Camelia Ciobotaru

frământă cerul norii
ca buna colăceii
pe la lăsatul serii

dar buna când frământă
îi cântă şi descântă
şi-n tavă mi-i sărută

azi cerul îi loveşte
şi-i învălătuceşte
iar plânsul nu se-opreşte

cad lacrimile toate
şi să le ţină-n spate
pământul nu mai poate

bunica nu mai cântă
colaci nu mai sărută
priveşte-n zări pierdută

plutind un colţ de casă
un colăcel pe-o masă
şi voalu-i de mireasă

mai cată-n jur cernită
cu inima-n piept friptă
tabloul de la nuntă

să plângă nu mai poate
c-atunci apele toate
ar creşte jumătate

frământ-acum doar gândul
rugând tainic Cuvântul
să ierte iar pământul…