feeling

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

 

Petru Hamat

1.
dimineaţa simt bruma lăptoasă cum se încercănează
pe urmele razelor de soare
mă ridic şi fac câţiva paşi pe aleile ce se întind
prin parcul din faţa blocului
salut vecinii care pleacă în grabă spre
locurile lor de muncă
mi se răspunde politicos şi nu pot înţelege
de ce atât de multă grabă
pentru ceva ce ţine
mai mult de o utopie a unei lumi pe care
o simţim ca fiind a noastră
şi nu prea

2.
mă întorc în apartamentul de la etajul 3 după
binemeritata cură de aer
şi parcă plămânii sunt mai puternici ca
niciodată
ochii vizualizează cele mai şmechereşti
imagini şi câinii de pe stradă par a-mi
lătra în urechi ca într-un vis
percep blocurile
de la periferia oraşului muncitorii ce ies
de la fabricile italieneşti
murdari se îndreaptă către autobuzele
pline de uleiuri şi
grăsimi
îşi dau mâna se sărută pe obraji
îşi iau adio în cel mai
urât mod cu putinţă
şi pleacă
cu speranţa că o nouă zi va aduce
cu ea plictisul şi vacanţa
de vară

3.
la prânz ies în întâmpinarea copiilor ce vin de
la şcoală aştept să mi se spună
ceva să aflu noutăţi
din mediul lor de convieţuire
dar mi se aruncă peste umăr
pacheţele de biscuiţi
mucuri de ţigară
şi mai rău decât atât urmele campaniei iniţiate grotesc
de către cei avizaţi: „Laptele şi cornul”
mă întorc în camera mea
supărat şi pus pe răutăţi
copilăreşti
deschid sertarul de la birou caut un creion
o foaie de hârtie slinoasă
şi încep să notez
impresii de adolescent

4.
aştept să se întoarcă mama să-i caut în sacoşă
nimicurile zilnice
ard de nerăbdare să o ştiu cum mă
alintă de fiecare dată
cu vocea ei cristalină şi să ştiu că dincolo
de comportamentul ei se află ceva
mai puternic decât
simţul ei matern –
singurătatea ce nu-i dă pace de când tata e
plecat într-o delegaţie ce pare
a nu avea sfârşit
ronţăi biscuiţi
în aşteptarea ei apoi încep să-mi rod
unghiile aşa cum făcea tata când
mergea la şcoala primară
şi gata
îmi spun că trebuie să termin de scris
în caietul adolescentului
aceste prostii

5.
aşez creionul jos la picioare simt cum frigul
de afară îşi face simţită
prezenţa
nu e încă primăvară şi totuşi soarele de afară
anunţă un circuit plin de
remuşcări al naturii
trag pe mine un pulover îmi iau papucii de casă
şi privesc cum de pe foaia
de hârtie literele
iau forme ciudate pare a se încarna
în destine umane
în ele văd şi simt cum nu mi s-a mai întâmplat
povestea mea
a vecinilor ce pleacă în fiecare dimineaţă
la locul de muncă
trişti şi resemnaţi
copiii care vin de la şcoală cu ţigara
în colţul gurii
muncitorii
care-şi plătesc înainte de toate cu leafa
primită în avans
paharul de rachiu şi femeile acelea
care nu mai ştiu cum să-şi împartă
viaţa pentru
a fi bine micuţilor ce plâng de foame acasă

6.
simt cum noaptea se face că doarme alături
de mine
mama mă minte de fiecare dată
când eu de fapt o urmăresc cum pleacă
de lângă mine
merge şi se pune lângă bărbatul ei
înalt şi flămând îl mângâie uşor apoi din ce mai în ce
mai repede până când
ţipătul de retragere a oaselor dintre bucăţile de carne
face să sângereze
pe cearşaf
lacrimi de durere şi plăcere
e noapte şi pun capul pe acea pernă moale de la
bunica din partea tatălui
adorm ştiind că dimineaţa
se apropie cu repeziciune şi a doua zi
va trebuie să dau socoteală
neastâmpărului
meu.

Acest articol a fost publicat în numărul 33

Lăsaţi un răspuns