______________________________________________________________
Rod al unei îndelungate cercetări, acest compendiu de istorie şi critică literară reflectă teme şi mărci stilistice ale unor autori români contemporani dornici să iasă din fatalitatea asincroniei: rescrierea textelor sacre, revizitarea clasicilor, obsesia României cu metamorfozele tranziţiei sale (libertate, exil, polarizare socială extremă), autoficţiune. Plecând de la deja clasicii de manual tip Mircea Eliade, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Dumitru Radu Popescu, Dumitru Ţepeneag care nu-şi dezmint construcţiile masive, ciclice, şi nici temele grave, universale, recurente în opera unor Nietzsche, Dostoevski, Thomas Mann, Camil Petrescu, G.Călinescu etc., susţinute prin tipologii pregnante, contrastive şi totodată complementare, cel puţin patru generaţii de prozatori sunt focalizate în această carte. De la stilul analitic la confluenţa cu investigaţia şi procedurile psihanalizei se ajunge la verva parodică, la proteismul ficţiunii de tip euro-american (Petru Cimpoeşu, Dan Stanca, Florin Şlapac). Cartea consemnează şi câteva debuturi remarcabile, între care cartea Doinei Ruşti „Omuleţul roşu”, romanul lui Mihnea Rudoiu (n. 1978), cu măştile şi farsele sale eroicomice, microromanul „Ce se ştie despre ursul panda” al lui Florin Lăzărescu , conceput din meandre concentrice (reality show, ironie, cruzime) sau confesiunea unui ex-opioman postdecembrist, „Nu toată iarba e la fel” (Alain Gavriluţiu .
Noutăţi de ultimă oră nu sunt doar prozele care abordează consumul de droguri sau erotismul juvenil cu tentaţii licenţioase, ci şi cele ce încearcă să rescrie evangheliile atestate, dar mai ales cele apocrife. Aceste tentative implică pe de-o parte tulburarea ierarhiilor şi a infailibilităţii dogmei creştine (Al.Ecovoiu), pe de alta, iubirea euharistică a celor aleşi (Mirela Roznoveanu) sau păcatele şi decăderea tribului „neaşezaţilor” (Paul Eugen Banciu). Nu lipseşte epica psihopoliţistă (Al. Ciorănescu, 1911 –1999), romanul frescă, istoric sau fantasy , dosarele de existenţă puse sub zodia fabulaţiei , jocul pe cartea libertăţii spirituale ( Sebastian Sârcă), politica şi amorul în obsedantul deceniu (Daniel Dragomirescu), tragicomedia omului fără calităţi , revanşa spirituală ca pariu cu sine şi cu ceilalţi (aliaj de confesiune, ficţiune, inventar realist delirant tip Cărtărescu) boicotul istoriei prin virtualul telematic sau reelaborarea miturilor.
Cartea include, chiar dacă foarte pe scurt, şi generaţia celor născuţi în anii cincizeci- şaptezeci, reprezentaţi prin texte (pars pro toto) ce se doresc a fi poveşti erotice româneşti: Agopian, Aldulescu, Groşan, Ionuţ Chiva, Dan Sociu, Marius Chivu, Filip Florian, Radu Pavel Gheo, Claudia Golea, Florin Iaru, Cezar Paul-Bădescu, Cecilia Ştefănescu ş.a.m.d. Să fie cumva vorba de o „comandă socială” a societăţii de consum care se doreşte să devină România, sau chiar de viitorul prozei româneşti?

DE VEGHE ÎN LANUL DE PROZĂ. De la Mircea Eliade la Mircea Cărtărescu, Editura Lumen, Iaşi, 2009, 200 p. Cu o prefaţă a autorului