Camelia Ciobotaru

În vitrina cerului
stau aşezate
în ţinută de gală
zâmbetele
îmbiind trecătorii
le netezire de frunţi.

În vitrina cerului
zâmbetele nu au preţuri!
Pentru zâmbete
nu se percep taxe!

Trecători
cu furtunile toate
platoşe peste minţi
nici nu se sinchisesc
să le vadă…

Zâmbetele…
Zâmbesc
asemenea mării
când se joacă
de-a v-aţi ascunselea
cu soarele.

Un copil
cu privirea-nălţată
spre crugul ceresc
scutură mâna mamei
ca pe-o limbă de clopot.

„Ce-i copile!”
se aude ecoul
dinspre fruntea ce-şi poartă
corola de neguri.

„Mamă! Dumnezeu e acasă!
Priveşte! Tocmai mi-a zâmbit!”