Motto:“Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie.” (Octavian Goga)

 Parodie-patrulater cu o imagine de fundal a romanului Viaţa la ţară de Duiliu Zamfirescu şi accente preluate din romanul Nişte ţărani de Dinu Săraru, din Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă şi din poezia Trei, Doamne, şi toţi trei  de George Coşbuc… Secvenţe creionate din universul copilăriei şi al locurilor unde m-am născut.

Cu dedicaţie locuitorilor şi slujitorilor şcolii satului natal din nordul ţării.

Satul…

Case. Garduri. Curţi. Pământuri. Mirişti, arături şi haturi.

Pomi, livezi şi animale. Flori. Grădini. Legume. Straturi.

Vară. Soare. Colb. Căldură. Cuiburi. Nelipsite ciori.

Briza, ce abia adie. Rare, lungi, scame de nori.

Praful suveran domneşte ca un rege peste tot.

Pe acoperiş, cât palma, iar pe drumuri, de un cot!

Tartor, legea el o face… şters, revine iar la loc…

Şi pe rufele pe sârmă şi în oalele pe foc.

(Iarna. Frig, omăt şi crivăţ. Şase luni, sezonul rece.

Chiciură, polei şi ceaţă. Greu de tot, încet mai trece.

Nu mai sunt acele timpuri cu nămeţii mari cât casa,

Harcea-parcea, anotimpuri… toate sunt tabula rasa!).

Lanuri. Grâu. Porumb. Pătrate. Rânduri de cartofi cazone.

Mâini crăpate. Feţe arse. Dirijori şi primadone.

Zmeură. Ce bună este! Trandafiri, bujori şi crini.

Stânjenei. Lalele. Brusturi. Liliac şi soc. Mălini.

Muguri. Lumânări stinghere. Mâţişori ce cad la ploaie.

Nuci în ceară. Verzi. Amare. Ramuri care se mlădoaie.

Au trecut fără cruţare peste nucul cel bătrân

Anii, clipe strănepoate, timpului fără stăpân…

Spini. Salcâmi cu floarea albă. Ştevii. Tufe de urzici.

Piersici. Mere şi caise. Zarzăre. Ceva mai mici.

Prune galbene, «goldane». Nu le spală, doar le şterg.

Vişine. Altoi. Cireşe. Sunt amare. Totuşi, merg.

A trecut de Sântilie. Părul, doldora, se pleacă.

Arşiţa. S-a zis cu gluma! Şi-a scos sabia din teacă.

Hangarale, acareturi. Multe, umbră fac degeaba.

Dus din grajd. Compostul… verde. E cărat din greu cu roaba.

Şanţuri vechi. Tranşee goale. Năpădite de scaieţi.

Troscot. Mentă. Romaniţă. Şi sălbaticii bureţi.

Pălămida e regină. Mare, cât un stat de om.

Visul ei- ograda, prispa, zămnicul de lângă pom.

Gropile pentru gunoaie. Sticle goale. Obosite.

Cârpe rupte. Tingiri sparte. Şi găleţi hodorogite.

Şipci. Şi doage. Sârme. Lanţuri. Şi potcoave cu caiele.

Beţe de haldani. Surcele. Pâlcuri rare de nuiele…

Viaţa la ţară…

Zorii zilei. Răsăritul. La cântatul de cocoşi.

Galiţe. Nenumărate. Şi pisici. Cu ochi frumoşi.

Iarăşi este dimineaţă. Sus, la treabă, basta patul!

Toată lumea în picioare! S-a trezit la viaţă satul!

Ţuguiatele căpiţe. Stoguri. Paie. Fân. Luţernă.

Fluturi, mii şi libelule. Râme. Licurici-lanternă.

Bulgărie cu solare. Varză. Roşii. Şi ardei.

Pui de cloşcă. Milioane. Dolofani boboci. Purcei.

Treieratul este gata. Sacii, stive în hambare.

Legănându-se în zare, iele, amăgiri sprinţare.

Câţiva ţărani. Discuţii. Grindină. Calamitate…

Era loc pentru mai bine. Am pierdut pe jumătate!

Muştele, ce vin în valuri, schimbul unu, schimbul doi,

Schimbul trei- ţânţari fantome. Pajişti. Frunze de trifoi.

Şoareci prin cuibare-case. În coşare cu ştiuleţi.

Şi furnici. În muşuroaie. Cârtiţe. Nişte orbeţi.

Rozătoare? Cu duiumul! O pereche fac o sută.

Le răresc punând capcane. Lupta e mereu pierdută.

Uliul. Zbor razant. O umbră. Ca un fulger nevăzut.

Punct ochit, lovit la ţintă. Un pui gras. A dispărut.

Hluji uscaţi. Coceni- strujenii. Rumeguş. Lemne tăiate.

Muşiţă prin toţi copacii. Vin omizi înfometate.

Ploi sărate. Pir. Şi mană. Şi gândaci de Colorado.

Frunza de cartof e aur. Aurul din Eldorado!

Buruienile fac valuri, unduindu-se în boare.

Praşila. Ce grea corvoadă! Nu stă nimeni la răcoare.

Şi plivitul, şi udatul. Cum le faci, se trec în vânt.

Bun izvorul din fântână! Ce comoară pe pământ!

Vie. Struguri. Frunze late. Ruginie garderobă.

Se aşează bine seara. Gaz. Chibrituri. Foc în sobă.

Vreascuri rupte. Flăcări. Plită. Linguri. Cratiţe. Mâncare.

Cu găinile odată, toată lumea la culcare!

Natura…

Vrăbii se învârt în cercuri- dai un stol pentru doi bani-

Raiduri scurte şi, acasă! Puii lor- nişte tirani.

Mici lăstuni şi turturele.Personaje din poeme.

Grauri, mierle, coţofene. Cucii- ce figuri boeme!

Porumbei. Scatii. Cinteze. Pescăruşi. Sticleţi. Cocori.

Cocostârci. Şi cucuvele. Lebede. Privighetori.

Raţe. Gâşte. Curci plouate şi curcani cu pieptul greu.

Picheri (bibilici, se ştie!). Păuni ochi-de-curcubeu.

După viermi, după lăcuste. Iuţi şopârle. În tăcere.

Buburuze. Puncte multe. Croitori-elicoptere.

Flori de tei. Stupi de albine. Bâzâind, bondari-năluci.

Viespi cu dungi în negru-galben. E pericol, te tot duci!

Neavând identitate, stranii, nişte “inorogi”,

Coropişniţe, rădaşte. Figuri vesele… hârciogi.

Cu picioare-trambuline, armii-hoarde de cosaşi.

Ploşniţe. Călugăriţe. Şi simpatici greieraşi.

Liziera. Plopii. Ulmii. Nucii ce mustesc de iod.

O sirenă. Ca o fiară. Trenul, lung miriapod.

Pietre ce opresc căderea zidului-terasament.

Şine lungi. Traverse groase. O minune, evident…

Stâne. Miei plăpânzi. Căpuşe. Bulgări mari de sare drob.

Lătrături de ură pline. Păsări. Şi păsat de bob.

Câini. Ciobani. Şi zi, şi noapte. Datoria. Toţi la slujbă.

Un topor ce sparge lemne. Nechezat strident de drujbă.

Coborâte cu hârzobul, plaiuri de pe altă lume.

Oile. Străjerii- cerberi. Asasini. Nişte huidume.

