______________________________________

Dumnezeu i-a făcut pe oameni verticali,
pentru ca ei să poată vedea Cerul.
Pe mine viaţa mă face să simt uneori
că stau cu capul plecat în pământ,
deşi Cerul este deasupra mea
un fel de astrogramă, în faţa căreia cuvintele
se chircesc de neputinţă
în cumpăna cu drumurile atât de parfumate
ale poeziei parnasiene
şi iată că lucrul de care mă temeam se întâmplă
clipa se sparge, se preface în ceea ce pierd neîncetat,
o tăcere pe care-o simt dincolo de auz
în cele mai îndepărtate unghere
cum ar fi fost, cum trebuia, cum s-ar fi cuvenit să fie
deşi e drept că nu mai ştiu ce caut
dar ştiu foarte bine ce vreau,
n-am altă izbăvire, trebuie să înţeleg totul, cu inima arsă de soare deasupra dealurilor…

Dacă poţi avea acces direct la realitate,
ce rost mai are să emiţi supoziţii
asupra tuturor nedumeririlor?