De pe la oaste – I –

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (8 voturi, în medie: 4,38 din 5)
Loading...

Ioan Crişan

 

Vorbeam deunăzi cu un prieten, aşteptând să ne iasă soţiile de la coafor, despre una sau alta, şi, ca orice discuţie între doi bărbaţi bine, aşa ca noi, am ajuns inevitabil şi la fostele cuceriri din vremea când credeam că tot ce zboară este rusesc. Vă anunţ că cele ce voi scrie în această bucată, s-ar putea să fi păţit mulţi dintre dumneavoastră pe vremea când mai aveam şi noi o armată şi o flotă. În mare parte întâmplările sunt autentice. Prietenul şi companionul meu se numea şi se numeşte, să zicem, Petrică, dar puteţi să îi spuneţi şi Radu.
– Am cunoscut una, zic eu, care nu avea fir de păr pe picioare, dar avea păr pe burtă!
– Nu te lauzi?
– Eu, să mă laud! Cu ce?
– Cu aia cu părul plantat de natură tot aiurea!
– Dacă vroiam să mă laud, îţi ziceam că am câştigat la loto, nu cu aia! Ştii ce meserie avea pe vremea când am cunoscut-o? Era frizeriţă!
– A!, păi aşa se explică. Dar, de ce dracu nu se bărbierea pe burtă, dacă tot avea sculele la îndemână?
– Aşa mi-am zis şi eu la început Petrică, dar mi-a fost nu ştiu cum să o întreb. Mai târziu am aflat că se bărbierea numai iarna. Când ne dezbrăcam la ştrand eram în centrul atenţiei. Ea cu păr pe burtă, eu cu păr pe faţă, că purtam barbă încă de pe atunci. Ştii, e mai comod cu barbă! Îmi plăcea să stau la plajă, cu capul pe burta ei, iar cei care treceau pe lângă cearceaful nostru, nu mai ştiau ce e acolo! Silvioara, că aşa o chema, Pleteanu Silvia, mă mângâia pe păr şi pe barbă, dar, de multe ori, fără să îşi dea seama că eu am plecat în bazinul cu trambulină, continua să mângâie propriul ei gazon de pe burtă!
– Hai, mă!
– Dacă-ţi spun! Eu am păr şi pe umeri, iar atunci când făceam plajă întins pe burtă, era alt spectacol pentru cei de pe acolo care se învârteau în jurul nostru ca la o expoziţie de curiozităţi. Ore întregi nimeni nu mai făcea baie sau plajă, şi se plimbau în jurul nostru privind, chipurile, nepăsători! Silvioara se topea de plăcere că o priveau toţi ca nişte nehaliţi, iar eu eram mai mândru decât un păun. Bine că nu eram bruneţi, nici eu nici ea, că atunci nu mai era aşa de efect.
– Dar ea, ce culoare avea la păr?
– Ea, roşcată spre blond, eu, şaten deschis, nu prea băteam la ochi aşa de tare cât ar fi vrut Silvioara. Nu-ţi spun cât era de mândră de părul ei din zona abdomenului! Era o continuare a părului pubian care, de cum ieşea de sub zona acoperită de chilot, se lăţea către lateral şi nu se oprea decât sub ţâţe. De la ţâţe în sus, redevenea femeie normală.
– Nu te cred!
– Dacă îţi arăt poze, mă crezi?
– Nu.
– Treaba ta. Când plecam de la ştrand, ea ne pieptăna pe amândoi că doar era de meserie. Mie pleata şi barba, ei abdomenul, apoi ne luam tricourile pe noi şi nu se mai băga nimeni în seamă. Eram ca şi ceilalţi.
– Mă, eu tot nu te cred!
– Aşa au zis şi alţii. Nu îţi mai spun câte pariuri am câştigat eu cu părul Silvioarei, hă-hă! Cu timpul mi-am făcut un obicei să mă laud peste tot cu drăguţa mea şi cu părul de pe burta ei. Cine nu credea, şi au fost destui, hai la frizeria din strada Pomilor! Silvioara, parcă ştia de ce vin cu cineva, şi mândră de podoaba de pe burtă, imediat îşi descheia halatul în partea de la mijloc, iar cel care nu credea, aşa ca şi tine, trebuia să dea lada de bere. Câte unul o mai şi trăgea de câte un smoc, să nu fie părul lipit acolo cu cine ştie ce adeziv. Un electrician de la noi de la fabrică, Iftode, a vrut să se convingă dacă e păr adevărat şi a dat să îi facă proba cu o brichetă, dar nu l-am lăsat. Iarna nu câştigam nici un pariu de pe urma părului ei burtifer, că, ţi-am mai spus, iarna se bărbierea, să se îndesească gazonul. Pe mine mă bărbierea pe spate! Vrei să dau tricoul jos ca să vezi ce păr am pe spate?
– Lasă, nu-l da, că văd destul păr la tine pe cap şi pe mutră. Dar pe burtă…
– Ce are părul dacă este pe burtă! Pe mine nu mă deranja părul Silvioarei, şi am vrut să mă însor cu ea, dar mi-a suflat-o unul cât am fost în armată. Ce m-am mai supărat atunci, dar până la urmă mi-am zis că Dumnezeu ştie ce face. Cine ştie ce fel de copii mai ieşeau din combinaţia asta a noastră. Nici nu vreau să mă gândesc!
