Roxana Jit

detest prezentul.

nu ziua de azi sau acel “acum” ci timpul în care trăiesc.

nu vreau să las deoparte trecutul şi să devin o parte din viitor. celulare care sună, maşini care clanxonează, oameni care înjură şi cred că a fi nepoliticos e o calitate. NU E!

m-a enervat o reclamă. m-am descărcat.

azi ma gândeam la viaţă.
viaţa, dată de altcineva, câştigată, trăită, dorită, urâtă, blestemată, binecuvântată, pură, perversă, este în primul rând reală.

fiecare lucru are rostul lui. fiecare întâmplare, fiecare coincidenţă, fiecare inimă frântă, toate sunt raţionale. se îmbină perfect. the big picture. când priveşti în afara sferei tale îţi dai seama ce contează. am privit în afara sferei mele azi. ar trebui să o fac mai des. o să o fac mai des.

în aceasta ordine de idei, nu îl înţeleg pe D care imi spune ” totul se rezumă la dragoste pe lumea asta?… şi oare eu de ce mă gândesc?… eu nu ar trebui sa fac asta… totul este o prostie… aici nu e decât tâmpenie…până la urma nu te alegi nici măcar cu o iluzie… ci doar cu umbra ei…” cu umbra unei iluzii a dragostei.
nu vreau să aibă dreptate.

D e o enigma… nu am de gând să îl salvez, să îl schimb, să il fac mai puternic. nu că ar fi perfect. e primul căruia nu încerc să îi schimb nimic. nici măcar o părere. ah… ba da.. una… că zacusca făcuta acasă e mai bună decât cea de cumpărat.

investesc infinit mai multă pasiune într-un desen în creion decât în slujbă. important e să faci ce îţi place. întotdeauna îmi spun asta. decât să am o slujbă la care să vreau să nu mă trezesc, prefer sa fiu parazit. singură în singurătatea unei nesemnificaţii a sinelui. sau a megalomaniei? ori ambele? deocamdată mă mulţumeşte slujba mea. dar m-am gândit la facultate. ce, unde, cum, întrebări din astea. nu ştiu ce, nu stiu unde, nu ştiu cum. e un început bun. mă mai gândesc. până la urmă contează doar “ce”.

you made me what i am. judecător, victimă, ucigaş, răzbunător, mistic, demon, înger, filosof, înţelept, nebun, iraţional, inocent, raţional, megaloman, copil, vagabond, ignorant. crezi că e imposibil să fiu toate odată. şi totuşi…

păcat că nu pot fi doar ce vreau eu să fiu. e obositor să fiu ce vrei tu. în curând o să renunţ la a fi pentru tine. nu acum, dar în curând. foarte curând. nu mă crezi. dar logic, destinul are logică. vezi câte înţeleg dacă privesc lumea din afară?

nu îmi place slăbiciunea. sunt scorpion, e caracteristic. omul slab îmi dă impresia de sclav. sclav care nu îşi doreşte libertatea, neştiind ce să facă cu ea. trăieşte pentru a face pe placul altuia. însă slăbiciunea aceea inocentă, nu lipsa puterii de a face ceva sau neştiinţa ce să faci cu acel ceva… dar.. inocenţa atât de pură şi lipsită de un gând rău mă impresionează. am întâlnit o singură persoană care să fie aşa, deşi până acum s-a murdărit.. şi slăbiciunea acelei persoane considerată “slăbiciune” de lume, era că refuza.. sau… nici prin gând nu îi trecea să facă ceva. nu era prost, doar incapabil să lupte… plângea când era atacat, se făcea mic în colţul lui şi nu zicea nimic. ar fi putut, dar nici nu îi trecea prin cap să spună sau să facă ceva să atace pe cel care îl răneşte. nu concepea ideea de a ataca. nu îl ajunsese încă perversitatea omenească.
pe acea persoană nu o consideram sclav. o protejam. o apăram şi îi atacam pe toţi cei care aveau ceva de împartit cu ea. păcat. acum a învăţat să atace. m-am gândit dacă am avut ceva de-a face cu transformarea. nu m-a văzut atacând, nu m-a ştiut capabilă. şi totuşi.. cred că am avut… eu şi restul lumii. i-am ucis inocenţa. nu am mai întâlnit persoane ca ea.

am găsit un citat. nu mai ştiu al cui şi nu am chef să intru pe google.
“life is sometimes perfect. it is a feeling of a promise of happiness. it is not perfection, it is not happines. just a promise of paradise left in us.”

e superb citatul. absolut genial. viaţa nu e perfectă, nu e fericire.. e o promisiune a paradisului lasată în noi. acum, intrebarea logică ar fi “lăsată de cine?” nu ştiu, aşa că trec peste. până la urmă, poate nu asta contează atât. trăiesc o promisiune. să doresc paradisul şi să nu am pe veci decât o iluzie a acestuia. drumul nu destinaţia. de ce într-una caut deşi ştiu că e imposibil de ajuns la perfecţiune? ce caut? a… paradisul… şi stau şi mă gândesc că ar fi destul de plictisitor dacă e aşa cum îmi povestea mama. mai bine cred că fiecare are propriul paradis. poate paradisul meu coincide cu paradisul altuia. poate că nu.. eterna luptă, aşa se face istoria, aşa se ridică şi cad regate, aşa se fac şi se ucid regi. aşa se trăieşte: puternicul stăpâneşte, sclavul se supune. D. m-a făcut “inteligentă” acum câteva zile. pentru am putere asupra oamenilor, îi pot manipula, îi pot supune.. asta e inteligenţă? nu mi-a spus că sunt fericită. nu sunt? “ignorance is bliss.”daca ignoranţa e binecuvântare atunci înţelepciunea ce e? pure hell? picătura chinezească. tortură veche de secole. nu doare. doar îţi face creierii ferfeliţă prin repetarea ferfelizatoare de nervi. repetiţia distruge creierii. repetiţia înebuneşte. eu trăiesc într-o perpetuă repetiţie. aceleaşi lucruri în fiecare zi. sunt pe cale să înebunesc.teoretic   

Un comentariu la “Delir”