Înscriindu-se pe o linie, de acum putem spune tradiţională, de promovare a tinerelor condeie care promit, scriitorul şi editorul Ion Machidon a simţit “tresărirea astrală” şi “bobul de aur” ce sălăşluiesc în mintea şi în inima lui Petre Flueraşu.
Ca orice tânăr la debut, acesta se dovedeşte a fi un spirit neliniştit, nonconformist, căutător al comorilor de gânduri şi cuvinte ce nu s-au mai spus, al pulsiunilor şi trăirilor care îi dau aripi şi pe care şi le etalează într-o viziune personală , originală, unică.

Petre Flueraşu este un insomniac, lucru recunoscut chiar din motto-ul ales din Leonard Cohen: ” Un insomniac are un singur lucru care îl poate face fericit: el gândeşte în timp ce toată lumea doarme.”
De asemenea, trebuie spus că tânărul de care fac vorbire, autorul ” Insomnii”-lor, este un vizionar, un visător marcat de feluritele încercări ale vieţii şi, mai ales, ale tinereţii; este debordant şi, totodată, (făcând legătura cu cele menţionate anterior) bântuit de obsesii care sunt tocmai deliciul acestor ” Insomnii ” al căror ambiental îl constituie virtualul cu rezonanţă în real.
Surprinzător, Petre Flueraşu vâsleşte lejer şi cu spor pe mările şi oceanele filosofiei care-i permit sa se afirme nonconformist, pasional, puţin academic, cu o anume bucurie lăuntrică.

Ca mai toţi tinerii care cochetează la început, cu poezia, doreşte ca prin subiectele alese să şocheze, sa atragă atenţia (ex. 1 + 1 = 3!, Nunta nebuniei, Urlând în noapte, Yoghini spânzuraţi, Xia de, Viermii din praful putrezit !, etc. ). Dar, alături de acestea, parcă pentru a mă contrazice, întâlnim: Zenitul stelei de smarald, Miez alb de furtună, Prea mică lumea…., Copilărie…, Iarnă care, să recunoaştem, le simţim atât de familiare, pline de firescul vârstei.

Bântuit cum spuneam, de insomnii, se retrage în virtual, frământat de obsesii (ex. topor-topoare). Poate că, psihologic vorbind, ar trebui să fie un timid semnal de atenţionare într-o viziune, totuşi, tolerantă.Pentru cei care au luat la cunoştiinţă de creaţia sa iniţială, este evident că autorul face un pas de la eseu ( creaţie care nu stă la îndemâna oricui şi unde rezultatele sunt surprinzătoare) către poezie, unde se simt oarecari naivităţi, stângăcii precum şi o prozodie încă în suferinţă. Dar chiar şi aşa, avem bucuria să întâlnim strălucirea unor pepite (ne furişăm / ascunşi în vise şi iluzii / prin noaptea albă / topoare ). Parcă s-ar auzi ” Foşnet de dinţi ” al Alexandrei Cârciumaru. 

Este clar ! Filon poetic există ! Mai trebuie intens acţionat pentru aflarea formulei poetice optime pentru a înnobila conţinutul. Scris/şters, scris/rupt – până la ultima şlefuire şi obţinerea expresiei poetice de maximă relevanţă.

La fel de clar este şi faptul că, în câteva creaţii ( Topoare prin noapte, Iarnă…, Copilărie…., Xia de, Metamorfoza nopţii) Petre Flueraşu confirmă puterea sa de exprimare concisă dar si densă în acelaşi timp.

Personal, îi sugerez sa continue căţărările pe piscurile eseului, unde are asigurat deja, un viitor. Aceasta nu înseamnă că nu are şanse în poezie. Tot ceea ce am scris până acum îi sunt în favoare. Numai că e nevoie, zic eu, oarecum pleonastic, o nevoie flămândă de studiul detaliat şi sistematic al poeziei clasicilor, de muncit “până-n pânzele albe” (ale insomniilor), pentru a realiza concordanţă deplină între formă şi conţinut, pentru eliminarea treptată a ” locurilor comune” (deja vu). Şi pentru acest travaliu, insomniile sunt tocmai indicate.

Deci, dragă Petre Flueraşu, nu uita ziua de azi, când debutezi în sala tapetată cu miriapode de stele – slove dedicate cu generozitate unor mari personalităţi ale limbii şi literaturii române.

Aşadar, bun venit Petre Flueraşu în acest sanctuar al Cuvântului românesc !

Liviu Zanfirescu

12 feb. 2007
Bucureşti

(*) Muzeul Naţional al Literaturii Române