DESTINE, OBICEIURI, CUTUME, POVESTE

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Recenzie de carte a unei autoare ialomiţene

 

Asemenea minimaliştilor literaturii universale, Vasilica ILIE alege ca în miniromanul ei Răscrucea destinului, publicat la editura ieşeană PIM, 2011, cu o superbă copertă realizată de marea pictoriţă Maia MARTIN,  personajele să fie oameni simpli, oameni din popor, cum spunem noi, românii. Într-un sat din Bărăgan, în cea de-a doua parte a secolului al-XX-lea, doi tineri se îndrăgostesc. Colegi de şcoală, de clasă şi de bancă, George şi Frusina găsesc acelaşi drum al sentimentelor. Toate merg liniar, până când destinul alege ca fata să renunţe la studii iar băiatul să le continue. Apare, firesc, intriga, Geta, mama băiatului care devine student se împotriveşte căsătoriei fiului ei cu „ fata de la coada vacii”. Iubirea lor conduce la o sarcină, nedorită de „soacră”, neştiută de tatăl fetei, singurul părinte care a crescut-o, soţia sa murind la scurt timp după ce a născut. Petre, tractoristul şef de la IAS şi partener la echipa de dansuri a Căminului cultural din comună, o iubeşte şi el pe Frusina. În secret, George şi Sina, cum o alinta el pe iubita sa, hotărăsc să se logodească, dar băiatul moare electrocutat în timp ce meşterea la o pompă electrică pentru udat grădina. Petre insistă şi o convinge pe Frusina să se mărite cu el, însă comportamentul lui conjugal o îndepărtează pe tânăra femeie şi ajung la despărţire. Rămas singur, Petre intră în comă de la băutura în cantităţi mari şi, odată salvat, are o revelaţie, iar din ateul convins devine un credincios fără rezerve. El încearcă să-i recapete încrederea soţiei sale, dar nu reuşeşte. După ce a absolvit seminarul şi devine preot, Petre nu este hirotonisit pentru că nu era căsătorit şi rămâne un simplu cântăreţ bisericesc. De soţia lui se îndrăgostise medicul veterinar al comunei, rămas văduv după moartea soţiei sale după un avort provocat. Alexandru Popa, veterinarul, îi mărturiseşte lui Petre iubirea lui şi intenţia de a se căsători cu soţia sa şi îi cere să nu se opună divorţului. Discuţia are loc la marginea unui lac, iar Petre se aruncă în lac. Alexandru îl salvează şi rămâne uluit când Petre îi mărturiseşte că el l-a ucis pe George. Alexandru şi Frusina se hotărăsc să nu-l denunţe pe ucigaş, lăsându-l în plata domnului.

 

 

 

 

 

Remarcabilă în această carte este povestea, pentru că autoarea are harul povestirii. Ea nu face greşeala pe care au făcut-o majoritatea prozatorilor români, care în loc să povestească analizează, lăsând în urma lor opere la care cititorul nu rezonează. Vasilica Ilie ştie să povestească. Din naraţiune, cititorul observă că la sat este valabil matriarhatul. Gheorghe, tatăl Frusinei, văduv fiind, nu ştie să se comporte cu fata lui, în casa părinţilor lui George hotărârile le ia femeia iar bărbatul este neutru, în casa lui Petre cuvânt are mama sa, tatăl fiind vag împăciuitor. Autoarea se  foloseşte de cele învăţate în satul ei natal, destinul fiecărui personaj este venit odată cu naşterea, vorbă românească” Ce ţi-e scris, în frunte îţi stă!”, obiceiurile religioase fac lumea mai bună, obiceiurile sociale din sate fac lumea mai rea, gura satului încă mai are trecere şi în secolul al-XX-lea din mileniul doi. Pentru interese meschine, Geta, mama lui George nu se sfieşte să meargă la ghicitoare, la vrăjitoare, semne că magia neagră mai este şi acum utilizată de români sau să uneltească cu asistenta medicală a satului pentru a determina-o pe Sina să avorteze, lucru pe care îl reuşeşte destinul. Dacă autoarea ar fi avut inspiraţia să termine povestea cu o nuntă, ca o echilibrare a celor trei decese, în cazul mamei Frusinei, după ce a dat viaţă , după ce George a fost ucis, şi după încercarea de pruncucidere pedepsită de divinitate a soţiei doctorului veterinar, romanul ar fi fost mult mai rotund, mult mai în spiritul ţărănesc, conform căruia e sigur  că până la urmă binele învinge şi divinitatea aşază lucrurile în final. Avem totuşi un miniroman de bună calitate, cu toate ingredientele pentru o lectură agreabilă datorită stilului, rezonantă, datorită naraţiunii. La o viitoare ediţie, se poate îmbunătăţii această carte şi astfel va avea şansa să stea pe raftul principal în orice bibliotecă.

 

Acest articol a fost publicat în numărul 60

Lăsaţi un răspuns