Caş şi zăr. Ciubere. Chiupuri. Şi butoaiele de plastic.

Verde, jos şi sus, albastru. Cer mirific. E fantastic.

Herghelii cu mânji zburdalnici. Peste tot, cirezi de vaci.

Şobolani- mineri de frunte, popândăi şi pitpalaci.

Coşolină. Sorg. Otavă, în tarlale necosite.

Bivoli, cai, măgari şi capre. Însetate. Hămesite.

Heleşteul. Crapi şi broaşte. Gârla morii…cu «mătase»,

Şerpi. Năpârci. Buhai de baltă. Salamandre şi ţestoase.

Mormoloci. Răgoz şi trestii. Melci, zvârlugi şi porcuşori.

Nuferi. Lipitori. Nintuşii. Nelipsiţii răcuşori.

La Siret. Maluri săpate. Mai mereu se schimbă vadul.

E prăpăd când vine mare. Când inundă, este iadul.

Tot mai mic, pe an ce trece. Uneori, îl treci din salt.

Un…şiret. Luciu de apă. Când te uiţi dintr-un înalt.

Prund. Pietriş. Balastiera.Te şi sperii. Munţi ce cresc.

Răni adânci. Nevindecate. Carii largi se înmulţesc.

Cuiburi-găuri. Zburătoare. Rândunele. Lilieci.

Soiuri multe cu toptanul. O… salată. Un ghiveci.

Mult nisip. Copacabana. Plajă. Scoici. Un «trunchi» pluteşte.

Cârduri, vin la malul apei. Vezi năluci. Puiet de peşte.

Puntea nouă. Este alta. Aia veche, a căzut…

Oricum, era pe ducă… Cât mai vrei să fi ţinut?

Sătenii…

Chipuri de trudiţi cu riduri. Cu ţepi mari. Nebărbierite.

Cizme. Cauciuc. Tot anul. Haine vechi şi ponosite.

Rareori de sărbătoare. Doar duminica, prin sat…

Nu sunt bani, nu-i timp de asta- să fii bine îmbrăcat!

Pământii.Palmele grele. Niciodată îngrijite.

Treabă multă. Paie. Stoguri. Şişcă. Şi tain. La vite.

…Marele duşman nu doarme…ochiul cui, se ştie! Banul!

Gânduri că va fi mai bine? Mai încolo, mai la anul!

Împăcaţi de tot cu soarta, îţi vorbesc domol, amabil,

Streaşină la ochi cu mâna, urmărind… timpul probabil,

(Ştirile, câteodată, fără mult entuziasm…

Iar se ceartă parlamentul, iarăşi s-a citit un basm!)

Primitor. Braţe deschise. Cimitirul, tot mai plin.

Unul-doi pe săptămână. O fi mult, o fi puţin?

Rareori e veselie, nuntă sau botez cu cort,

Greu de tot se strâng familii, mai adesea vin «la mort»…

Cu broboadele legate, noduri strânse sub bărbie,

Câteva mătuşi cernite, cu ani lungi de văduvie.

(Ei se trec mai în putere, ele sunt mai longevive),

Bătrâneţe, haine grele. Teancuri groase de arhive.

Doi bătrâni. O bancă lungă.Vorbe rare şi puţine.

Pensii mici. Umilitoare. Mai demult, era mai bine.

Pleacă mulţi. Afară, unde se câştigă mai uşor.

Şi ai mei sunt duşi. Tuspatru. Mă gândesc la ei cu dor.

Şcoala veche. Şcoala nouă. Locuri de pelerinaj.

Fost elev. Şi eu. Pe vremuri. Amintiri- un greu bagaj.

Unora le ştiu doar faţa, iar pe alţii, după nume.

Unii au migrat în ceruri, alţii rătăcesc prin lume.

Un copil cu ochii veseli. Cu ghiozdanul dus în mână.

Mă priveşte lung, agale şi cu glas pierdut îngână:

«Pari a fi străin, aşa e? Ai venit la cineva?»

I-am zâmbit. Îi zic, în glumă: «Ai ghicit. Sigur că da.»

Se apropie de mine. Trece drumul, ştrengăreşte,

Îi dau mâna. Strânge tare. Cu putere. Ca un cleşte.

“…Şcoala? Suntem patru clase. Carte? Cum să nu, se face,

Dacă nu ne-ar pune note… Mie, să mă joc îmi place…»

Cum să-i spun că eu, acolo am văzut lumina zilei,

Mi-am trăit copilăria- vremea lămpii şi feştilei?

Am aici o lume scumpă. Fără preţ, nu-i de vândut,

Lumea celor de la ţară.Lumea unde m-am născut!     

august 2011

Pesemne-a auzit cum plâng
De dorul unui animal
Chiar ieri am început să strâng
Suspinele într-un pocal

Am devenit un singur anotimp
O singură pădure, o singură cărare
Am cucerit abisul odată cu blazaţii
Şi tot ca ei am dispărut în zare

Un singur dor ne mai unește-acum
Goliţi pocalul cu oftări și transformaţi-l în averi
Dar răscoliţi și pe-un alt drum
O nouă primăvară de visuri și păreri

Botoşaniul literar. Reportaj din Maramureş
Festivalul de satiră şi umor «Zâmbete în Prier» 2012

