Culegere de înţelepciune

Sorin Cerin şi „scumpa” notorietate, însemnări pe marginea volumului „Culegere de înţelepciune” apărut în anul 2009 la editura Eminescu

Sorin Cerin este un autor care scrie tot ceea ce îi trece prin cap despre un anumit subiect sau o anumită temă majoră a vieţii. Mii de propoziţii ridicole, cu formulări copilăreşti sau expresii stângace, din care se desprind doar câteva citate ce se merită a fi publicate în ziarul şcolii, gazeta de liceu, şi nu în ediţii ample ale unor edituri private, unele dintre ele chiar cu o anumită reputaţie. În lipsă de calitate, opera unui autor de aforisme nu poate fi salvată prin cantitate. Cu o floare nu se face primăvară, asta fiind valabil şi în domeniul literaturii. Criticii, care au fost mult prea îngăduitori cu Sorin Cerin, i-au sugerat de atâtea ori să-şi revizuiască opera. Autorul însă a înţeles altceva şi, în goana sa după celebritate, a găsit o editură privată, cu nume mare, care să-i publice toate elucubraţiile şi gafele gramaticale, fără o verificare de conţinut din partea unor specialişti sau cel puţin a unor profesori de limbă română. Mai mult de atât, autorul şi-a selecţionat doar pasajele favorabile din recenziile primite de la critici pe diverse siteuri şi reviste online, construindu-şi o introducere pompoasă, fără a lăsa cititorilor posibilitatea să descopere şi pasajele unde se specifică/recomandă cu totul altceva. În încercarea ultimă de a-şi salva imaginea şi de a-şi „obţine” notorietatea, Sorin Cerin a dat greş. Cacealmaua Destiny se pare că l-a urmărit pretutindeni. După ce a încercat să-şi fabrice o imagine, publicând la o editură americană o carte ce a fost vândută în doar 10 exemplare (după ancheta realizată de ziarul Clujeanul), după ce a scos pe bandă rulantă numeroase cărţi pline cu absurdităţi şi greşeli gramaticale, Sorin Cerin a dat lovitura finală. Sau mai bine zis, şi-a semnat singur sentinţa. Nimeni nu poate justifica laudele excesive ale autorului pe diverse siteuri unde se autoproclamă mare filosof român şi, evident, agramatismul. Nu foarte mulţi critici au avut curaj să calmeze acest saltimbanc al literaturii, Sorin Cerin scandalizând orice încercare de critică negativă la adresa operei sale. Alţi critici au considerat că autorul nu merită atenţie, zbaterile sale, pe siteuri şi publicaţii obscure, neavând nicio relevanţă. Totuşi, îmi asum riscul, încă o dată, de a semnala un impostor al culturii şi rog specialiştii să fie foarte atenţi în privinţa acestui fenomen ce poate deveni extrem de periculos.

Aşadar, din volumul pus la dispoziţie gratuit, în format electronic, pe siteul Înţelepciune.ro, am selectat următoarele (pag. 3):

„Ediţie de referinţă. Toate operele de aforisme care au cunoscut şi înainte lumina tiparului vor fi citate doar în actuala formulă îmbunătăţită a ediţiei de referinţă.”

Să ne convingem deci ce înseamnă o ediţie de referinţă, judecând după spusele unei edituri importante din România:

Cu toţii suntem o urmă a strămoşilor noştrii pierdută în zăpada glacială a Timpului îngheţat (citatul 281); Existenţa nu vrea nimic mai mult de la noi, decât iubire şi se va îmbrăca imediat în ţinuta sa de gală pentru ochii noştrii, fiind mai frumoasă ca niciodată (citatul 3349); Nu plânge frumoasă floare izvorâtă din haosul lacrimii Lui Dumnezeu. Într-o zi ochii noştrii se vor îmbrăţişa (citatul 3756); Sinuciderea este unica şansă de aţi regăsi amintirea eternităţii tale înainte de a te lăsa Iluzia Vieţii să o faci (citatul 4541); Viaţa îţi cere totul pentru aţi da în schimb moartea (citatul 4716); Fără de izbăvirea morţii viaţa şi-ar îndeplini cu prisosinţă rolul, acela de aţi ucide în totalitate libertatea propriului tău spirit (citatul 5269); Somnul vieţii este un vis primit în dar de la Dumnezeu pentru aţi arăta ce poate însemna umbra faţă de Lumea Luminii Eterne (citatul 5750); A fi alături de nemurire este echivalent cu aţi înţelege propria ta moarte (citatul 6220); Aţi aminti nemurirea este la fel ca şi cum ai memora eternitatea ta de dincolo de naştere şi de moarte, de dincolo de orice viaţă (citatul 6852); Când norii vor deveni mai grei decât pământul din noi dus o viaţă de către paşii Destinului fiecăruia, vom înţelege că nu ploaia clipelor din ei ne-au întunecat soarele vieţii, ci lipsa de a fi noi înşine (citatul 57); Este răsăritul mai superior apusului doar pentru că îl precede cu o zi iar apusul precede răsăritul cu o noapte? Ar mai fi ziua fără noapte şi răsăritul fără de apus, viaţa fără de moarte? (citatul 88); Ochii tăi vor fi mereu mult mai alături de suflet decât oricare parte a trupului exceptând inima (citatul 74); Aţi găsi mântuirea de sine oriunde altundeva decât în tine este o mare imposibilitate (citatul 255); Destinul este râul Adevărului Absolut care curge prin liniile propriilor noastre pălmi bătătorite de clipele deşertăciunii (citatul 339); Urma paşilor Destinului tău se vor pierde în ninsoarea clipelor acestui timp iluzoriu (citatul 352); Am să mă aşez în braţele luminii ochilor tăi pentru aţi putea contempla aştrii infiniţi din tine (citatul 513); Te simt alături de mine chiar şi atunci când locuieşti în
florile de meri ai amintirii mele (citatul 614); A crede înseamnă înainte de toate aţi aminti (citatul 960).

După ce am citit un sfert din carte detectând greşeli ruşinoase şi aberaţii de care ar râde şi un preşcolar, mi-am amintit că la una dintre recenziile anterioare am semnalat alte zeci de greşeli pe care autorul le-a corectat în această ediţie. Cum nu doresc să fac muncă de tehnoredactare nici de această dată, mă voi opri aici lăsând cititorilor posibilitatea să descopere şi alte surprize în volumul acestui filosof-agramat. Bănuiesc că şi după această recenzie autorul va găsi tot felul de scuze şi va ataca vehement în articole pe siteuri unde el şi prietenii săi activează, împroşcând cu noroi. Îmi asum acest risc menţionând şi celorlalţi critici că nu trebuie să le fie frică de astfel de reacţii, literatura nu înseamnă numai o lume plină de laude în care cel care semnalează deficienţe trebuie să suporte reproşuri şi insulte.

17.02.2010

Lăsaţi un comentariu

Trebuie să fiţi autentificat(ă) pentru a publica comentarii.

Donaţi pentru susţinerea revistei
Cele mai votate articole
Activitate recentă pe forum