De vorbă cu Pleiadele

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

Îţi mai aminteşti încă, deja trecute vremi, vremuri neuitate sub gheţarii Atlanticului? Trecut-au vremuri, dar noi încă urmăm. Orga răsuna în templul de gheţari, şi noi încă ne plimbam pe apa nu prea rece (prin nu prea rece vreau să zic, nu foarte, nu prea, oarecum, poate aproape rece, deşi era cam rece). Şi dacă-ţi mai aminteşti tu încă, nu-mi zice, nu-mi şopti buze lângă ureche (nici taciturn gheţar). În facultatea de biologie la etajul 8, 9, probabil al 10-lea, mă rog nu-mi amintesc. Cert este că în facultatea de biologie luminile sunt aprinse şi eu nu pot vedea Pleiadele. În facultatea de biologie se sacrifică vreo pisică, două, poate nici una (nu se sacrifică singure, ci sunt sacrificate), cert este că eu nu pot vedea nici măcar Pleiadele.

-Tu crezi?

-Că nu se pot observa Pleiadele? Cred că nu se poate.

-Nu vorbeam de Surori. Vorbeam de pisici.

-Probabil..şi mie ce-mi pasă?…nici măcar Pleiadele.

Înotam prin mări arhaice, şi lunile lui Jupiter abundau de viaţă.

-Pe atunci diametrul aparent al Lunii era superior.

-Sângele sacrificiului nu mă lasă să observ Pleiades, nici măcar Pleiadele, durerea e prea mare.

-„Fiat lux!”

-Mai bine întuneric. Astfel voi putea admira cele 500 de stele ale Pleiadelor.

-Pe toate?

-Nu. Doar câteva.

-În timp ce ideile platonice se purificau noi am rămas, (noi doi), deci am rămas cu cenuşa, din cauza opacităţii Pleiadelor. Cenuşa ideilor moare (este sacrificată) în altarul gheţarului, acolo unde soarele nu ajunge, este în cavernă. Deja au stins luminile din laboratoarele de biologie. Cineva trânteşte uşa facultăţii. E trist. Nu pot observa nici măcar Pleiadele.

Acest articol a fost publicat în numărul 27

Lăsaţi un răspuns