«Cine nu are bătrâni să şi-i cumpere»… Binecunoscutul proverb românesc străvechi şi plin de miez mi-a revenit în minte ascultând cuvintele limpezi, ferme dar bine cumpănite despre primele atestări ale existenţei înaintemergătorilor locului, despre specificul modului de viaţă şi istoria vişeuanilor din emoţionanta prezentare a excepţionalului om de cultură care este profesorul Ion Ţelman de la Muzeul de etnografie şi istorie din Vişeul de Sus.
Spusele domniei sale, îndelung documentate şi deseori condimentate cu accente dureroase pe unele dintre rănile trecutului cu greu cicatrizate, subliniază indirect încă o dată în plus clasicul dicton “cine nu îşi cunoaşte istoria tinde să o repete”
…Citatul din Nicolae Iorga: «Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii»… Graiul maramureșean, unul dintre cele cinci subdialecte de bază ale dialectului dacoromân… Niciodată şi nicăieri, convieţuirea interetnică nu a fost idilică şi lipsită de incidente majore… Inscripţia din casa unui fost pretor: “Câinii de pripas şi vorba românească nu au ce căuta aici”… Români paşnici asasinaţi la Moisei la sfârşitul celui de-al doilea război mondial de către soldaţi maghiari locuitori în Vişeu… De la 22.000 de persoane la recensământul din 1988, acum, undeva la vreo 14.000, cifre incomode pentru guvernanţi… Nu mai există nici măcar un singur locuitor evreu în localitate… Aici trăiesc câteva sute de etnici germani… Numele acelei părţi locuite de către nemţi la Vişeu de Sus – Ţipţerai – vine de la zona Zips- astăzi undeva în Slovacia, la care s-a adăugat cuvântul „reih”- în germană, «şir» … Filiala locală a Forumului Democrat German…
O viaţă de om în slujba istoriei româneşti. Profesorul Ion Ţelman. Un român get-beget care își explică numele cu stridenţe nemţeşti cel mai probabil prin adoptarea sa de către o familie de ţărani români sau prin atribuirea cu concursul oficialităţilor din decursul unor trecute vremuri.
Gândindu-mă cu sinceră admiraţie la expozeul experimentatului dascăl îmi reamintesc de cugetarea unui mare om politic german: ”Toţi trăim sub acelaşi cer, dar nu toţi avem acelaşi orizont”.
Deosebita personalitate a respectabilului profesor Ţelman merită cu prisosinţă să îi acordăm atenţia noastră şi cinstea cuvenită câtă vreme încă îl mai avem printre noi.
…Câteva gânduri aşternute pe hârtie la capătul unei atrăgătoare excursii de plăcere, e drept, pentru a doua oara în viaţă, pe captivantul traseu Botoşani-Borşa-Moisei-Vişeul de Sus, către ţinutul străvechi al munţilor Rodnei cu telescaune şi păstrăvării, al memorialului din Sighet, al “mocăniţei”, al relicvelor istorice de pe vremea “descălecătorului” Dragoş şi întemeietorului Moldovei, Bogdan Vodă, al cimitirului vesel de la Săpânţa…
…Câmpulung-Moldovenesc, în trecere prin “fieful” unuia dintre “susţinătorii” mei constanţi, inginerul silvic Mihai Fodor, pasionat urmăritor din umbră a fenomenalelor provocări ale societăţii contemporane. Câmpulungul, cu sute de ani în urmă, inima Ocolului Câmpulung, vreo 15 sate de pe văile învolburatelor Dorna, Moldova şi Bistriţa, despre care Dimitrie Cantemir scria la 1716 în “Descrierea Moldovei” că “nu ascultă de nici un boier şi alcătuiesc un fel de republică”.
…Îmi trec prin faţa ochilor ţinutul Dornei, Bistriţa Aurie şi trecătoarea Prislop care leagă Maramureșul cu Moldova, cea mai înaltă trecătoare din ţară, iar departe, în zare întrevăd varfurile Ineu şi Pietrosu încă înzăpezite în Prierul anului de graţie 2012, cu creştetele pleșuve printre perdelele fumegânde de nori.
…La tot pasul se înşiră crâmpeie din tradiţia, istoria şi viaţa maramureşenilor dăltuite în lemnul troiţelor, bisericilor şi al porţilor cu încrustaţii înflorate tradiţionale, o lume unde şerpuitele ape curgătoare Vişeu, Mara, Iza şi Vaser îşi urmează neabătute cursul printr-un ţinut incredibil dăruit de o natură din cale afară de generoasă.
Vişeul… Liceul “Bogdan Vodă”… Şcoala particulară “George Pop de Băseşti”… Clădiri spaţioase moderne printre cele cu parfum de epocă ale unui vechi târg de provincie…
…”Pupeze” şi farfurioare ornamentale din ceramică, diplome, premii în bani, cărţi, reviste şi alte publicaţii… Un amestec eterogen de vârste, temperamente şi stiluri literare din toate colţurile ţării… Aplauze, interminabile hohote de râs şi veselie fără frontiere…
…Condiţii foarte bune de cazare, de masă şi de relaxare la pensiunea «La Cassa». Menţionez eforturile organizatorilor pe multiple planuri, deloc puţine, cu atât mai mult cu cât ştim prea bine ce vremuri trăim…
…De zece ani, Maramureşul este ospitaliera gazdă a Festivalului Naţional de Satiră şi Umor “Zâmbete în Prier” pe al cărui fundal se distinge inconfundabilul profil şi personalitatea-unicat a directorului Casei de cultură, regele parodiei româneşti, Lucian Perţa, fost membru al grupului Ars Amatoria, reper publicistic de inventivitate şi originalitate umoristică despre care am tot auzit şi citit încă din vremea studenţiei, cu mai bine de trei decenii înainte. Sufletul manifestării culturale, un experimentat organizator cu un al şaselea simţ în dregerea busuiocului la momente de cumpănă, un profesionist de mare calibru al cuvintelor meşteşugit amestecate:
“Sunteţi aşteptat cu braţele deschise la noi să ne daţi notă explicativă ce e cu ciudatele Dvs. prozopoeme satirice, cu teribilul neoromantism termidorian din această curioasă literatură de frontieră, experiment la graniţa dintre proză şi poem şi, nu în ultimul rând, să vă ridicaţi premiul oferit de către casa noastră de cultură.”
…Vasile Ciolpan, un lider înnăscut, primar al localităţii şi protectorul acestei frumoase iniţiative culturale, de perpetuarea căreia se pare că este direct răspunzător…
…Impecabilii oameni de cultură Virginia Paraschiv şi dr. Mihai Gane, sub aparenţele înşelătoare ale unor oameni veşnic tineri aflaţi într-o continuă vacanță…
Împreună cu poetul Vasile Morar- “cel mai mare poet român în viață”, după prezentarea, în mod evident, imparțială a dânsului- i-am cunoscut în urmă cu trei luni la Drobeta Turnu-Severin, trei oameni de mare-mare caracter, cu un loc aparte în sufletul meu și pe care îi consider nişte literaţi foarte-foarte apropiați.
Doamna profesoară Virginia Paraschiv, o distinsă lady a criticii literare românești, având multă experiență, competență și obiectivitate, cu un excelent discurs logic, frumos argumentat și cu profundă implicare în promovarea inovațiilor de formă și fond ale creațiilor postmoderniste.
Confirm ceea ce îmi spunea doamna Viorica Găinariu-Tazlău, atunci când vorbește doamna Paraschiv la reuniunile literare, totul parcă încremenește, nici… musca nu zboară, toți urmăresc cu răsuflarea tăiată, ai o mulțime de lucruri frumoase de învățat, știe la fel de bine şi să te asculte, să disece textele cu măiestrie și să îndrume cu multă blândețe.
