Silviu Someşanu

Ospăţ ţin norii de rugină
Cu sâmburi înfloriţi în lut,
Pământu-n partea sa virgină
Rămâne prins în absolut.

Îmi urcă seva-n trup, solemn
Vărsând în ochiul meu lichid,
Răşina dulce a unui lemn
De porţi cu care mă deschid.

Apoi grăbit prin timp s-apuc
Îmi pipăi rana-n colţul ierbii
Şi cânt durerea-n fluiere de nuc
Când la izvor se adapă cerbii.

Doar tu rămâi mereu mirată
Când ţi se coc în vrajbă nurii,
De vise dulci abia furată
Ca salcia la marginea pădurii.

Cluj-Napoca 1971