Petre Andrei Flueraşu
Rubrica “Meditaţii Zen”

“Faceţi această călătorie către toate astea, este tot ce aveţi. Dvs. spuneţi: “voi face o călătorie în necunoscut ducând cu mine tot ce am şi la asta voi adăuga şi necunoscutul, voi adăuga plăceri noi, bucurii noi”. Or, această călătorie ar putea fi atât de periculoasă, încât să spuneţi: “Eu nu vreau s-o întreprind“.”

J. Krishnamurti – Dialoguri despre libertate

Omul astăzi se teme de viaţă. El nu mai ştie să se abandoneze în braţele senzaţiei pure, nu mai ştie să se bucure de existenţa sa. Iubirea a devenit o rutină, s-a transformat într-un act pur formal. Nu mai ştim să uităm raţionamentele, nu mai ştim să refuzăm teoria. Ne avântăm în viaţă stabilind aprioric concepte complexe pe care mai apoi încercăm să le demonstrăm. Şi atunci când ele se prăbuşesc îi acuzăm pe ceilalţi, atacăm însăşi sistemul nostru fiinţativ. Încercăm să îi obligăm pe ceilalţi să acţioneze după tiparele definite de noi, încercăm, de cele mai multe ori inconştient, să îi transformăm în marionete. Suntem egoişti, iubim doar imaginile noastre proiectate în ceilalţi, pentru că ne temem de experienţele noi, ne temem de eşec.

Marile realizări şi marile iubiri presupun mari riscuri. Dacă nu ai forţa de a te abandona în mijlocul emoţiilor nu vei ajunge niciodată să simţi cu adevărat că eşti viu. Visând, vei transcede starea pur animalică a existenţei tale şi te vei individualiza. Viaţa ta va căpăta sens, se va împlini plenar. Emoţia te va face să vibrezi, vei descoperi în fiecare eveniment o simbolistică aparte, proprie ţie, generată de tensiunea care acum te posedă. Dragostea îţi oferă forţă, te face să treci mai uşor peste obstacole. Ai pentru ce să lupţi, ştii că eforturile tale vor fi apreciate, ştii că cineva te va considera întotdeauna special.

Senzaţiile îţi condimentează existenţa, senzaţiile înseamnă viaţă, izbucnirea imposibil de controlat a firescului. Atingerile, mângâierile, cuvintele pătimaşe, senzaţia de căldură interioară, comuniunea, toate acestea nu pot fi explicate prin prisma valorilor considerate astăzi imuabile, însă sunt în esenţă cele mai intense trăiri umane. Doar atunci când iubeşti poţi înţelege cu adevărat ce frumoasă este viaţa, doar atunci când iubeşti ştii ce înseamnă fericirea simplă, firească, care îţi inundă fiinţa în fiecare secundă.

Oamenii trebuie să regăsească dragostea, trebuie să înveţe să iubească. Viaţa lor va căpăta astfel sens, va erupe într-o paletă infinită de nuanţe. Omul care iubeşte este omul împlinit, omul care crede cu adevărat în frumuseţea acestei lumi. Totul pare mai simplu, totul pare mai uşor de atins, totul pare la îndemână.

Prin forţa ei, iubirea modelează caractere, iubirea transformă oamenii simplii în titani. Prin dragoste, destinul se înalţă într-un azur rafinat, transcede ludicul brutal şi se ocultează în simplitatea dezarmantă a emoţiei simple. Emoţia pe care nu trebuie să o înveţi, emoţia care te ia întotdeauna prin surprindere. Dragostea trebuie apreciată la adevărata ei valoare, trebuie preţuită. Omul care iubeşte este fiinţa care a acceptat lumea aşa cum este ea, cu bune şi cu rele… Până la urmă, este nevoie doar de un sărut…

“Reţineţi: adevărata terapie este iubirea. Restul este mai puţin important.”
Osho – Cartea despre Tao