…Domnul doctor Mihai Gane, tobă de cultură, prietenos și amabil, vocea distinctă din “Odele Maramureșului”, un creator original care îmbină în mod plăcut profunzimea poemului cu frumusețea muzicii…
Prin bunăvoința acestor doi distinși amfitrioni, o scurtă trecere în goana mașinii prin Săcelul Maramureșului, pe valea Izei și Izcioarei, la locuința de serviciu a fiului domnului Gane, medic în localitate.
…Pe frontispiciul clădirii dispensarului medical, un înscris cu numele conf. univ. dr. George Petrescu, un frumos gest de recunoștință pentru activitatea profesorului, cetățean de onoare al comunei, un exemplu demn de urmat pentru mai tânăra generație.
…O așezare cu oameni aspri și aprigi la muncă, care de tineri își iau viața în piept, tradiționali crescători de vite și tăietori de lemne, luptători cu viața, obișnuiți cu nedreptățile vieții și ale istoriei, ce încearcă să își facă traiul pe cât le îngăduie Cel de Sus fără a aștepta nimic de la autorități…
…Bărbați și femei deopotrivă plecați la muncă în străinătate… Mormintele părintești din grădinile caselor… Ceramică tradițională, cuptor de olărit vechi de mii de ani, vestigii romane de demult…Tunelul de la Salva-Vişeu lung de kilometri buni, o lucrare monumentală… …Ciobăneștii caucazieni Ezon şi Kizzy ai dr. Gane jr., două matahale înfiorătoare, ale căror priviri tăioase nu par să accepte compromisul, cu niște labe enorme și colți în vecinătatea cărora nu știu cine s-ar simți prea confortabil. Culmea ironiei, fiorosele patrupede, cu stăpânul lor, erau aidoma unor pisicuţe mereu puse pe hârjoană…
…George Corbu, longevivul președinte al Uniunii Epigramiștilor din România, un mare animator al fenomenului satiric, mi-a impus respect prin prezentările de sinteză… Importanța aprecierilor critice în promovarea celor care au chemare în domeniu, epigrama ca specie literară, dacă este poezie sau nu, îndemnurile generoase de a scrie pe care mi le-a adresat, maturitatea ca timp al adevăratelor scrieri, vremea noilor drumuri în creația literară, Marțial- părintele epigramei moderne…
…Vasile Larco, un epigramist de mare calibru, un om cald și sobru deopotrivă, autodidact elegant în exprimare, cu care am descoperit că am ceva legături comune prin localitatea mea de naștere…
…Mihai Haivas, profesor de matematică, cu o impecabilă prezentare a festivalului din perspectiva juriului… amfibrah, silabă accentuată încadrată de două neaccentuate, iamb, troheu, accent pe prima silabă, pe a doua, oximoron, mesaj optimist la finalul parodiei impuse…
…Dorel Lazăr, un competent și entuziast publicist ardelean cu multă bunavoință și contagioasă bună dispoziţie…
…Inegalabilul Ion Moraru din Galați, unul dintre greii epigramei românești, singurul dintre invitații din țară venit împreună cu doamna dumisale, o consoartă amabilă, îngăduitoare și cu necesar tact la anecdotele mai mult sau mai puțin vinovate ale unora dintre comesenii întrecuți cu gluma… sau poate (și) cu paharul, cine mai poate ști!
Amuzantă și de antologie a fost încurcătura din dialogul de la recepția hotelului “Bradul” când, domnul Moraru, cu care mai vorbisem doar la telefon, confundându-mă cu altcineva se tot întreba mirat de ce nu l-am recunoscut!
…Dan Căpruciu, blând şi amabil, un extrem de experimentat senior al întortochierilor jocurilor de cuvinte…
…Vasile Plăcintă, deosebit, inteligent, ținta unor nevinovate glume dar și autorul unor memorabile replici… “În Basarabia mi se spune că sunt român de peste Prut, în România mi se spune că sunt rus, nicăieri nu sunt acasă”…
…Maeștrii epigramelor spontane Ion Diviza și Gheorghe Bâlici, doi moldoveni sclipitori aflați pe bună dreptate în centrul oricărei reuniuni epigramistice de pe întreg cuprinsul țării…
…Dr. Sorin Cotlarciuc, specialist în rondeluri, prietenos, amabil, un om de cuvânt cu o fină psihologie, cunoscător îndeaproape a complexităţii firii umane…
…Cătălina Orşivschi, premiată pentru carte de debut, o distinsă şi sensibilă prezență feminină într-un peisaj al pasionaților de literatură majoritar masculin…
…Cornel Rodean, retorică amplă, compoziţii cu migală și remarcabilă dicție, un orator charismatic…
…Anca Goja, ziarista din umbră a festivalului, discreție și profesionalism în surprinderea momentelor inedite…
…Viorica Găinariu-Tazlău, un talent autentic la a doua tinereţe, o efervescentă epigramistă plină de energie și entuziasm, se vede marca inconfundabilă a clubului “Spinul” din Baia-Mare (recent, aniversare de 10 ani de la înfiinţare, în aceeaşi zi cu cei 80 de ani ai preşedintelui Ion Siman), mereu în centrul unor încondeieri de vorbe și nu numai…
…Anca Pop, cam pe același calapod, însă undeva la prima tinerețe…
…Vasile B. Gădălin, picanterii rimate, versificator nativ instant, nu prea ai timp să te plictisești niciodată în preajma domniei sale…
…Gheorghe Bălăceanu- după ce i-am citit multe din creațiile dumnealui, atractive, interesante și cu mult umor, l-am apreciat sincer…
…Grigore-Marian Dobreanu- tot respectul pentru calitatea parodiilor, unul dintre promotorii umorului în ambalaj modern bine cizelat.
…“Mocănița”. Un mic dinozaur al transportului cu locomotiva cu aburi, un trenuleț-jucărie încărcat cu bușteni și… turiști pe o cale ferată veche de aproape un veac, într-un incredibil defileu sălbatic de-a lungul unui râu înconjurat de piscuri ascuțite cu neguri ce le acoperă vârfurile, de grămezi de zăpadă si gheață prin pădurea cu vegetație bogată.
O călătorie cu peripeții printre opinteli, icnete, derapaje, gâfâituri, pufăieli, aburi, scântei și șuierături într-un ținut uitat de timp, o incursiune în țara izvoarelor cu apă minerală “borcut” fără indispensabilul semnal al telefonului mobil, într-un cuvânt, departe de tot ce înseamnă confortul vieții moderne…
…Iarăși, acasă, întoarcere brutală la viața obişnuită de zi cu zi.
Punct și de la capăt. Nicio minune nu ține mai mult de trei zile și nici măcar manifestarea de neuitat de la Vișeul de Sus nu a făcut excepție…
…Un scurt dar generos email de la prof. univ. dr. Florian Copcea din Mehedinţi m-a bucurat și m-a făcut să uit de oboseala drumului:
«Poete drag,
Sunteți o voce originală.Dacă există cineva care să vă reproșeze că
pastișați, se înșeală. Dacă altcineva vă spune că sunteți un epigon al lui
Eminescu, iar se înșeală. Dumneavoastră sunteți un meșteșugar. Mânuiți
cuvântul ca nimeni altul. Asta înseamnă har. Aruncați o privire în jur și
veți descoperi poeți care nu știu arta construcției poeziei. Ei înșiră
idei și cuvinte care nu mișcă nimic în sufletul omenesc. Pentru truda
de a ne reîntoarce la poezia adevărată, vă mulțumesc.”

