Silviu Someşanu

Vreau să-ţi port sufletul în palmă,
Şi să-mi fii îngerul descătuşării
Neatins de păcatele lumii,
Într-o seară de vecernie.

O simfonie a unduirii formelor
Spre şlefuiri abstracte,
Cântecul nefredonat de nimeni
În dimineaţa floriilor.

Ori nimbul de biruinţă al iubirii
Care se varsă ca o lavă,
Peste trupurile îmbrăţişate
De pârjolul iubirii
În ierburi aprinse.

Şi mai vreau
Ca jocul cu focul viu,
Să nu ne ardă mângâierile
Până ce visul nu se termină
Cu o toamnă sângerie.

Apoi, nu mă lăsa singur
Cu gândurile răvăşite de melancolie,
Până mă voi stinge
Ca o lampă cu fitilul ars
În camera ta galbenă
Fără să vreau,
Dimineaţa pe rouă.