Am uitat să vă spun că eram în parc pe o bancă, şi după ce eu am terminat de vorbit despre Silvioara, priveam amândoi porumbeii care ciuguleau din covrigul dat de Petrică. Sunt sigur că şi prietenul meu se gândea, la fel ca şi mine, la Silvioara, aşa că nu am fost mirat când l-am auzit că mă întreabă:
– Ai mai văzut-o!
– Ce să văd?
– Burta. Of, Doamne, nu burta! Pe tipa aia, pe Silvioara.
– Am mai văzut-o, după armată, de mai multe ori cu ăla, dar la puţin timp după revoluţie am aflat că a plecat în State cu bărbatu-său. Se spune că face bani frumoşi acolo la un circ, după părul de pe burtă.
Din nou am tăcut amândoi, dar simţeam că Petrică pregăteşte şi el o lovitură, şi chiar aşa a fost:
– Ţi-am spus măi, Niculaie, de suedeza pe care am cunoscut-o pe vremuri la mare?
– Nu, ce suedeză?
– O, una mortală! Făceam plajă chiar lângă ea, şi mă gândeam cu regret că trebuia că îmi strâng ţoalele şi să plec acasă, pentru că nu mai aveam bani decât de două cornuri şi de bilet de tren. Sau pentru patru cornuri, nişte beri şi ceva mărunţiş naşului, dar era riscant pentru că în plin sezon erau multe controale de stat. Deci, ultima plajă, două cornuri şi cu regret: ura, şi la gară! Mă uitam cu jind la blonda de pe cearceaful de lângă cearceaful meu, când, deodată, s-a întors spre mine şi mi-a spus ceva în limba lor. Nu înţelegeam suedeza, aşa că m-am mutat lângă ea pe cearşaf, şi vorbeam prin semne. Ce piele fină avea Inge, şi ce buze…
– Ce Inge?
– Inge, suedeza! Aşa o chema. Am reuşit să îmi dau seama după vreo trei ore de vorbit prin semne şi pipăieli.
– Aha, deci!
– Am făcut o mare greşeală atunci. Am stat cu ea la hotel zece zile pe banii şi nurii ei deosebiţi.
– Ce greşeală, Petrică? Eu aş fi stat tot sezonul, şi apoi, din cavalerism dezinteresat, o conduceam până acasă la ea în Suedia ei natală, să învăţ limba!
– He-he! Eram pe vremea lui Ceaşcă, măi Niculaie. Greşeala mea a fost că am stat zece zile. Trebuia să stau numai nouă, pentru că în a zecea zi, m-au luat pe sus băieţii veseli de la securitate. Eram tânăr şi cu capul în nori, aşa cum sunt şi acum. Ce am mai tras cu ăia vreo două zile, nici nu îţi mai spun. O ţineau una şi bună că m-am cuplat cu aia numai să îi vând secrete de stat. Eu şi secretele de stat! M-a pufnit râsul când am auzit ce debitează ăia acolo în birou. Cică, ce i-am spus şi de unde cunosc eu planurile de apărare strategică în caz de conflict. De unde să cunoască unul ca mine planurile de care aiurau ei, pentru că eu abia îmi terminasem liceul şi, dacă nu intram mai departe, trebuia să plec în armată direct la trupă.
– A, era înainte de armată?
– Da, mă! Abia trecusem de 19 ani şi mi-am permis o scurtă vacanţă la mare să sărbătoresc luarea bacului. Eu şi spionul!
– Ce ai vorbit cu duşmana poporului, tovarăşe!”, bătea cu pumnul în masă un împuţit de civil scund şi slab ca un somalez scârbit de viaţă. Mai era şi plin de coşuri, şi avea bube de la coşurile rupte pe toată mutra. Şi pe frunte avea bube!
– Nimic, dom… tovarăşe!”
– Cum nimic mă! Stai zece zile şi nopţi cu ea, vă fâţâiţi peste tot, mâncaţi la cele mai scumpe restaurante şi… de unde ai tu atâţia bani?” vorbea cu ciudă ăla şi, zbeng, cu pumnul în masă exact sub botul meu.
– Păi are ea, toaşu…! Eu nu am, că abia am terminat liceul şi am venit să mă relaxez trei zile înainte să mă apuc să învăţ pentru facultate.”
S-a enervat mai tare când a aflat că eu trăiam de pe urma tipei ăleia faine, în timp ce el, plin de coşuri pe faţă, ne urmărea peste tot. Mai mult ca sigur că ne urmărea şi pe plajă îmbrăcat în costum şi la cravată. A privit prin birou, şi singurul lucru mai voluminos care era acolo şi pe care a pus mâna, a fost o carte de telefoane, cu care a început să mă lovească peste tot, în timp ce eu îmi apăram capul cu mâinile.
– Zi mă, ce te-ai înţeles cu ea în defavoarea ţării tale!” şi dă-i cu cartea. Avea antrenament bubosul, că nu s-a lăsat până nu a făcut cartea ferfeliţă. Printre loviturile primite, am încercat să îi explic că eu cu Inge nu ne puteam înţelege deloc pentru că nu ne înţelegeam unul altuia limba, şi că mai mult vorbeam prin semne.

Acest articol a fost publicat în numărul 20

Lăsaţi un răspuns