D.M. Gaftoneanu, Botoșani, aprilie 2012

Habar n-am dacă fiecare om are daimonul său
sau nu, ştiu doar că dincolo de forme
îmi place vîntul, toamna cînd deschizi
uşile pereche şi ploaia îţi biciueşte obrazul obosit
oricum e prea tîrziu să mă mai ascund
după ceea ce vreau să aud …
“ceea ce se schimbă” poate că e un fel de înger
care vine odată cu liniştea unei duminici
de aprilie, deşi cîteodată
din prea multă admiraţie pentru arabescuri
obişnuiesc să închei simplu…in deserto
acest mod de-a gîndi, fără nici o teamă de adevăr
ce altceva…decît un licăr de dragoste
îmbătat ca-n vremurile bune de zbor
fremătînd poate şi fie numai în gînd sau
într-un mod retoric, chiar dacă tu…ai
nouăzeci şi nouă de motive de disperare
care m-ar putea costa viaţa
sau dimpotrivă sensul acestui moment
cuprins între zero şi infinit.

Totul, pînă la urmă e la fel ca înainte
numai secundele se rostogolesc în prăpastie
iremediabil de tulburi şi mai reci
ca gheaţa din imperiul morţilor.

Parcă de-o veşnicie, trăim ca două maluri,
ce n-au încă vreo punte să le aducă-aproape,
poate doar apa lină, cu şoaptele-i din valuri,
să stingă depărtarea, distanţa s-o îngroape…

Sunt malul care-ţi toarce din caier de poveste,
eşti malul ce m-ascultă, lăuntrică visare,
iar între noi e apa, ce mesager ne este,
când uneori mai face din undele-i cărare…

Sunt malul cu iubire, eşti malul cu speranţă,
eşti malul ce priveşte, sunt malul care cheamă,
iar între noi imperii de vise, blând se-agaţă,
de vremea ce se scurge, şi firul îşi destramă…

Parcă de-o veşnicie… am şi uitat de când,
suntem aşa de-aproape, şi totuşi prea departe,
putem ruga doar apa, şi ea, dac-o fi vrând,
să fie puntea noastră, tot drumul ce-l străbate…

Car în spate o mănuşă,

Plină cu amprente sparte,

Dor de tine, caut naucă,

Dor de noapte.

Plâng şi râd, în ochi cutreier,

Bine că oglinda-i spartă,

Dor de aer,  poartă-naltă,

Dor de fluier.

Dimineţi imaculate,

Zac  în nopţile cu stele,

Dor de leagăn prins în vise,

Dor departe.

Val de miere marmorată,

În adânc îşi face cuibul,

Dor de mâna ta de artă,

Dor de  susur.

Iubesc ochii tăi

fiindcă pentru mine sunt soarele…

iubesc privirea ta

fiindcă acolo e cerul unde

mă-nalţ ca să zbor…

Iubesc buzele tale,

cu ele îmi şopteşti mereu dragostea,

cu ele făureşti în fiecare zi

puntea dintre sufletele noastre,

atunci când, împreunate cu-ale mele,

aduc la viaţă râvnitele sărutări…

Iubesc mâinile tale,

ele m-alintă cu blânde mângâieri,

ele au fost primele care-au simţit

predestinarea,

întâlnirea după ani de-aşteptare…

Iubesc să mă cuibăresc la pieptul tău,

acolo e liniştea, acolo e siguranţa,

acolo, în timp ce ascult cum inima

îţi bate înfiorată valsul iubirii,

ţi-ating uşor sânii, îi sărut,

două fructe pârguite, fructele mele dragi…

Iubesc pântecul tău

fiindcă a dat naştere unei minuni,

cu ochi la fel de calzi ca ai tăi,

care-şi cântă sentimentele cu vocea

pe care o au doar îngerii…

Iubesc picioarele tale,

fiindcă păşesc întotdeauna neobosite,

spre locul în care cu drag,

te-am chemat… te chem…

te-am aşteptat… te aştept…

Iubesc totul,

tot ce mă leagă de TINE,

tot ce însemni TU,

zâmbesc şi închid ochii şi sunt deja lângă tine,

chiar dacă preţ de-o clipă,

să-ţi spun toate-acestea… să-ţi spun TE IUBESC…

Doamne, limpezeşte-mi ochii,
spală-mi privirea,
aşază-mă cu faţa la chipul tău,
picură-mi lacrima pe rugăciune!

Ascultă-mi căinţa inimii,
plânge-mi suferinţa curată
şi primeşte-mi păcatul în nepăcatul tău
unic şi necuprins!

Iartă-mi neputinţa şi ignoranţa
care s-au născut în mine,
prinde-mi în mâinile tale sufletul
şi-l mângâie cu degetele!

Însoţeşte-mă pe drumul negru,
fă-mi mai uşoară crucea
pe care o să mi-o pună la cap
sub movila cerului!

Lasă-ţi îngerii călători
la vămi pe căile văzduhului,
trecerea mea, în numele tău,
va uni cerul cu pământul!

–––––––––––––––––––––––––––

… Eminescu despre (neobosiţii căutători de nou asemenea lui) Arghezi: „Oamenii se împart în două categorii: unii caută toată viaţa şi nu găsesc, alţii găsesc şi nu sunt mulţumiţi.”

… Arghezi despre Eminescu: „Este adevărat că Eminescu a pustiit teritoriul literaturii pe o suprafaţă de treizeci de ani pătraţi după el.”

Parodie-pamflet, prozopoem satiric dedicat aniversării a 45 de ani de la dispariţia marelui poet Tudor Arghezi.

…Un „luceafăr”. Şi un „padre”. Cu profiluri impozante.

Mari poeţi. De greu calibru. Personalităţi marcante.

Doi deschizători de drumuri. De noi căi. Literatură.

Formatori de generaţii. Monumente de cultură.

…Ars poetica. De geniu. Aripi largi. Intense zbateri.

Social inadaptabili. Traiectorii cu abateri.

Un conservator romantic şi un liberal «modern».

Mega… stele. Supernove. Într-un «peisaj» etern.

…Cu preocupări modeste. Debutanţi adolescenţi.

Antipozi. În cariere. Top-iluştri. Eminenţi.

Unul, mai puţin de două. Celălalt, şapte decenii.

«Conspiraţie» celestă. Inspiraţi. Maeştri. Genii.

…Ardere interioară. Răbufnire de vulcani.

Au scos piese de tezaur… Vor rămâne peste ani.

Creste, piscuri de gândire. Ca artişti. Aveau chemare.

Incomode voci. De aur. Timbru grav. Impunătoare.

…Literaţi. Figuri aparte. Înzestraţi. Cu… argumente.

Recunoaşteri. Unanime. Calităţi polivalente.

Buni cunoscători. De carte. Condamnaţi… la măiestrie!

(Cine altul să o spună… decât unul care scrie!)

…Pârtii noi. Premergătorii. Fabulos tandem de aştri.

Mai mereu sunt puşi alături. În albume cu… «sihaştri»!

Culmi cu puncte de tangenţă. Reverii. Afinităţi.

Nelipsiţi. La ei acasă… Galerii cu somităţi.

…Nume grele. De legendă. Între marii scriitori.

Misiuni total ingrate. Pionieri. Exploratori.

Tatonări de începuturi. Reveniri şi căutări.

Rost găsit. Natur şi studiu. Definiri şi modelări.

…Apăruţi în vremuri grele. Intersecţii. La răscruce.

Şi atunci… la fel ca astăzi! (Pentru cei ce vor “traduce”!).

 Paradoxuri în tendinţe. Le uneşte… dezacordul!

Criză de… indicatoare! În ce parte este Nordul?

…Cu atenţie sporită, le parcurg biografia…

Fac ce fac… şi iar acolo! (Cochetez cu poezia!)

Vor urma, la rând. Poetul. Şi Arghezi. Mai apoi,

Nişte… cronici. Cu legende. Despre ce şi cum. La noi.

…………………………………………..……………………………….

…Gânditor. Privire tristă. Cu ochi mari. Spre infinit.

Cufundat în meditaţii. Solitar. Nefericit.

Stând la masa lui de lucru, sub povara de idei.

“Călător” spre un “departe”. Gânduri-teorii-alei.

…Doruri lungi şi patimi multe. Raţiuni şi sentimente.

Teritoriu accesibil. Celor cu priviri atente.

Idealul, absolutul. Imposibil de atins.

Aşteptări? Dezamăgire. Pesimismul? Neînvins.

…Figuranţi eroi de teatru prin idei şi prin cuvinte,

Timpul scurs ireversibil ni se deapănă prin minte…

Ciclul naşterii şi morţii. Cartea vieţii, mii de pagini.

În proiecte şi… proiecţii. Cu gândiri şi cu imagini.

…Visul vieţii cel himeric. Flăcări, foc şi pasiune.

Existenţa? O enigmă. Teologică minune.

Abordări. Multiple planuri. Din religii. Sau ştiinţe…

Tot mai rare. Efemere. Mulţumiri. Recunoştinţe.

