După lansarea cărţii “Din cioburi” de Valeriu Barbu (Dandeş Ganea)
Valeriu Barbu (Dandeş-Ganea)
Scriu şi mulţumesc, scriu cu stiloul lui George Ţărnea, poet a cărei voce încă o mai aud recitind, cu ani în urmă, la un spectacol «te-am iubit Marusia». Scriu mulţumind domnului Lămureanu care a venit, a vorbit, mi-a adus daruri nepreţuite – cărţi, stiloul şi o călimară aparţinând poetului… Mie, începătorul poetul… îmi tremurau picioarele, vocea, îmi frământam mâinile, uitându-mă peste tot, îmi venea să-i îmbrăţişez pe toţi laolaltă… Puzderie de lume. Florin Caragiu m-a prezentat ca poet, de ieri sunt poet, a vorbit criticeşte, un om cald şi bun pe care îl simt ca pe un frate. Maria Prochipiuc, una dintre surprize, a «dezvăluit» frământări poetice de pe «virtualul trecutului nu prea îndepărtat, vorbind frumos. Elena Toma, un om-spectacol, a încălzit atmosfera, toată numai inimă; abia aştept să o revăd aici, la Biblioteca V.A. Urechia, în iunie, la un eveniment amplu; este nu o maimuţă de mătase, un om de mătase! Mariana Kabbout şi Geta Oană, Paul Sân-Pettru, Sterian Vicol. Al Trep, noul şi bunul meu prieten, a citit mesaje din partea domnului Ion Corbu şi a lui Cristi Stănculeasa, impresionante, mulţumesc. Lidia Stoicescu, Didi Miller, Valeriu Ţugui, Zaharia şi Bordeianu, Radu Moţoc, Roxana Penciu, Camelia, Carmen, nepoţica mea Diana, Cornel. Florin Otrocol, misteriosul oaspete care stătea stăpân pe tot cadrul undeva, în spate, a venit la sfârşit şi m-a îmbrăţişat, oferindu-mi o carte… Am luat cuvântul, am vorbit aiurea, nici nu ştiu ce-am spus, eram «beat» de emoţie, am uitat să mulţumesc public multora dintre cei veniţi… Mulţumesc… Mulţumescul trăieşte întreg în inima mea… Nu mă aşteptam ca «nimeni-ul» de mine să aibă atâta succes. Trimit gândul meu bun Domnului Lămureanu, tuturor, tuturor, tuturor celor care au venit, m-au citit pe site-uri, care m-au dojenit sau încurajat, care au găsit prin cuvânt calea spre prietenia veşnică. Mulţumesc întregii «planete» de cititori şi scriitori din «mediul virtual», stăpânilor site-urilor, mulţumesc tuturor celor care au inventat uneltele, începând cu pana, cerneala, hârtia… şi până la curentul electric, sculele electronice, Internetul şi… nu uit pe nimeni…!!! Mulţumesc, de asemenea, cuvintelor pe care le-am găsit venind în această lume şi le rog să mă ajute să-mi exprim dragostea pentru voi, pentru oamenii toţi. Am fost scurt, confuz, poate, nu am răbdare să scriu mai mult din cauza ecoului emoţiilor, să descriu pe larg, aşa cum ar trebui. Voi spune mai mult în scrisorile viitoare, să mă liniştesc mai întâi! Fiţi binecuvântaţi cu toţii, oameni buni!
cu respect, Valeriu Barbu, poetul din 24 martie 2008



