Din oraşul de fier

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

Virgil Diaconu

Îţi scriu din oraşul de fier.
Gândurile mele iau foc pe străzi,
trupul se afundă în beznă.
Mă ţin după aceste flăcări,
trec la întunericul la pas.
Uneori mă împiedic de visele altora,
de cadavrele lor aruncate pe străzi.
Lama unui cuţit care face dragoste cu razele lunii
ar putea fi ultimul poem al zilei
care tocmai a trecut pe aici.
Nu-ţi fie teamă, suntem printre prieteni.
Suntem în cartierul cuţitelor.

Îţi scriu din oraşul de fier.
Aud că încă mai porţi cireşe la urechi,
că încă mai ascunzi sub bluză trandafirul.
Şoaptele tale de dragoste rătăcesc drumul spre casă,
freamătul pădurii mă ajunge din urmă.
Şi asta tocmai acum, când pe marile ecrane ale nopţii
hienele politice dezgroapă din gunoi
ultimele promisiuni electorale.
Lumea adunată pe străzi ajută Prostia să se instaleze
cât mai comod în trupul acestui oraş.
Un oraş care azi are din nou şansa
să-şi oxigeneze plămânii sub ploaia acidă de artificii.
Oraş care va face şi în noaptea aceasta de serviciu la aplauze.

Bucurie mare în piaţa electorală. În piaţa bucuriilor de partid,
în această farfurie publică plină de sarmalele alesului!
Ales care îşi sărbătoreşte victoria politică.
Bucurie mare printre maţele cerşetorilor
şi ale pensionarilor care sunt în primele rânduri la cină.
Bucurie mare printre deţinuţii politici
care au scăpat de sub seceră pentru a se bucura, în sfârşit,
de sarmalele democrate; de sarmalele electorale.

Încă puţin şi aleşii vor urca la tribuna întunericului.
Încă puţin şi mistreţii tranziţiei vor urca la tribună.
E vremea lor. A elefanţilor guvernamentali
şi a vulpilor cu două ieşiri. Şi a ţiparilor,
care înoată de voie printre degetele împietrite ale Justiţiei.
E vremea cloştilor bicamerale care votează cu patru aripi.
Care votează cu patru aripi pentru prosperitatea cuibarelor.
E vremea curcanilor care dorm în fotoliile parlamentare.
E vremea cârtiţelor întunericului şi a şobolanilor reciclaţi,
care fac gloria noului nostru partid.
E vremea şobolanilor roşii. Îţi spun ca să ştii!

Cei urcaţi la tribună ne vor aprinde din nou inimile
cu dragostea lor pentru patrie şi cu grija lor pentru omul de rând
care şi-a vândut votul şi anul acesta.
Care s-a vândut şi anul acesta alesului!
Alesului, care tocmai s-a întors dintr-o scurtă vacanţă în Malibu.
În Malibu, unde s-a dus să mediteze pentru binele Ţării.
Adică pentru binele celor de sus, care au urcat la tribună;
pentru binele acestor mutanţi ai democraţiei.
Dar şi pentru binele celor de jos, care s-au vândut pe sarmale.
Pentru binele celor de jos, care reuşesc performanţa
de a rămâne în viaţă de la o pensie la alta.
Şi care vor intra în curând în Cartea recordurilor.

Îţi scriu din oraşul de fier.
Nici tu nu ai trădat trandafirul,
nici eu nu m-am căţărat pe morminte.
Maşinile de gunoi care strâng fericirea de azi-noapte
se calcă pe cauciucuri.
Numai mie dimineaţa mi-a lăsat la uşă culorile ei
ca să pictez pe zid treptele lipsă.
Treptele scării care mă va trece în partea cealaltă.
Care mă va trece dincolo de cercul acestui oraş.
Da, unii au văzut treptele chiar în mine.
Treptele care mă vor trece dincolo de zidurile
acestei fericiri la pachet.
Fericire pe care o primim zilnic, ca pe o raţie,
în gamela tinerei democraţii.
Fericire pe care o primim prin grija directă
a vulpilor din consiliu, care au ajuns responsabile
pe cuibarele din teritoriu.

Îţi scriu din oraşul de fier.
Ştiu că eşti de cealaltă parte a zidului
şi că de la tine începe pădurea. Azi-noapte,
ultimele vise au fost împuşcate în moalele capului.
În moalele capului, vezi, tare mi-e teamă că de acum încolo
voi cânta cu gura închisă. Voi scrie cu gura închisă.
Ca un adevărat poet al ţării cu gura închisă. Vezi,
cum baţi toba pe străzi s-ar putea să-i deranjezi
pe mistreţii tranziţiei. Sau pe elefanţii guvernamentali.
Sau pe vulpile cu două ieşiri. Ori pe ţiparii
care înoată de voie printre degetele împietrite ale Justiţiei.
Cum baţi toba pe străzi s-ar putea să ofensezi
cloştile bicamerale, care votează cu patru aripi.
Care îşi votează pensia pe ouă de aur.
S-ar putea să-i trezeşti pe curcanii adormiţi în fotoliu.
Sau s-o iriţi pe bordelina de la Palat,
care ţine strâns între pulpe secretul intrării noastre în Europa.

Îţi scriu din oraşul de fier.
Ştiu că eşti de cealaltă parte a zidului
şi că de la tine începe pădurea.
Ultimele vise au fost împuşcate în moalele capului.
Îţi spun ca să ştii! Cagulele Armani mă vizitează uneori
noaptea. Eu le servesc cu dulceaţă de mătrăgună,
ele – cu lovituri sub centură. Asta ca o dovadă de prietenie,
ca un schimb de daruri între două civilizaţii.
Să ne facem daruri – a spus poetul cu gura închisă.
Ultimele vise au fost împuşcate în moalele capului,
nici nu mai cred că dincolo de zid începe pădurea…

Şi totuşi, am ajuns la ultima treaptă.
Tu treci chiar acum cu trandafirul sub bluză.
Chiar acum, ascunsă în trupul tău de prinţesă.
În care ne vom întâlni cât de curând…

Acest articol a fost publicat în numărul 2

Lăsaţi un răspuns