…Scrieri îndelung muncite, cu text clar şi răspicat,

“Neo”. “Retro”. “Maniere”. Sau “bastardul” încifrat.

Încuiat ca scoica mării. Cu limbaje-derapaj.

Ori concret, poem “palpabil”. Cu idee şi mesaj.

…Vai de ei, contemporanii … “înşirând cuvinte goale”,

Locul lor? Maculatura! “Plute”. Lemn. Esenţă moale.

Bat sfioşi la poarta vieţii. Promotori de poezie.

Nelipsiţi. Străjerii-cerberi. Loc păzit cu străşnicie.

…Spini şi ghimpi, aricii critici, selectivi, nevoie mare,

Sting traseele de astre, cu explozii orbitoare…

Limite- debut şi capăt. Într-un circuit prelung,

Chiar cu grele sacrificii, praf şi pulbere ajung!

…Conştient de plus… valoare! Cu convingeri. Luminat.   

Pentru crezul patriotic, Prometeu crucificat.

De trăia la fel cât “padre”… Cine ar putea să spună?

Drumul astrului luceafăr… Întrebare grea. E bună!

 …Şcoli, statui şi instituţii. Peste tot pe unde treci.

Cuvântări şi atitudini. Edituri, biblioteci.

Glas puternic. De răsunet. Cântec cu acorduri line.

Actual. În… confluenţe. Peste “vremi”. Se vede bine.

…Trei, modelele alese. “Sheikspir”. Star de prin Apus.

Schopenhauer, filozoful. Creatorul, Cel de Sus.

Un Adam-destin. Poetul. Eva îi întinde mărul…

“Unde vei găsi cuvântul ce exprimă adevărul?”

………………………………………………………………………………

…Altă «stea». «De după… prima!». Strălucire. Un egal.

Unic. Expresiv. Puternic. Dedicat. Original.

Un urmaş… Lui Eminescu. Printre primii cititori.

O prezenţă longevivă. Rubrica: “nemuritori”.   

…Scurt eseu. Lumini şi umbre. Într-un cerc închis ermetic.

Mici crâmpeie din natură. Impregnate aritmetic.

Eul liric. Monologul.Visuri-clipe muribunde.

Dar divin. Sensibil.Versul. Sentimente vii, profunde.

…«Nişte frunze aurite». «Păsări mici de catifea».

Reci izvoare. În torente. Stranii licăriri de stea.

Tensiuni. Interioare. Gânduri. Teamă de eşec.

Muguri verzi. De îndoială. Bune, rele. Toate trec.

…Forma- tocul şi cerneala. Iar ideile sunt fondul.

Sensuri noi. Semnificaţii. Un poet îşi face rondul.

Cu emoţii. Echilibru. Rânduri. Note muzicale.

Curg… trăiri imaginare! Cât se poate de reale!

…Scrisul- cântec metaforic. Vis din umbră şi aromă.

Zburător printre tereştri. Emblematică fantomă.

“Om de sânge”. Autorul. Revelaţii-artificii.

 Greu demers. De timp şi muncă. Inutile sacrificii.

…Mesager al poeziei, nume greu pe firmament,

Bard al boabei şi fărâmei, ne-a lăsat ca testament,

Meşteşuguri de cuvinte, potrivite sau stricate,

Dureroase şi gingaşe, fericite, blestemate…

…Din confuzie şi haos, din dureri şi neputinţe,

Cu putere creatoare, prin preaplinuri de dorinţe,

Din mocirlele cu stele răsar roade mărţişoare,

Mici “copii” purtaţi de mână îşi croiesc a lor cărare…

…Fin estet al… “putrezirii” (!), cu un tril superb de nai,

Leagă strâns în mici buchete florile de mucegai.

 A urât neadevărul… Îmi veţi spune, cu candoare:

«Au făcut-o mulţi ca dânsul!». Inserez o completare.

…Ton distinct. Un charismatic. Erudit, cu viziune.

Ce actor! În roluri… proprii.  Rezonantă… misiune!

Părăsindu-ne, Arghezi, ne-a lăsat spre neuitare,

Omul, opera şi stilul. Printre vremuri, provocare.

…«Stihuri lungi », «alese strofe» în cadenţe de silabe.

Mici fărâme-nestemate. Un şirag de perle-boabe.

Influenţe în formare. De la cei de dinainte.

Intrigi şi păreri? Cu carul. Necuprinse de cuvinte.

…De când a plecat… trecute, patru zeci şi cinci de «trepte»…

O cutie a Pandorei. Cu principii şi concepte.

Sau formule şi relaţii din ştiinţele exacte.

Taine-cifre. Cu simboluri. Şi reprezentări abstracte.

……………………………………………………………………..

…Vast «sistem» corupt. «Omerta». «Mafia». O lege… mută!

(Răgete de «leu»… pe moarte… convertitul în valută!)

Rădăcini adânci. Se ştie! O repet a câta oară?

Un «sindrom». Cu iz politic. Sindrofia literară!

…Prea puţini citesc poeme. Şi prea mulţi acei ce scriu.

Lângă cei citaţi în urmă, sincer, nu-mi doresc să fiu!

Reuşi-vor numai unii. Care au ceva de spus.

Cei mai mulţi vor pierde totul. Şi statutul de… intrus! 

…Fondul de cuvinte creşte… Consistent. Mereu, mai mare.

Pasiunea? Se topeşte. O relicvă în dosare.

Orhidee în esenţe şi doctrine-revelaţii?

S-au stins artele frumoase! Publicăm improvizaţii!

…Mofturi scrise… la comandă! Vorbe grele şi sudalme.

(Nici Dali şi nici Picasso, nu au fost ţinuţi pe palme!)

Eminescu- “ars” de Grama. Iar Arghezi- de S. Toma.

(Strănepoţi… fideli lui Nero. Cu incendii á la Roma!)

…Cât i-am preţuit în viaţă? Doar o pojghiţă- spoială!

Cât sunt de convins de asta? Nu am nici o îndoială!

După obiceiul casei. Dacă vrei să ieşi din front.

Dedicaţii. Critici aspre. Le vei regăsi în “cont”.

…Diderot… spunea aceasta- când privesc la cei din spate-

Toate, mai puţin… un merit, i le ierţi unui confrate!

Nici nu vreau să cred… cutuma! Nici nu vreau să o accept! 

Detractorii vor rămâne fără mine ca adept!

 …Moda zilei. Erodează. Cu putere de titan.

La mileniu, la un secol. Mai recent, din an în an!

Evoluţii. Poezia. Cum dă bine să arate.

Blănuri, cizme şi căciulă? În costum de baie, poate?

…Forma de manifestare? Precum haina ce se schimbă.

Deseori, cu alta nouă. Prin renaşterea de limbă.

Tot mai iute trece timpul! Stranie calamitate!

Haz, derută şi confuzii. Erezii? Diversitate!

…Mai ades mă uit degeaba spre cabinele de probă…

Praf şi molii vor cuprinde hainele din garderobă!

Vrei să scrii ca cei din urmă?… Spun “experţii”, e păcat!

Te dezici, ca Galilei?… S-ar putea să fii iertat!

…Ne inundă “modernismul”. Exprimări cât mai… trăsnite!

Le pricep… doar autorii! Vezi elogii… răs-plătite! 

Toate bune şi frumoase. Dacă au un element.

Fără el, nimic nu merge! Autenticul talent.

