Anişoara Iordache 

picură liniştea-n cupa înserării.

cuminţenia făpturii ei
ia forma
unui evantai din pene.

câteva păsări descojesc portocala amurgului:
mănunchi de coji le aruncă la subsuoara cerului.

încărcate de ţipătul nopţii
furnici fumurii
taie prin neagra pădure
drum de răcoare.

ape de lapte pletele-şi lasă
pe lama cuţitului din creştetul stâncii.

plutesc în derivă, pe tot largul zării
fâşii din tristeţea tinereţii
aiurea trăite.

către ziuă,
berbecul de aur îşi trage răsuflarea:
odraslele Nefelei, de alizee surprinse,
privesc
cum păianjeni de lumină
ţes dimineţii
strai auriu de mătase.