De ce mai murim şi astăzi?

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 3,00 din 5)
Loading...

Petre Andrei Flueraşu

Da, da, e chiar ciudat, pe alocuri un pic ridicol. Omul, care îşi doreşte cu ardoare nemurirea, visând la povestioare biblice înainte de culcare, omul acela moare şi învie în fiecare zi… Este vorba evident de o moarte metaforică, dar până la urmă, scuzele nu sunt necesare – doar moartea în sine este o metaforă ( vezi „întuneric veşnic„, „materie primordială”…). Da, în fiecare zi, pe măsură ce capul este invadat de noile ştiri despre morţi pe şosea, morţi în atentate, morţi în epidemii, morţi în baie (pentru că au alunecat pe o bucată de săpun, nu vă gândiţi la altceva), ne prăbuşim în abisul disperării, punându-ne veşnica întrebare: Dacă aş fi fost eu în locul lui? Sau în locul lor, sau…

Şi atunci, cu atâta stres acumulându-se, ne întrebăm cum oare poate această fiinţă firavă care este omul să reziste…? Ei, dar evident că acest corp hulit de toţi a găsit cum să se păcălească singur şi mai ales cum să păcălească raţiunea aceasta păguboasă… Şi iată cum, omul se teme într-adevăr pentru cele mai stupide motive, însă temerea în sine este întotdeauna una nouă…

Citim despre o boală. În clipa următoare, avem toate simptomele… Dar, mai apoi întoarcem pagina, şi iată că ne îmbolnăvim din nou şi începem să ne pipăim capul. Dar şi asta trece, pentru că aprindem televizorul şi începem să tremurăm gândindu-ne că şi noi putem fi călcaţi de un tir… Odată cu noaptea ne liniştim şi ne pregătim de culcare… Adormim suspinând: Sper să ţină încuietorile…

Da, în fiecare moment fugim de un posibil dezastru… Dezastru, dezastru, un cuvânt atât de uşor folosit… De parcă un jaf armat este o tragedie, de parcă un caz de cancer este un dezastru mondial…

Suntem nişte fiinţe sperioase care mor în fiecare zi doar la gândul unei morţi iminente… Cu toţii cred că ştiţi despre ce vorbesc, pentru că nu există fiinţă care să nu se fi dat măcar o dată în spate gândindu-se la ceea ce s-ar putea întâmpla…

O lume întreagă înmărmurită priveşte un drob de sare care alunecă spre ceva nedefinit…

Nu ştiu de ce, dar cred că dacă nu ar gândi, omul ar deveni nemuritor! Aşa, suntem doar nişte animale care mor în aşteptarea morţii!

Acest articol a fost publicat în numărul 1

2 răspunsuri

  • Da, colega,
    Suntem doar nişte animale bipede, dar nu în aşteptarea morţii ne petrecem pe pământ. De cele mai multe ori aşteptăm „moartea căprioarei „, ca să auzim cornul sunând. Nu stresul ne va ucide, nici Creatorul nu va decima creaţia. Noi suntem cei ce luam decizii în locul nostru, prefăcându-ne că nu ştim asta.
    Devenind democratici, punem pe alţii să aleagă ce este bine sau rău în locul nostru. Apoi avem la cine striga că ar fi greşit. Asta este, chip de lut ce nu vrea să ia decizii.

  • Când oamenii mor, nu dispar imediat, ci încetul cu încetul, ca scrisorile.Ei dispar cu adevărat când nu mai e nici amintirea.



Lăsaţi un răspuns