâiat pe fiecare în parte, dupa care a plecat să-şi conducă prietena, stingând lumina în urma ei.

Aşa au putut castronelele să vadă că afară începuse să ningă cu fulgi mari de zăpadă.

– Mai ţineti minte? Când ne-am întâlnit toate aici, pe raft, tot aşa, era iarna, şi afară ningea liniştit….îşi aduce aminte Castronelul Alb.

Acest articol a fost publicat în numărul 20

Lăsaţi un răspuns