Marcel Cuperman

Se mai scurge-un an din viaţă ca un fulger fără fum
Şi natura îşi prelinge albul văl pe-ntinsul drum,
Însă vremea mânioasă ce-a scăpat vântul din ham
Nu-i o piedică în calea urătorilor de neam.

Prin zăpada spulberată de un vânt umblând haihui
Ce-a făcut din străzi şi case văi prin munţi cu pisc albui,
Cinci băieţi de vârste caste au pornit din zori de zi
Ca să ure pe la fete pluguşor de bucurii.

Toţi cu cizme îmblănite şi căciuli de animal,
Şi bundiţe călduroase, ca vestitul Decebal,
Îşi croiesc vânjos cărarea prin troienele de nea,
Parcă-i văd ca cinci oiţe cum trec strada-n faţa mea.

S-au oprit lângă fereastra casei unui bun vecin
Unde fetele cochete îmbrăcate-s în poplin,
Şi-şi desfac echipamentul ce-i ajută la urat
Pregătit de luni de zile şi păstrat la loc uscat.

Cel mai mare-n geam propteşte un buhai din doage mici,
Iar un altul îşi întinde biciul lung cu sfic de-arnici,
Iar mezinii scot talange de sub bundele de foc
Ca să-nceapă urătura de belşug şi de noroc.

Zbârnâie din chingi buhaiul în acord de clopoţei
Şi se-ngeamănă cu vorbe colindate-n cor de trei,
Iar din bici pocneşte zarea cu un şuierat duios
Purtând anului solie printr-un pluguşor frumos.

Apoi gazda bucuroasă îi pofteşte-n casa ei,
Cu colaci să îi cinstească, cu vin roşu şi cinci lei,
Şi-ale gazdei fete cată ochii celui mai bărbat
Ce s-a rumenit la faţă; cred că vântu-i vinovat.

28 Decembrie 2008