Daniel Bratu

în clavicula dimineţii caut mereu
podul seminţele de opt ori dau “search”
cheile magilor sunt peşti morţi e greu

toamna pare un animal peren
balele ei albe se lasă pe rochii şi nunţi
spală cele 13 urme de argint ale plecărilor cu Apollo
rămâne griul din zori ca hrană de morţi dată viilor
când fiecare gât de lebădă e spânzurat într-un singur unghi drept

sunt şaua ochilor ei caii aleargă pe un cerc de truism
patinoar şi manej peste o mie unu de tei
cu florile deschise într-o vană
nu va şti niciodată cât a fost de iubită
înainte de îngheţ acoperită de val

alunec în gropile albe ale hienelor încet
între coastele de xilofon sunt struguri de carne ei copţii
de vifor e cântecul: sol fa mi sol fa mi re

poate că-n cer se vor sorbi apele oglinzilor de sete
de mine de ea de peste câţiva ani
arheologii vor găsi prin cenuşa sforilor o frunză de pică
şi câteva oase cu nervuri în batistă:
sol fa mi sol fa mi re