…Uniuni şi institute cu… «aspect» de editură,

Confrerii, colegii, clanuri, ligi, saloane de lectură,

Fracţiuni, aripi si cuiburi au pretenţii de… grupuscul!

(Lideri? «Capete savante». Competenţe… la crepuscul!)

…Mai târziu sau mai devreme, se divid în… cât mai multe!

Vorba lui Arghezi… parcă! Cine… «stă să le asculte?»

Cu limbaj pentru elite sau «extrase» din argouri,

În ţinutul poeziei se sting umbre de ecouri.

… «Competenţi» în posturi-cheie, «artă» şi «artişti» de… unde?

Mă întreb de unul singur. Şi la fel îmi voi răspunde.

Nici cu… Estul! Nici cu… Vestul! Nou traiect. A treia cale.

Din talent şi multă muncă. De dorit. În părţi egale.

…Dragostea ce toate iartă şi condeiul de poet.

Rezultatul? De prestigiu! Niciodată desuet! 

Prima, ultima iubire. Scris-vorbit ciudat în versuri.

Pajişti verzi. De… “verba volant”! Un “crochiu” de universuri.

… «Phöenix». (Dispăruta «Dodo»!). M-a ales… tocmai pe mine!

De trei veacuri… sub cenuşă, rara avis iar revine!

Oare, totul se repetă? Intrigantă întrebare!

Bun răspuns. Din alte vremuri. “Este nou ceva sub soare?”

                       Dorel Mihai Gaftoneanu, aprilie 2012

Sunt clipa răzvratită prinsă-n lanţuri
Când noaptea mi-a lăsat ferestre în trup,
Mergând cu zeii din care-o să mă rup
Prin vremi înghesuite pe la colţuri.

Sunt umbra grea ce se destramă-n soare
Un nimb al zilei de aburire-n cer,
Sub talpa morţii strivit de rinocer
Când am păşit alături de cărare.

Mă duc mereu pe drumul către mâine
Nebune vremuri mă aşteaptă-n poartă,
Eu nu mai sunt, e propria mea soartă
Deghizată înt-un coltuc de pâine.

Tu să mă ierţi dacă mi-i vorba şuie
Se-nalţă-n aer o rugă prin cuvânt,
Nimic din mine nu zace sub pământ
Sunt sus pe cruce ţintuit în cuie.

––––––––––––––––– 

Amintiri. Despre Rebreanu

Parodie-pamflet. In memoriam marelui scriitor Liviu Rebreanu

Motto: „Arta scrisului înseamnă arta de a descoperi ceea ce crezi.” (Gustave Flaubert)

…Vara. Praf. Troiene. Iarna. Colţ modest. Uitat de lume.

Alte timpuri. Şi alţi oameni. Unii neştiuţi pe nume.

Vale. De Siret. Cu dealuri. Heleşteul. La izvoare.

Lunca. Ba(h)na. Şi imaşul. Nesfârşitele ogoare.

Iazuri… gârlă! Gârla Morii. Pâlcuri. Sălcii scorburoase.  

Drumuri lungi. Răspântii. Coturi. Şerpuite printre case.

…Linia ferată. Trenul. Ceasul satului, nu alta!

Liziera. Bariera. Gara noastră, recte… halta!

Cimitirul. Din vechime. Triste umbre reci şi şoapte.

Cu tăceri adânci, profunde. Locul groazei. Miez de noapte.

Orizontul. La pădure. Se vedea în depărtare,

Mi-a marcat copilăria… (O fi fost tăiată, oare?)

…Într-un sat. Din nordul ţării. Şcoală. Mulţi elevi. La ţară.

Catalogul. Pe catedră. O severă profesoară.

Mă opresc. Cu ochii ţintă. Spre un chip nedesluşit.

Un copil. Atent. Cuminte. Cu nimic deosebit.

Pasiuni. La cât… cuprinde! Cu deviza: «Voi învinge!»

Carte. Muzică. Şi rebus! Dar şi… nelipsita minge!

…Mă întorc cu ani în urmă… Nişte ani trecuţi ca norii!

Pe pereţii albi… ca varul, stau grămadă scriitorii.

Peste toţi, “El presidente”… «Nu există nu se poate!»

La costum şi la cravată. Brav exemplu. Cam la toate.

…Ora de literatură. Bun prilej de „(p)răfuială“.

Note… medii. Pentru „tablă“. Cu perdaf şi săpuneală.

Note mari. Lucrări. Compuneri. Testele «extemporale».

Grea materie, «materna». Neglijată? Chin şi jale.

După ani rămân puţine. Amintirile-imagini.

În albumul de “memorii” scade numărul de pagini.

Nu-i uşor. Nici vorbă. Totuşi. Îmi fac ordine în gânduri.

Chiar deloc întâmplătoare, am ales aceste rânduri.

(…Le ţin minte, grele vorbe. Mi-au pecetluit destinul.

Mai plăcute sună astăzi. Învechite precum vinul.)

«Scrii frumos. Citeşti. Faci fişe. Din lecturi suplimentare.

Hmm, şi numele “aduce”… cu un clasic! Unul mare!»

…………………………………………………………………………………

Cu aluzii la Rebreanu. Dramaturg. Romancier.

Instruit cazon. Voinţă. Scrisul…ocnă! Calm… de fier!

L-am citit îndeaproape. (Aveau farmec ardelenii!)

Un parcurs… Să-i spun… «de mijloc». Nici măcar şase decenii.

Regretat. O somitate. Un «plecat» cam prea devreme.

Aspră rută. Condensată. Dusă bine… la extreme!

Plină de copii. O… c(l)asă! Grea familie. Şi vremuri!

“Perlă” zdravăn şlefuită. Ce periplu! Te cutremuri!

…Comitat Solnoc Dăbâca. Târlişiua. Năsăud.

Cu sfârşit. La Valea Mare. Argeş. Undeva, prin sud.

A fost răsfăţat al sorţii. Aferim, mărinimie!

Un «recunoscut». În viaţă. Titluri şi academie.

Situaţie, onoruri? Ce puţini au fost ca dânsul!

Unu, doi… Te umflă râsul! De cei mulţi, te umflă plânsul!

…Tatăl. Dascăl. Mama. Teatru. Primadonă…diletantă!

Un C.V.- legendă vie. O poveste fascinantă.

Cariera militară? Demnitatea, un delict!

Lung calvar. De conştiinţă. Psihologicul conflict.

La tot pasul, noi rateuri! De altfel, de aşteptat!

Nu era la fel ca altii. Un (reb)el! Neadaptat!

…Nume unor şcoli. Muzee. Străzi. Statui. Cununi de laur.

Opera. Ce Colosseum!  Cu colecţii de tezaur.

Gânduri-ape… taine-dealuri… vise-flori… iubiri-livezi…

Cărţi. Scrisori. Şi manuscrise. Premii. Poze. Şi “monezi”.

… Inspirat. Capacitate. Inedit. Original.

Literat. Celebritate. Adulat către final.

Poliglot. În… rezonanţă! Cu profil de publicist.

Patriot. Cu suflet mare. Conştiinţă de artist.

…Prinşi într-un «jurnal de lector», cu eforturi de titan:

“Sheikspir”, Schiller, Tolstoi, Gorki, Hugo, Oscar Wilde, Pann…

Surse de documentare. Clasicii universali.

Greu impact. De publicaţii. Şi prieteni. Şi rivali.

…În «Luceafărul» lui Goga. Un debut promiţător.

