Ioan Gelu Crişan

Din noianul de speranţe, răsărite la-nceputuri,
Decimate-n lupta vieţii şi-aduse acas’ sub scuturi,
Pe a sufletului cale au rămas triste concluzii,
Despuiate de valoare şi pavate cu iluzii.

Tu m-ai plămădit din rouă, cu bucăţi de vis şi lacrimi,
M-ai spălat cu apă vie şi-ai turnat iubire-n patimi,
Iar cu flori de iasomie ai pictat zâmbind destinul,
În culori ce n-au puterea, ca să definească chinul.

Ai vărsat din cupe-amarul şi-ai turnat argint în vise,
Mi-ai curmat zborul demonic înspre false paradise,
Vreau, să ştii, că numai moartea şi poate că nici aceea,
N-o să-mi curme, de iubire, către tine odiseea.