Despre ceea ce scriu eu…

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

 –––––––––––––––––––––––––––

Motto: Arta nu doreşte reprezentarea unui lucru frumos, ci reprezentarea frumoasă a unui lucru. (Immanuel Kant)

 

… Ceea ce mi-am propus la debut…

 

Un proiect ambiţios de poet total anonim într-o lume literară unde tot mai des se vorbeşte despre fundăturile de drum ale postmodernismului şi criza de identitate a liberalismului stilistic.

Ţinta urmarită era revigorarea discursului satirico-umoristic antic în ambientul literar al agorei moderne prin compoziţii ample, «prozopoeme» versificate cu mesaj bine conturat, unde rima şi ritmul sunt la ele acasă. Elementele de prozodie- o alegere din considerente personal-subiective de muzicalitate şi de imprimare facilă în memoria cititorului.

Am fost cât se poate de conştient de gradul de dificultate ridicat al acestei vorbiri comune în versuri presărate cu pronunţate accente retorice şi repere ale istoriei literaturii.

Mi l-am imaginat ca pe un experiment pe alocuri amuzant la graniţa dintre poezie si textul de articol de gazetă, încercând să mă identific cu «peştele de legătură dintre proză şi poem» invocat în compoziţia «Evrika literaturii! S-a găsit veriga lipsă!».

Dintotdeauna am apreciat teoria coexistenţei valorilor, a stilurilor şi operelor autentice şi nu am fost deloc convins de perimarea acestora datorită trecătoarelor mode ale zilei.

În complicata diversitate a alternativelor oferite de societatea modernă, cu inerentele riscuri ale restrângerii masei celor care mai lecturează cartea, mi-ar plăcea să cred că autorul este vioara primă în relaţia-misiune de «formare» a cititorului, influenţa în sens invers, deşi viu prezentă, o consider mai degrabă una secundară.

Voiam să ies din tiparele simpliste ale cărţilor din librării, mi se părea o idee oarecum originală să nu respect canoanele stilistice impuse apariţiilor editoriale, prin abordarea unor creaţii mai greu identificabile ca specie sau asortarea textului cu imagini-tablouri plus o diversitate mare de teme tratate.

În concluzie, o încercare de literatură de protest faţă de tăvălugul stilistic aşa-zis neo-post-modern, valul piroclastic al extremei abstractizări, poezia ultraîncifrată ca mesaj, adresată, cred eu, unei elite subţiri de intelectuali- în cel mai fericit caz, subliniez.

Creaţiile, pe care mi le-am denumit oarecum impropriu parodii-pamflete, le consider o subspecie literară în care, ca idee de construcţie, punctul de plecare este o lucrare, o operă sau personalitate a vieţii culturale, sociale, politice, economice, religioase, ajungându-se în final prin secvenţe de cuvinte sau expresii cu aluzii şi sugerări de idei şi situaţii la concluzii şi interpretări personale.

Repet aceasta, aveam în minte un experiment inedit la graniţa dintre poezie şi proză, un amestec condensat de informaţie şi umor, un joc-salată de cuvinte, meditaţie, autopersiflare, nişte «dizertatii versificate» cum le-a denumit Alex Ştefănescu, «sermones» (convorbiri) pe tipare horaţiene -Virginia Paraschiv, «flash-uri fotografice»- Ion Ionescu-Bucovu sau «recitaluri-monolog» de către Lucia Olaru Nenati.

Îmi conturasem un proiect cu adânci rădăcini în cultura clasicilor literaturii româneşti (Eminescu, Topîrceanu- poezie, Caragiale şi Rebreanu- proză, cu o nota distinctivă pentru opera lui Lucian Blaga) şi influenţe din literatura universală, o lume creionată pe înţelesul oricărui cititor, indiferent de pregătirea acestuia.

 

… Ceea ce a ieşit până la urmă…

 

… Am fost remarcat şi premiat la mai toate concursurile şi festivalurile naţionale la care am participat.

… Am primit frumoase aprecieri de la oameni de cultură din ţară, de la personalităţi din diverse domenii şi de la marea majoritate a cunoscuţilor.

… Am apărut în zeci de reviste şi publicaţii, iar cea mai ferventă susţinere mi-a acordat-o revista «Luceafărul» Botoşani.

… Numeroşi cititori de toate vârstele din ţară şi de peste hotare mi-au trimis felicitări, încurajări şi îndemnuri de a persevera pe drumul început.

… Am fost pus cu spatele la zid tocmai acasă prin câteva ”ateneuri” (de la abrevierea A.T.N.), adică “aprecieri ticăloase şi neprincipiale” cum admirabil le-a denumit un director de editură, cadouri greceşti  de la    «prestigioase» persoane aşijderea cu calitatea scrierilor lor, care mi-au adresat cuvinte puţin gândite în articole cu dialoguri, citate imaginare şi etichetări injurioase.

… Nimeni dintre pseudocriticii de ocazie nu a acceptat vreodată să avem un minimum de colaborare şi consultare, foarte multe voci susţinând că e o atitudine iresponsabilă des întâlnită la cei care frecventează cumetriile literare pe banul public, aceea de a îngropa din faşă orice iniţiativă care vine din afara sistemului.

Dintre botoşănenii recunoscuţi de USR, doar câţiva – mai exact, cinci- au fost cei care au avut o atitudine frumoasă, sinceră, corectă şi constructivă în ceea ce mă priveşte, cei mai mulţi, sub influenţa a ceea ce s-a scris de către alţii, au fost mai degrabă rezervaţi şi indiferenţi.

 

… La urma urmei, la ce ar fi trebuit să mă aştept? Doar trăim într-o Românie a unei profunde crize a dialogului echilibrat şi civilizat…

 

 

D.M. Gaftoneanu, Botoşani, martie 2012

 

Acest articol a fost publicat în numărul 66

Lăsaţi un răspuns