Bun. Talent. Cu ştaif şi stofă. Confirmat ulterior.

…“Astra”. “Ordinea”. Şi “Ramuri”. “România literară.”

“Viaţa”.”Convorbiri”. Şi “Teatru”. “Rampa”, iarăşi, bunăoară!

…Nu mă voi opri la piese, la romane şi nuvele.

Arhi…ultracunoscute! Teme şi mesaje grele!

Caut cu înfrigurare printre titluri peste liste.

…Poezie? Numai una. Unei tinere artiste!

…………………………………………………………………………………

…Traiul de ţăran. O muncă! Deseori peste putinţă.

Grav blestem. Pământ. Iubire. Multă-multă suferinţă.

…Un pălmaş îşi plimbă coasa printre firele de iarbă,

Murmurând cu voce tare, scărpinându-se în barbă:

“Joacă proştii şi golanii în ciuleandra lor pe jar…

Fiara. Şarpele. Gorila… (chipul primului gropar!)…”

…Şeful. Un tiran. O… cutră. Cartofor. Cu capul-vid.

Personaj etilo-bahic. Straşnic prototip-hibrid.

“Agamiţă”. Şi… “Chiriţă”. Arogant. Cu nasul sus. 

Lustruiţi pantofii negri… cu trei numere în plus!

Impostor. Încurcă-lume. Unul pus mereu pe ceartă.

Rău. Incult. Fără principii. Îl vom regăsi în artă.

…“Unghiul” ce prezintă viaţa… Lină trecere de barcă.

Cu gândire socială. Obiectiv. Modern. De… marcă.

…Cald culcuş. Un cuib de visuri. Paşi. Cadril prin univers.

O idilă de la ţară sau un simplu fapt divers.

…Observaţii. Remarcabil. Peste tot. Omniprezent.

Creatorul de romane. Un artist. Efervescent.

Mare “pictor”, Someşanul! La imagini. Inedit!

Viu tablou. Inegalabil. Pitorescul zugrăvit.

………………………………………………………………………………..

…Filtrul de valori e…cuiul preacinstitului Pepelea.

Jurii, critici. Ei dictează. Şi scriu… ce ne poate pielea!

Circulă de ‘mult proverbul… despre cine poartă fesul,

Stil, criterii, exigenţe? Le dictează… interesul!

Monopolul… pe opinii! Pe părerea ce contează!

Ce gândeşte cititorul? Prea puţin interesează!

…Semne cu subînţelesuri. Despre ce şi cum… şi cât!

Dacă nu, anonimatul! Sau… mai mult decât atât!

Sforile? Le trag aceiaşi. De pe vremea lui… moş Teacă!

Dacă e pe sponci bugetul, se scot bani din piatră seacă!

Harţă. Dinte de discordii. Cu apostolii valorii.

“Nimeni şi nimic nu mişcă!” (Cei de sus). Conservatorii.

…De pe la  Adam şi Eva…(O privire înapoi!)

Cei de ieri şi cei de mâine. Când răscoală, când război!

Şi la noi. Ca şi la alţii. De o parte, agramaţii.

De cealaltă, stă cultura… Răsturnări de situaţii.

(Scene de coşmar… măgarii!). Printre conştiinţe frânte.

Amalgam de false stele… Tonul lebedei! Să cânte!

Lung, etern roman celebru… cine pierde- cerşetorul!

Cel cu “fire” în culise- îşi ia tronul! Crăişorul!

Deseori, cuceritorul- dintre nulităţi terestre.

Certuri, lacrimi şi… divorţul.  O ”bă(t)ută” pentru zestre.

Talerii se duc la ţintă… liderul ocrotitor,

Infidel culturii-mamă, (mare poznă!)… dezertor!

…La taclale. Stau la pândă. Catastrofa şi norocul!

Hora morţii. O ruletă! Plicul aducând sorocul!

..Vezi albine truditoare între fagurii de miere,

Nori de muşte. Cu duiumul. Planuri de… expropriere!

Viespi ce «bâzâie» bondarii, se învârt de colo-colo,

Mare-mare concurenţă pe coroana lui… Apollo!

…Vrăjmaşie. Şi osândă. Şi păduri de spânzuraţi…

Puşi la index. Printre rafturi. Autori “desfiinţaţi”.

«Horia» e tras pe roată. Lângă «Cloşca» şi «Crişan».

Laitmotiv. Aceeaşi scenă. Se repetă an de an.

Lipsa crasă de valoare, din motive ce îmi scapă, 

Mai mereu, o văd deasupra, ca uleiul peste apă.

…Puşi în cumpăna dreptăţii, nu suntem cu toţi “icari”.

Locuri? Pentru toată lumea. Oameni mici. Şi oameni mari.

…Aripi, zboruri la distanţă? Tot mai rare. Prea puţine.

Salturi mici. Irelevante. La mulţi alţii. (Şi la mine!)

S-a pierdut de tot elanul! Vreascuri, uscături, prea multe!

Vorbim mult şi fără capăt!  Nu stă nimeni să asculte!

Ne-am pierdut identitatea? “Crengi” şi “ramuri” se găsesc!

…Ah, de mai trăia Rebreanu! Dar mai bine, mă opresc!

Dorel Mihai Gaftoneanu, 02.03.2012.

La început…
La început
Dumnezeu a creat Pământul,
căci Cerul – „tăria” –
a fost, după Pământ, reveria.
*
Şi Pământul, încă netocmit,
a fost mai apoi
rânduit,
absolut pentru noi:
ca să aibă sacră
Comoară –
scutec de Lut, Esenţa,
din care Dumnezeu
a modelat existenţa;
prefigurată atunci,
prin Adam,
şi pentru mine,
şi pentru tine.
*
Aşadar, ce zici, vecine?
Şi tu, străine?
Câtă dreptate am
când zic:
să nu mai faci picnic
pe colham,
că-mi profanezi trupul
prin care Domnul
mi-a dăruit Pământul!
Şi mie,
şi tie –
profanatori
de cu zori!
*
De am dreptate, vecine, străine,
împarte-o cu mine,
împarte-o cu mine,
împarte-o cu mine!

dezleagă silabe pe limbă
până se descompun

aşa cum se topesc în urechi,
sunetele
legate cu funii de gât

exersează
lupta grea începe
dar nimeni nu-şi propune
să declame Odiseea

prins în joc
cu toate posibilităţile
forţează destinul
pune în gură pietre
pănă o umple
de scrâşnetul lor

la final
îşi strigă clar
reuşita

Şi, dac-aş şti că nu mă vede,
M-aş transforma în linia vieţii,
Ca să trasez mereu în verde
Culoarea-i tristă a dimineţii.

Pe pleoape i-aş stropi cu mare,
Din valul cel mai plin de vise,
Pe gura-i dulce-aş pune sare,
Ca numai eu s-o pot atinge.

Şi, dac-aş şti că nu mă vede,
M-aş oglindi în apa vieţii,
În piept din soare-aş trage raze,
Să spargă gheaţa existenţei.

Nu ar mai fi niciunul singur,
Din sentimentele-i de noapte,
Ba chiar va vrea s-audă-n purpur,
Ce marea vieţii cântă-n şoapte.

Şi, dac-aş şti că nu mă vede,
Aş presăra seminţe crude,
Pământul să-i rodească taine,
Un bob din apa mării să-l inunde.

Doar dac-aş şti că nu mă vede…